Titlu: În căutarea fericirii
Autor: Bertrand Russel
Editura: Humanitas
Nr. Pagini: 100 (pdf)
Traducere: S. G. Drăgan
Punctaj: 3/5
Bertrand Russel este unul dintre cei mai mari gânditori pe care i-a avut secolul XX, a fost un logician, istoric, matematician. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, este văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX, dar mai ales, a fost un intelectual care și-a hrănit sufletul cu paradigme filosofice. El abordează tema fericirii într-un eseu filosofic pe care l-a intitulat În căutarea fericiri și cum poate fi prezentat un astfel de subiect fără a vorbi și despre antiteza lui? Diferită de scrierile sale obișnuite, se adresează tuturor celor care dețin sau care încă aspiră către fericire.
A apărut prima oară în 1930 și a fost reeditată mulți ani mai târziu în 2006, 2012 și în 2018. Structurată în două părți, cartea lui Bertrand Russel analizează fiecare detaliu și aspect al fericirii într-o manieră intelectuală, dar și realistă.
Prima parte este denumită Cauzele nefericirii împărțită în nouă capitole: (1) Ce-i face pe oameni nefericiţi?; (2) Nefericirea byroniană; (3) Competitia; (4) Plictisul şi antrenul; (5) Oboseala; (6) Invidia; (7) Simţământul păcatului; (8) Mania persecuţiei; (9) Frica de opinia publică.
În primul rând, de cele mai multe ori, cauzele nefericirii se rezumă tocmai la oameni și la mentalitatea lor față de situațiile la care sunt expuși. Dacă întrebați orice american, sau orice om de afaceri din Anglia, ce anume îl împiedică cel mai mult să se bucure de viață, vă va răspunde: Lupta pentru existență. Răspunsul său este cât se poate de sincer. (p.14)
În al doilea rând, cel mai dăunător factor pentru viața unui om este mintea acestuia, acel instrument care nu poate fi manevrat prea ușor și care tinde să își creeze o rațiune proprie. Oamenii ar fi mult mai fericiți dacă și-ar urma propriul drum, fără a privi către drumul altcuiva, fără a crea o competiție din scopul pe care l-au avut inițial. Nefericirea vine din așteptări supraestimate și din dorința de a fi întotdeauna mai bun decât altul, dar niciodată mai bun decât tine însuți.
Ceea ce oamenii înțeleg prin lupta pentru existență este de fapt lupta pentru succes. Lucrul de care oamenii se tem când se angajează în această luptă nu e că a doua zi nu vor mai avea ce să mănânce, ci că nu vor izbuti să-i eclipseze pe alții din clasa lor. (p.15)
Acest citat îmi amintește de interviul lui Dem Rădulescu în care vorbea despre fericire, amintind astfel de Eugen Ionesco, și despre perspectiva asupra fericirii din piesa ,,Regele moare”. ,,Ce spune acest individ genial? Spune așa: Vrei să fii fericit? Privește în jos, nu privi în sus. Dacă vrei privi în sus, vei vedea oameni mai fericiți decât tine și vei deveni invidios și te va durea, căci omul este egoist. Vrei să fii fericit? Privește în jos la cea mai mare nenorocire, la un orb. Uită-te la un orb și vei merge liniștit acasă. Privește în jos și vei vedea durerea, ce înseamnă durere.”
Este fascinant cum Russel aduce aminte cele mai mari genii ale lumii, în special în Nefericirea byroniană, pentru a arăta că în ciuda sclipirii lor, ei se cufundau în nefericire și în invidie, privind în jos...Ce remediu există pentru invidie? Dacă vorbim de sfinți, remediul este altruismul, chiar dacă nici în cazul sfinților, invidia față de alți sfinți nu este deloc imposibilă (p.30) Russel afirmă că numai prin plăcerile vieții poți uita de invidie, deci tot printr-un declanșator al unei fericiri efemere.
În capitolul despre invidie, Russel explică felul în care ierarhia socială se implică în fericire și pune în evidență faptul că un om va fi invidios pe cineva care este deasupra lui, numai dacă știe că și el ar putea ajunge acolo. Exemplul său îi vizează pe cerșetori, pe felul în care ei niciodată nu ar invidia un milionar, ci doar pe alți cerșetori cărora le merge mai bine decât le merge lor. (p.35) Din invidie se naște și rasimsul și ura, căci sufletul omenesc este mai aplecat către ură decât către prietenie. Oamenii au nevoie să își lărgească orizonturile inimii, așa cum au făcut cu cele ale minții. (p.35)
În capitolul intitulat Simțământul păcatului, Bertrand Russel adaugă păcatul la lista cauzelor nefericirii și contestă minciuna și scopurile acesteia, în ciuda faptului că fiecare ființă umană o practică. Oamenii găsesc în fiecare lucru frumos un aspect negativ și își imaginează probleme acolo unde ele nu există, de fapt. Iar asta poartă numele de mania persecuției. Insul care suferă de mania persecuției își închipuie că tot felul de oameni, care de fapt își au propriile lor îndeletniciri și interese, nu fac altceva, dimineața, la prânz și seara, decât să urzească ceva împotriva lui. În mod asemănător, victima relativ sănătoasă a maniei persecuției, vede în tot felul de acțiuni o referire la ea, care este de fapt inexistentă. (p.48) Nu putem trăi fără oameni, nu putem exista fără prieteni, însă niciodată nu trebuie să ne afundăm în extreme, în convingeri obsesive cărora numai noi le dăm glas.
Totuși, aici apare și frica față de opinia publică, așa cum spune și Bertrand Russel în ultimul capitol al primei părți. Fericirea apare prin asocierea cu persoane care au aceleași gusturi și opinii, însă atunci când apare o deviere de la propriile noastre păreri, oamenii devin nefericiți. Oamenii țin prea mult cont de opiniile altora, atât în chestiuni majore, cât și în cele mai mărunte. (p.53) Dacă cineva critică munca sau pur și simplul felul de a fi, prima reacție a omului este de a se simți blamat, înjosit, criticat, fără a găsi ceva constructiv în asta. Singura soluție ar fi ca fiecare dintre noi să ia în considerare opinia publică, însă să se detașeze de ea, să fie indiferent.
Partea a doua a acestei cărți se numește Cauzele fericirii: (1) Mai este posibilă fericirea?; (2) Pofta de viaţă; (3) Afecţiunea; (4) Familia; (5) Munca; (6) Interesele impersonale; (7) Efortul şi resemnarea; (8) Omul fericit.
Mai este oare posibilă fericirea în
ziua de azi, în această lume? Fericirea fiecăruia poate fi adusă de el însuși,
de perspectiva lui asupra vieții pentru că, așa cum spunea și personajul pe
care Johnny Depp l-a jucat pentru Disney:
Problema nu este cu adevărat problema. Problema este atitudinea ta față de
problemă.
Pofta de viață este capitolul care definește cel mai bine tema acestei cărți, căci a lua partea pozitivă din fiecare întâmplare din viața noastră, reprezintă cheia fericirii. Celebrul proverb a privi partea plină a paharului este cel mai potrivit și cel mai adevărat sfat pentru un drum către bucurie. Unii oameni își păstrează pofta de viață în pofida neajunsurilor vieții civilizate, și mulți ar putea să și-o păstreze dacă n-ar suferi de conflicte psihologice lăuntrice care le consumă o mare parte din energie. (p.67)
Pofta de viață se află în strânsă legătură cu iubirea, pentru că una dintre marile bucurii ale vieții este aceea de a te simți iubit, de a oferi și de a primi iubire. Tipul optim de afecțiune este reciproc însuflețitor; fiecare din cei doi primește afecțiunea cu bucurie și o dăruiește fără efort, și fiecare găsește întreaga lume mai interesantă ca urmare a existenței acestei fericirii (p.72)
Munca și familia reprezintă
principalele obictive ale unui om: Când
aduc pe lume copii, familiile o fac în
speranța că aceștia le vor spori fericirea (p. 77) Continuitatea scopului este unul dintre cele mai esențiale ingrediente
ale fericirii pe termen lung, iar pentru majoritatea oamenilor aceasta se
realizează prin muncă. (p.83)
Efortul pe care un om îl depune în
munca sa, familia lui, oamenii pe care îi iubește, munca, interesele și
hobby-urile sale pot fi deopotrivă cauze ale fericirii cât și ale nefericirii
pentru că totul ține de cum alegem să privim lucrurile, de abilitatea de a fi
fericit cu ceea ce ai, de a vedea frumusețea din întâmplările mici, de a evita
lucrurile frivole și negative și de a te axa pe bunătate, pe prezentul trăit. Omul care a priceput odată, fie și în chip
trecător și pentru scurtă vreme, în ce constă măreția sufletului nu mai poate
fi fericit dacă își îngăduie să fie meschin, egoist, tulburat de mici necazuri,
temător de ceea ce i-ar putea rezerva soarta. Nu neg, firește, că un mare necaz
îl poate zdrobi sufletește pe un om; spun doar că fiecare dintre noi trebuie să
facă tot ce-i stă în putință spre a evita un astfel de deznodământ și să
caute indiferent ce divertismnet, oricât
de banal, cu condiția doar ca acesta să nu fie prin el însuși nociv sau degradant.
(p.90-p.91)
În penultimul capitol, Russel
dovedește că resemnarea va fi oricând mai bună decât supărarea, mai ales atunci
când ai tendința de a te frământa și de a te întrista din cauza unor lucruri
minore, iar ultimul său capitol este ca o reamintire a tuturor sfaturilor date
pe parcursul celor două părți. Fericirea vine din interiorul nostru, însă vine
într-o oarecare măsură și din exterior, căci oamenii sunt ușor de manipulat și
de influențat, și numai cineva cu adevărat înțelept se poate detașa pe deplin de greutățile și de evenimentele mai
puțin frumoase pe care viața le are de oferit. Fericirea există și va veni mai
devreme sau mai târziu la cei care vor să o primească. Fericirea este de multe
feluri, dar la origine, toate formele ei țintesc către același scop: de a
înălța sufletul omului.
,,Fericirea, spune Russel, e o stare care se cucerește. Nu e ușor să ajungi în aceste locuri. Pentru a le descoperi, trebuie mai întâi să știm ce avem de lăsat în urmă: competiția prostească, aroganța plictisului și antrenul vid, oboseala vinovată, obsesia culpei și mania persecuției.”
Așadar, poate că pentru mulți pare a fi o carte filosofică, o carte ce conține clișee, sau chiar o carte ale cărei sfaturi nu pot fi urmate, însă În căutarea fericirii este o lecție de viață care poate fi urmată atât de cei nefericiți, cât și de cei care sunt deja fericiți. Mai mult decât atât, înțelepciunea este ,,ingredientul secret”. Numai atunci, frumusețea va apărea în cele mai minore și banale lucruri din viața noastră, ca motiv de bucurie.
“Omul înţelept nu încetează să se bucure de ceva ce are, pe motiv că altcineva are nu ştiu ce altceva. Invidia este, de fapt, o formă a unui viciu, în parte moral, în parte intelectual, care constă în a nu vedea lucrurile în ele însele, ci doar în relaţia lor cu altceva.”
―
Cartepedia, Librex și Libris
0 Comentarii