duminică, 9 august 2020

Recenzie-Pacienta tăcută de Alex Michaelides

august 09, 2020 0 Comments

 
   Titlu: Pacienta tăcută
   Autor: Alex Michaelides
   Editura: Litera, colecția Buzz Books
   Nr. Pagini: 366
   Traducere: Dana-Ligia Ilin
   Punctaj: 5/5

  ,,Pacienta tăcută este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act...”
   Alicia Berenson a fost o pictoriță faimoasă măritată cu Gabriel Berenson, un fotograf din lumea modei pe care îl iubea nespus. Viața lor părea perfectă până într-o seară în care Gabriel se întoarce târziu acasă de la o ședință foto și este împușcat în față de cinci ori de câtre Alicia. De la această întâmplare Alicia nu a mai vorbit niciodată.
   Au trecut șase ani de la crima comisă de Alicia iar tăcerea ei este mai asurzitoare decât oricând pentru Theo Faber, un psihoterapeut care decide să îi redea vocea Aliciei. Când Theo primește postul la The Grove, o clinică medico-legală de maximă siguranță, el este convins că va reuși să o ajute pe pacienta tăcută care nu a avut voce nici măcar la proces după moartea lui Gabriel.
   ,,Refuzul Aliciei de a vorbi despre crimă-sau despre orice altceva-transformă o tragedie de familie în ceva mult mai teribil, un mister care captivează imaginația publicului și o face pe Alicia celebră.”
   Theo începe să adune informații din toate părțile, de la rude, de la prieteni care au cunoscut-o pe Alicia și chiar din ultimul ei tablou, Alcesta, titlu inspirat după o tragică poveste a lui Euripide.

   De ce a rămas Alicia fără glas? Care este adevărul din spatele serii în care Alicia a fost găsită cu o pușcă plină de amprentele ei lângă soțul ei mutilat? Ce a împins-o pe ea să facă asta? Privindu-i ochii  limpezi și pătrunzători, Theo știe că există mult mai multe în spatele mușamalizării poliției. Tot ce trebuie să facă e să o facă pe Alicia să vorbească...dar cum?

   Theo este un bărbat cu un trecut traumatizant, asemenea copilăriei Aliciei, un bărbat care a suferit și care a fost la un pas de suicid. Cum ar putea el, un psihoterapeut cu probleme, să o ajute pe Alicia? Printre ruinele vieții lui, înșelat de Kathy, soția sa pe care o iubea cu toată ființa lui, cu vorbele tatălui lui abuziv încă în minte, Theo pornește pe un teren minat cu Alicia.


   Când Alicia îi înmânează jurnalul ei, Theo începe să pună piesele de puzzle cap la cap. Însă imaginea nu e completă, e distorsionată și urâtă, la fel cum este și adevărul. Ce îi lipsește lui Theo? Care este piesa lipsă?

   Vizitându-i pe cei mai apropiați oameni ai Aliciei, oricine poate părea suspect în povestea tragică a familiei Berenson. Dar numai atunci când Alicia șoptește un cuvânt, totul se transformă într-un șuvoi de mărturii și de povestiri.


   Dar tăcerea ei a luat sfârșit. Pacienta tăcută vorbește și este obsedată să își ducă povestea până la sfârșit. Dar atunci când Theo se îndoiește de sinceritatea ei, destăinuiri șocante ies la iveală și modelează adevărul într-o minciună.


   Asemenea Alcestei, Alicia a trăit o poveste ce a împins-o spre decizii  greșite și numai Theo o poate înțelege. Când Alicia este atacată, la The Grove mișună polițiștii și anchetatorii. Cineva vrea ca Alicia să tacă. Dar cine? Și de ce?

   După o existență de tăcere, Alicia pare mai credibilă decât oricând. Cine este de fapt Alicia Berenson? Și oare este nebună cu adevărat? Care este adevărul din spatele pacientei tăcute pe care nu îl știm? Când Theo face o descoperire, totul ia o întorsătură sumbră iar nimic din ce credeam nu mai pare adevărat.

   

   Pacienta tăcută a avut un final neașteptat. Deși am auzit multe persoane spunând că anticipau finalul, eu nu am făcut-o și, asemeni unei povești a Agathei Christie, am bănuit fiecare personaj în parte, m-am gândit și m-am răzgândit dar nu m-aș fi așteptat la acest final!

   Alicia, pacienta tăcută de la The Grove, mi-a inspirat permanent milă și mi-a adus aminte de Verity, motiv pentru care eram suspicioasă și mă gândeam că își simulează tăcerea. Asta, în schimb, veți vedea singuri dacă este adevărat sau nu.

   Theo mi-a provocat o continuă repulsie încă de la început. Nu știu de ce dar în mintea mea a fost un bărbat dezgustător care îmi părea uneori atras de Alicia. Dar adevărul este altul. Și totuși, nu mi-a fost milă de el deloc. Cu toate că toate personajele acestei cărți ar putea trece drept nebune...

   Prietenii Aliciei, doctorii, asistenții, toți mi-au părut a fi dubioși, de parcă ar ascunde ceva, de parcă există un adevăr nerostit în spatele lor, ceea ce a făcut cartea să fie mult mai bună. Deși acțiunea părea lentă la început, era nevoie de introducerea aceea pentru a înțelege totul. 

   Pacienta tăcută este o carte de la care aș fi avut așteptările lui Verity pentru că le-am comparat permanent. Verity a fost mult mai șocantă, mai intrigantă și mai terifiantă pe când Pacienta tăcută e plină de mister, nu la fel de înfricoșătoare dar destul de misterioasă încât să fim întorși pe dos în final, cu emoții contradictorii.

   Alex Michaelides a scris un thriller fascinant iar pentru iubitorii de acest gen cred că Pacienta tăcută este perfectă și chiar și pentru cei ce nu citesc thrillere, nu sunteți curioși să aflați de ce era Alicia tăcută?


Găsiți Pacienta tăcută cât și alte thrillere excepționale la editura Litera.
O puteți achiziționa de pe site-ul editurii, de pe Cartepedia sau de pe Libris
Lectură plăcută, dragilor! :)




sâmbătă, 8 august 2020

Recenzie-Cum să furi o inimă cu un sărut de L.J.Shen

august 08, 2020 0 Comments

 

   Titlu: Cum să furi o inimă cu un sărut


   Autor: L.J.Shen


   Editura: Epica Publishing House


   Nr. Pagini: 392


   Traducere: Raluca Miheșan


   Punctaj: 5/5

 

   Se spune că primul sărut trebuie câștigat. Se spune că jurămintele din ziua nunții sunt sacre. Se spune că inima bate pentru un singur om și că poveștile de dragoste adevărată au un final fericit.


   Dar pentru Francesa Rossi nu a fost așa. Sufletul ei a fost strivit, distrus și zdrobit ca apoi să renască din propria cenușă precum o pasăre Phoenix.


   Francesa Rossi face parte dintr-o familie în care tradițiile sunt sacre, în care femeile se păstrează până la nună iar soții le sunt predestinați de mici. Angelo Bandini este bărbatul cu care Francesca trebuie să se mărite dar înainte de asta, ea trebuie să deschidă o cutie cu trei bilețele scrise de vechile generații de femei din familia ei. Cele trei bilețele îl indică pe bărbatul care va fi dragostea vieții ei iar Francesa fură primul bilet...


   Cel care îi va fura primul sărut este dragostea vieții ei, asta scrie pe biletul de care ea se agață cu speranță. Dar ea nu s-ar fi așteptat ca primul ei sărut să fie cu adevărat furat, luat cu forța, distrus într-o seară specială de bal de către senatorul Wolfe Keaton. Bărbatul cu ochi reci și cenușii ca pietrele de râu, cu o senzualitate crudă și impasibilă ce a intrat în viața ei avea să îi calce destinul în picioare. Și totuși, el este singurul care a recunoscut că poartă costumul lui Nemesis într-o mulțime de alte Venus.


   După seara distrusă, Wolfe Keaton își face apariția la casa părinților ei și după două ceasuri el o anunță pe Nemesis că acum este logodnica lui și că trebuie să își facă bagajele. Cu inima făcută țăndări, cu viitorul alături de Angelo dus pe apa sâmbetei și cu un tată trădător, Francesca își face bagajele și pleacă împreună cu logodnicul ei după ce a fost pur și simplu vândută. O singură întrebare îi răsare în minte. De ce?


   Ea are doar 19 ani iar Wolfe are 32 iar pe lângă asta, el o urăște și a umilit-o la bal. De ce ar face el una ca asta? Dar Francesca avea să afle că ea era doar un pion în planul de răzbunare al lui Wolfe contra tatălui ei. Iar ei nu se așteptau să se îndrăgostească printre scenele pline de ură...


   ,, Eram îndrăgostită de monstrul ăsta crud”.


   Tot ce își dorea Francesca cândva era să se mărite cu Angelo Bandini, iubirea vieții ei din copilărie. Acum, însă, ca o victimă a sindromului Stockholm, ea devine tot mai atrasă de Wolfe, de viitorul ei soț distrus, rece și rău care doarme în altă cameră și care îi arată doar dorință, nicidecum iubire și care îi dărâmă mândria în fiecare zi.

   Tot ce îi rămâne Francescăi de făcut este să își accepte soarta și să plângă. Când și cel de-al doilea bilet îi distruge speranța, ea începe să simtă emoții contradictorii cu tot ceea ce îi șoptește rațiunea.


   Dar încrederea este firavă iar atunci când barierele lui Wolfe încep să cadă, Francesca începe să simtă că inima ei se îndepărtează de Angelo și îngenunchează în fața soțului ei. Dar dragostea e prea naivă și prea amară la început iar un singur pas făcut greșit distruge totul.

   Întrebarea e: cine a pășit greșit?


   ,,-N-o să mă mai îndoiesc niciodată de tine, Francesca.”

   Dar niciodată sună dureros de lung iar promisiunile lui Wolfe nu sunt la fel de puternice ca ura și dorința lui de a-l distruge pe Arthur Rossi, tatăl soției sale. Oricât de mult și-ar călca Francesca pe orgoliu, pe demnitate și pe inimă, se pare că nu va ști niciodată de ce soțul ei îl urăște atât de mult pe tatăl ei, de ce a răpit-o și de ce viața ei este pusă la mijloc.

   La fel cum nu va putea niciodată să aibă o relație de iubire cu Wolfe, cu bărbatul prea distrus și prea rău să fie iubit. Oricum pașii au fost deja făcuți strâmb iar inimile s-au mai spart cândva. Ce mai contează puțină durere într-o existență plină de suferință?


   Și totuși, delicata și sensibila Francesca reușește să intre chiar și pe sub scutul impenetrabil de gheață al lui Wolfe. Iar atunci când iubirea se strecoară printre ruinele inimilor lor, nimic nu mai poate fi schimbat.

   Când încrederea este pusă iar la îndoială, Francesca îi dă lui Wolfe de ales iar atunci când el alege greșit, riscă să o piardă atât pe ea cât și tot ce are ea de oferit, tot ce au clădit până acum. Când destăinuirile capătă în sfârșit un sens, ei primesc o ultimă lovitură.

   Adevărul din spatele bărbatului rece și dur ajunge în sfârșit la Francesca. Dar ea a făcut deja destui pași spre el. Tot ce fac este să se rănească unul pe celălalt iar ea a obosit să mai lupte. Wolfe este cel care trebuie să ia acum o decizie. O iubește cu adevărat pe soția sa încât să renunțe la răzbunare? 


   ,,De fiecare dată când eram respins, mă uitam la fereastra camerei sale, dorindu-mi ca Francesca să apară în spatele perdelei din dantelă albă. N-a apărut niciodată.”
   Cum să furi o inimă cu un sărut mi-a frânt inima. Auziți deja destul de des asta de la mine, nu-i așa? Ei bine, această carte mi-a furat mie inima și m-a făcut să o ador la nebunie, chiar dacă nu există grad de comparație!

   Țin minte că o voiam de ani de zile, de când au anunțat apariția ei dar nu am apucat niciodată să o cumpăr. Acum, în sfârșit am citit povestea zguduitoare dintre Wolfe și Francesca și m-a dat peste cap cum nu mi-aș fi imaginat.

   Wolfe Keaton a fost o permanentă contradicție în sufletul meu, un amalgam de sentimente în antiteză întrucât la inceput l-am urât, ca mai apoi să îl ador. Dar asta e ceea ce face Wolfe din tine...îți intră pe sub piele cu răutatea lui cât și cu bunătatea, așa cum a făcut cu Francesca și nu ți-l mai poți scoate din minte.

   Wolfe este exact cum știți deja, bărbatul arogant și crud de care sunt eu mereu atrasă în cărți. Iar această carte abundă în scene scandaloase, intrigante, pline de adrenalină și de emoție. Relația dintre Francesca și Wolfe este mai atipică decât toate relațiile pe care le-am întâlnit până acum, motiv pentru care mi-a plăcut atât, atât de mult!

   Francesca este o enigmă, este o tânără de doar 19 ani care uneori își arată vârsta, capriciile și slăbiciunea dar care alteori pare mult mai matură, mai puternică și mai inteligentă. Tot ce ține de Cum să furi o inimă cu un sărut este un montagne-russe, este o carte care le are pe toate, la care nu aș schimba nimic și care și-a făcut loc în topul meu de cărți care îți frâng inima. 

   Pe lângă protagoniști mi-a plăcut la nebunia doamna Sterling și sfaturile ei înțelepte, ca mai apoi să am un șoc. Finalul zguduitor care conține lovitură după lovitură, destăinuiri șocante și emoții duse la extrem fac ca această carte să merite 100 de steluțe, nu doar 5. 

   Dacă iubiți cărțile care vâ frâng inima, Cum să furi o inimă cu un sărut nu doar că o să v-o rupă în bucăți dar o să v-o fure între paginile ei și va rămâne o parte din ea acolo împreună cu Wolfe și Francesca. Suntem bibliofili...ne asumăm riscul?


   Urmăriți viitoarele apariții ale lui L.J.Shen la editura Epica Publishing House, acolo unde este tradusă și Cum să furi o inimă cu un sărut.
   Puteți achiziționa cartea de pe site-ul editurii cât și de pe Cartepedia și Libris
Lectură plăcută, dragilor! :)




joi, 30 iulie 2020

Universul Poeziei-Antologie literară de poezii-Volumul I

iulie 30, 2020 0 Comments
Titlu: Universul Poeziei ( Antologie literară de poezie) Volumul I

Editura: Stef

Nr.Pagini: 88

Coordonator: Mara Enache

Autori publicați: 

Dinu Mihaela Ruxandra                Boitos Cosmin         
Nicu Caciulan                                 Burlacu Oana-Elena
Mușat Valentina                             Lăcusteanu Diana
Ciobanu Lavinia-Roxana              Radu Anamaria-Diana
Florentina Savu                              Văduva Georgeta-Andreea


   În anul 2018, am văzut un concurs pe pagina de facebook a celor de la Editura Stef în care era vorba despre poeții ce se află la început de drum și care au o șansă să debuteze într-o antologie cu cinci dintre poemele scrise de ei. Deși ar părea un clișeu, poate, am simțit că ceea ce urma să fac era o încercare norocoasă, așa că am trimis poeziile și am așteptat să aflu care sunt cei 10 câștigători.


   Îmi amintesc și acum data de 19 iulie când am aflat că mă număr printre câștigători! Cu toate că am început să scriu acest articol pe aceeași dată a acestui an, a trebuit să îmi aleg cuvintele întrucât această oportunitate a însemnat mult mai mult decât publicarea poeziilor trimise și am vrut să transmit la fel de multe prin acest articol.

   Poezia se manifestă în cele mai însemnate momente ale vieții și, de obicei, în cele mai grele momente, când te îndepărtezi de propriul suflet pentru că ceva sau cineva te-a făcut să te abați de la propriul drum. Dar așa cum spunea și Charles Bukowski: ,, Dacă îți pierzi sufletul și știi asta, înseamnă că încă ți-a mai rămas un suflet de pierdut”.

   Iar atunci când încă există poezie, încă există suflet. Asta mi-a dovedit faptul că poeziile mele au fost alese-faptul că le-am scris din suflet și au reușit să atingă alte suflete.

   Sometimes you climb out of bed in the morning and you think, I'm not going to make it, but you laugh inside — remembering all the times you've felt that way.”

   Ceea ce uneori pare o zi, o lună, un an greu, reprezintă doar o încercare cu scopul de a te clădi ca persoană. Știu că Editura Stef a venit fix la fix cu acel concurs!

   Sunt convinsă că există mulți, foarte mulți care și-au încercat norocul dar care probabil nu se ridicau la nivelul așteptărilor, la fel de bine cum sunt convinsă că există mulți care meritau și ei la rândul lor un loc printre câștigători, motiv pentru care Editura Stef organizează acum an de an acest concurs.

   Probabil că o să ating un subiect controversat: nu toată lumea poate să rezoneze cu poezia. Desigur că asta nu înseamnă că nu toată lumea poate scrie, pentru că oricine poate scrie poezie dar la fel de bine oricine poate picta dar diferența o face faptul că nu oricine poate fi artist. 

   Așa este și cu poezia care, din păcate, nu este la fel de apreciată sau nu prezintă un interes major pentru români. De fapt, cărțile în general nu mai prezintă interes pentru prea multă lume însă, ăsta este un alt subiect pentru altă dată.

   Editura Stef mie mi-a oferit mai mult decât bucuria pe care am avut-o când am primit teancul de cărți tipărite, întrucât mi-a oferit speranță. Speranța că undeva încă există iubitori de artă, de cultură și de frumos. Speranța că vocile scriitorilor sunt auzite și că suntem mai mulți decât am crede. Poate că nu mai sunt mulți care să iubească poezia sau cărțile dar există un număr considerabil de oameni care încă o fac!

   Această postare este făcută pentru o amintire, pentru un succes și pentru un început de drum. Acum, doi ani mai târziu de atunci ,,curge prin mine poezia, eu numai o primesc și-o scriu.” (Romulus Adrian Dinu, Amprenta)

Editura Stef organizează an de an acest concurs și puteți găsi mai multe informații pe site-ul editurii sau pe pagina lor de Facebook.


   

Recenzie-Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare de Suzanne Collins

iulie 30, 2020 0 Comments

   Titlu: Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare

   Autor: Suzanne Collins

   Editura: Nemira, colecția Armada

   Nr. Pagini: 579

   Traducere: Ana-Veronica Mircea

   Punctaj: 4.5/5

   Prequel a seriei Hunger Games:
   1) Jocurile foamei
   2) Sfidarea
   3) Revolta

AMBIȚIA ÎI VA DICTA. 
   RIVALITATEA ÎI VA CONDUCE
   DAR PUTEREA ARE UN PREȚ

,,Deși există, răul nu triumfă.”

   La Capitoliu, în ruinele din urma războiului, începe cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei, un joc foarte sângeros cu scopuri dure ce iau forma răzbunării împotriva districtelor care au îndrăznit să se revolte. 


   Coriolanus Snow are optsprezece ani și se pregătește să fie mentorul unui tribut, speră el, câștigător. Familia Snow a fost o familie prestigioasă timp de generații întregi iar totul stă pe umerii săi acum să ducă numele glorios mai departe prin șansa de a fi mentor.

   Deși renumele familiei Snow era cel de familie înstărită, în prezent totul atârnă de un fir de ață, de șansa lui Coriolanus de a fi mentorul tributului câștigător. În consecință, starea precară a familiei sale amenință să devină și mai firavă!

   După pregătiri sărace cu ajutorul verișoarei lui, Tigris, Coriolanus pășește la locul extragerii în Capitoliu unde speranța sa de a-i reveni un tribut din primele două districte se destramă atunci când află nu numai că s-a ales cu un tribut din districtul 12, cel mai slab dintre toate, ci și că tributul este o fată.

   Umilit, privind totul ca pe o pedeapsă din partea directorului, el știe că soarta lui stă acum în balanță. Tot ce trebuie să facă e să dea tot ce e mai bun. Iar pentru început trebuie să facă cunoștință cu Lucy Grey, tributul lui.


   O tânără enigmatică, intrigantă și specială ca Lucy Grey reușește ușor să atragă încântarea și dragostea oamenilor și a iubitorilor Jocurilor Foamei. Dar mai rău, reușește să îl atragă și pe Coriolanus cu vocea ei, cu versurile pline de subînțelesuri, asemenea unei sirene care reușește să vrăjeacă cu cântecele ei.

   Curând începe să se dea o bătălie în sufletul lui Coriolanus între dorința de a câștiga și ordinul de a urma regulile dar, mai presus de orice, răzbate dorința lui ca Lucy Grey să trăiască iar asta merită orice preț! Dar poate Lucy Grey să ucidă? Lucy Grey, ființa firavă, plăpândă, gata să se spargă în bucăți dar cu o postură mândră și rece.

,,-Nu vreau să mor, șopti ea.
  -Bineînțeles că nu vrei. Iar eu n-o să te las. N-o să te las, Lucy Grey!”

   Cu toate că ea a fost aleasă din districtul 12, ea nu provine din niciun district, un aspect demn de laudă, cum ar spune mamaiestoasa, bunica lui Coriolanus. Dar trebuie să joace în arenă iar Coriolanus e gata să lupte ca să câștige. Chiar dacă asta înseamnă să trișeze... Sau să se îndrăgostească de tânăra înlănțuită într-o cușcă a căror cântece sfâșietoare răsună în disperare.

   ,,-Ești o pasăre rară, Coriolanus
  -Și tu, răspunse el.”


   După bombardamente, atacuri neașteptate și pierderi considerabile, în locul celor 24 de tributuri doar 12 ajung în arenă. Și doar 11 de învins pentru a câștiga Lucy Grey. Când panica pune stăpânire pe Coriolanus, el ia decizii ce îi vor schimba drastic viitorul.

,,- Sper să te pot răsplăti cumva.
  - Și eu sper. Nu știu cum, recunoscu el.
  - Ai putea începe prin a te gândi că, de fapt, pot să câștig.”


   Într-o zi sumbră peste care domnește moartea, în finala Jocurilor Foamei, Coriolanus trebuie să își plătească greșelile ajungând Apărător al Păcii împreună cu Sejanus la cererea lui dr. Gaul, o femeie rece capabilă doar de acte de cruzime.

   Ce s-a întâmplat cu Lucy Grey? Unde este ea acum? Tot ce știe Coriolanus este că trăiește zi de zi cu dorința de a o mai vedea pentru o ultimă dată.

   ,,Zăpada cade mereu deasupra.” Nu-i așa?


    Alături de ceilalți soldați pare că începe să se regăsească dar atunci când cel pe care îl privește ca pe un frate e gata să pornească pe un drum greșit, Coriolanus are doar două variante: să fie un trădător sau să fie un rebel. O luptă crâncenă se dă în inima lui condusă de rațiune...

   Dar atunci  când alegerile se răsfrâng asupra lui, tot ce îi rămâne de făcut este să fugă. Ce s-a întâmplat cu dragostea vieții lui, Lucy Grey? Ce s-a întâmplat cu stolul ei și cu viața ei? Printre spânzurători, lângă un copac, lângă un râu, departe de viața la care visa, Coriolanus își pune o întrebare: dacă a fi trădător e singura rezolvare?

   Gata să șteargă urmele crimelor lui, el ia o decizie șocantă distrugându-i pe singurii oameni din viața lui. Cine este de fapt Coriolanus Snow?

   Oh, vai! Coriolanus Snow, ce personalitate controversată, ce diferență între început și final, ce șoc și ce sentimente... Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare m-a intrigat cum nu se putea mai rău, și ce nume perfect pentru această carte!

   Președintele Snow a fost un personaj pe care l-am urât. Toți cred că am făcut-o după ce am citit Jocurile Foamei. Cu toate că au trecut ani buni de atunci, când am auzit că Balada îl are ca protagonist pe Coriolanus Snow, în mintea mea era întrebarea constantă: președintele Snow? Acel Snow? Personajul negativ?

   Ei bine, da! Despre acel Snow este vorba iar cel mai intrigant lucru este că întreaga Baladă se axează pe evoluția lui, pe drumul plin de încercări în care este pus să aleagă între moral și imoral iar secvențele în care el pare atât de uman și aproape demn de compasiune sunt într-o continuă contradicție cu adultul Snow pe care îl știam cu toții.

   În timp ce în Jocurile Foamei luăm parte la una dintre edițiile șaptezeci, aici cunoaștem cea de-a zecea ediție când Jocurile erau la început și cunoaștem cum bazele lui au fost influențate de tânărul Coriolanus. Pentru cei care au citit Jocurile Foamei vor fi multe aspecte care vor veni ca explicație pentru comportamentul adultului Snow. Aici vom regăsi povestea din spatele Jocurilor și cum a ajutat Snow la evoluția lor.

   Multe personaje rămân o enigmă până la final iar printre ele se numără și Lucy Grey, o tânără atipică, inuman de umană în unele secvențe, dacă o pot numi așa. Ea reprezintă în același timp teamă și curaj, slăbiciune și putere, ea este o enigmă la fel ca și cântecele ei iar Coriolanus cu greu o poate înțelege. Tot ce îi rămâne lui de făcut este să interpreteze versurile ei întrebându-se ce vrea ea să spună.

   Lupta în arenă a fost foarte diferită și scurtă față de Jocurile Foamei pentru că noi avem tendința de a compara Balada cu seria iar din acest punct de vedere se poate vedea faptul că totul era abia la început. Stolul lui Lucy Grey a reprezentat pentru mine o adunare de oameni mult prea buni pentru a trăi în Districte sau în Capitoliu, motiv pentru care ei sunt comparați cu păsările care călătoresc peste tot dar care nu pot numi un loc acasă.

   Sejanus este un alt personaj care la început a fost o enigmă pentru mine. El este prea sensibil și prea bun pentru lumea în care trăiește, prea slab. Mi-a plăcut enorm dorința lui de a face bine tuturor dar nu și mijloacele prin care decidea să facă asta. Probabil că de asta nici nu l-a plăcut Coriolanus pentru că eu cred că el și Sejanus ar putea fi puși cel mai bine în antiteză.

   Finalul a fost unul potrivit pentru Coriolanus, pentru ființa plină de aspecte negative în care s-a transformat. Cu toate că spre final se aseamănă cel mai mult cu Snow pe care îl știam noi, el este aproape de nerecunoscut față de băiatul demn de milă de la început. 

   Am fost șocată și m-au trecut zeci de fiori când am citit secvența în care apare ultima oară Lucy Grey iar dacă veți citi și voi o să înțelegeți ce vreau să spun și de ce pare totul atât de sinistru.

   Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare este o carte pe care nu am știut inițial în ce categorie să o încadrez dar acum după ce am citit finalul, după ce am stat să compar puțin acest volum cu restul celor trei, sunt de părere că este o carte scrisă foarte, foarte bine! Este o carte foarte bună tocmai pentru că este atipică, bazându-se pe evoluția personajului negativ iar noi ne luptăm să înțelegem dacă ne place de el sau nu.

   Dacă nu ați citit Jocurile Foamei vă sfătuiesc să o faceți iar dacă vreți să citiți Balada, vă sfătuiesc să citiți prima dacă seria pentru a putea înțelege mai bine totul! Sper ca tânărul cât și președintele Coriolanus Snow să vă intrige și pe voi la fel de mult!

   Atât seria Jocurile Foamei cât și Balada sunt toate publicate la Editura Nemira

   Le puteți achiziționa de pe site-ul editurii sau de pe Libris

Lectură plăcută, dragilor! :)

   
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                         
   



miercuri, 22 iulie 2020

Recenzie-Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry

iulie 22, 2020 0 Comments
 
   Titlu: Micul Prinț
   Autor: Antoine de Saint-Exupéry
   Editura: Humanitas
   Nr. Pagini: 93
   Traducere: Marieva Ionescu
   Ilustrații: Mihail Coșulețu
   Punctaj: 5/5

   Micul Prinț ar fi considerată o carte pentru copii însă copiii sunt naivi și inocenți iar ei nu înțeleg cuvintele din spatele ilustrațiilor și din spatele călătoriei Micului Prinț. Antoine de Saint-Exupery a scris o poveste cu o însemnătate enormă pentru adulți iar pe parcurs ce trec anii, cel puțin eu, percep diferit cuvintele și lecțiile dintre paginile acestei cărți.

   ,,A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi. Și micul prinţ, cuprins de curiozitate, a pornit prin univers, străbătând planetă după planetă să-și facă prieteni, să cunoască și să înveţe.”


   Însă Micul Prinț nu știa că lumea este mult mai complicată, mai complexă și mai rece decât și-ar fi imaginat el. Și nu se aștepta să îi fie atât de dor de floarea lui pe care o lăsase acasă, în urmă, înainte să plece în călătorie. Iar ceea ce avea să descopere nu se identifică deloc cu lucrurile care îl atrăgeau pe el.

   Într-o prezentare a călătoriei unui copil, adulții primesc o lecție de viață de la autor, o lecție pentru niște oameni care au uitat să mai fie copii, acaparați de numere, acaparați de cele mai neînsemnate lucruri din tot universul, acaparați de aparențe și nu de esența lucrurilor mărunte.


   „Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.”

   De exemplu, avem faimoasa imagine pe care toți copiii și toți adulții au văzut-o cel puțin o dată în viață:

   Câți dintre noi s-ar fi gândit că acest desen nu reprezintă o pălărie ci un elefan în burta unui șarpe boa?

   Micul Prinț ne învață să ne bucurăm de lucrurile mici din viața noastră și ne dovedește faptul că adulții sunt mult mai triști decât copiii. A fi copil înseamnă a privi frumusețea în orice lucru, așa cum Micul Prinț o face cu planeta lui, cu oaia și cu floarea lui pe care o iubește nespus de mult. 

   „Voi sunteţi frumoase, dar sunteţi deşarte! Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, fireşte, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preţ decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile, în afară doar de câteva, pentru fluturi. Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.”

   Copiii iubesc mult mai mult viața pentru că ei o trăiesc la maxim în fiecare secundă. Copiii sunt exemplul demn de urmat pe care, din păcate, adulții nu știu să îl urmeze.


   Iar de multe ori ar fi mai simplu dacă am fi și noi o vulpe, un prinț sau un trandafir dornic să fie iubit de cineva și atât. Fără complicații, fără viața de ,,oameni mari”.
   Încă de când eram mică, cam cât Micul Prinț, încă de atunci am adorat această poveste și s-a numărat printre preferatele mele alături de Poveștile cu Apolodor, pinguinul pe care toți îl știm. Nu-i așa? Dulcile povești ale copilăriei!

   Cum am spus, Antoine de Saint-Exupéry a fost mereu în ochii mei un ,,om mare” ce și-a păstrat sufletul de copil. Mi s-a părut dintotdeauna adorabil felul în care el alegea să deseneze întrucât atunci când arta este combinată cu sclipici totul iese briliant! Așa cum a ieșit și puștiul cu păr auriu și vise în inimă...

   Asta este ceea ce a reusit de Saint-Exupéry cu această mică poveste despre un copil ce a îndrăznit să viseze. Iar acel copil sunt și eu cât și fiecare dintre noi, problema e că unii dintre noi ne-am rătăcit de pe planeta noastră, de lângă floarea noastră și ne-am transformat în locuitorii planetelor vecine, înstrăinați de propriul suflet. Eu aleg să fiu un Micul Prinț, voi?

   „Toţi oamenii mari au fost cândva copii…dar doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc”.


Micul Prinț este publicată întro ediție minunată la Editura Humanitas.
O puteți achiziționa de pe site-ul editurii sau de pe Cartepedia.ro.

Lectură plăcută, dragilor! :)