Titlu: Orașul Focului Ceresc
Autor: Cassandra Clare
Editura: Corint, colecția Leda Edge
Nr. pagini: 622
Traducere: Cristina Jinga
Punctaj: 5/5
Seria Instrumente Mortale
1) Orașul Oaselor (recenzie)
2) Orașul de Cenușă (recenzie)
3) Orașul de Sticlă (recenzie)
4) Orașul Îngerilor Căzuți (recenzie)
5) Orașul Sufletelor Pierdute (recenzie)
6) Orașul Focului Ceresc
,,Dacă nu pot atinge cerul, atunci voi ridica iadul”...iar asta are de gând să facă Sebastian Morgenstern.
În pragul războiului, nefilimii nu mai sunt în siguranță în New York. Sebastian a pus mâna pe Pocalul Infernal iar acum își crează o armată de Întunerniciți, distrugând familii și atacând institutele. Institutul nu mai este un loc sigur iar decizia nefilimilor este de a pleca în Alicante. Dar cât va mai dura până ce Sebastian va ataca Idrisul?
Întunerniciții atacă tot ce văd în cale iar atunci când sediul Praetor Lupus este incendiat iar Simon este răpit de cei ce o urmau pe Maureen, sute de vârcolaci își pierd viața, inclusiv Jordan Kyle și Pretorul Scott. Sebastian declarase război.
Simon și Raphael pleacă spre Alicante iar în curând, Citadela de Adamant este asaltată de Sebastian și de Întunerniciții săi. Lupta de la Citadelă a fost sângeroasă iar vânătorii de umbre au fost grav răniți în urma ei, în special Jace și Clary, în ciuda noii săbii pe care Clary o luase de la Săgeata Dianei. Un lucru greu de neglijat este faptul că și Clary este o Morgenstern deci i se cuvine o sabie a familiei Morgenstern și anume: Heusphoros, Aducătoarea-Zorilor, perfectă pentru cineva ce poartă numele de Steaua Dimineții.
Dar surprizele nu încetează să apară, una dintre acestea fiind chiar Fratele Zachariah de la care Jace învață o lecție foarte prețioasă.
Dar chiar și cu toate lecțiile din lume, răul pare imposibil de învins. Dorința lui Sebastian de a-i avea pe frații lui de partea sa persistă iar în curând, asta îl împinge să îi captureze pe Magnus, Raphael, Meliorn, Luke și Jocelyn.
Dar atunci când nimeni nu știe unde a dispărut Sebastian, o licărire de speranță se aprinde în ei atunci când Emma Carstairs, moștenitoarea lui Jem și fetița care locuia cu familia Blackthorn, le spune că Edomul este un loc bizar, diferit de iad, un loc secret care pare locul perfect unde s-ar putea ascunde Sebastian. Astfel, trecând pe la Curtea Elfilor Luminii, vânătorii de umbre au pornit spre Edom. Dar ei au uitat cât de parșivi sunt Regina și Elfii și cum pot manipula adevărul...
În timp ce în lumea lor Maia împreună cu restul persoanelor de încredere ale nefilimilor încheie alianțe și fac planuri pentru ceea ce va urma, vânătorii de umbre ( și Simon și Magnus) trec prin momente cumplite în Edom iar relațiile dintre ei se schimbă atât de mult în încercările pe viață și pe moarte prin care trec încât totul se transformă într-o uriașă întorsătură de situație.
Dar atunci când Clary trebuie să ia o decizie, lumea lor, viața lor, iubirea ei și a lui Jace, totul atârnă de un fir de ață. A domni peste o lume într-un tron plin de minciuni pare singura decizie corectă pe care Clary poate să o ia.
Dar când decizia a fost luată iar tot răul se scurge în fața lor, lăsând urma a ceea ce ar fi putut fi, emoții sfâșietoare ies la iveală. Cum mai poate fi reparat totul când moartea e singura cale de scăpare? Cum mai pot nefilimii să se întoarcă acasă când demonii sunt singurii care îi mai pot ajuta?
Într-un deznodămând sfâșietor și plin de suferință, vânătorii de umbre găsesc o portiță de scăpare...dar toate au un cost. Iar prețul pe care îl vor plăti este mult prea scump.
Aici se sfârșește călătoria mea în universul sublim, magic, minunat, pe care l-a creat Cassandra Clare. Atunci când am citit Dispozitive Infernale am fost convinsă că aceea va fi seria mea preferată. Însă la acea vreme nu pusesem încă mâna pe Instrumente Mortale... Și habar nu aveam că le voi adora pe ambele...
Povestea lui Jace și Clary va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu, împreună cu Jordan, cu Max, cu toate personajele de care ne-am atașat toți pe parcursul acestei aventuri minunate.
Cassandra Clare a ocupat primul loc din inima mea cu ajutorul vânătorilor de umbre și cred că nici nu mai știu de câte ori am răspuns cu numele cărților ei la întrebarea: Care e cartea ta preferată?
Acest ultim volum a avut darul de a ne induce o mulțime de sentimente mixte, contradictorii, menită să ne frângă inima. Când totul părea că nu mai are vreo cale de scăpare, prietenia, dragostea și relațiile dintre vânători și repudiați au fost cheia către rezolvarea tuturor problemelor.
Pentru mine, finalul acestei serii reprezintă un sacrificiu și o lecție pentru fiecare cititor. O lecție pe care noi, oamenii, o putem învăța indiferent de faptul că totul reprezintă o poveste, o ficțiune, întrucât eu cred că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti. Iar cu asta am spus totul!
Cassandra Clare merită atât de mult pentru imaginația și dragostea pe care le-a pus în aceste serii iar tot ce ne rămâne de făcut acum este să așteptăm să vedem ce capodopere mai ies în viitor din mintea genială a acestei autoare și ce vânători de umbre și repudiați vom mai cunoaște!
,,Amor verus numquam moritur.”
0 Comentarii