Fericirea nu poartă mască...

Acum doisprezece ani pe vremea aceasta, avusese loc deja prima mea zi de școală. Era o zi foarte ploioasă și rece, contrar a tot ce ne-am fi așteptat cu toții. Nu se presupune că un nou început trebuie să fie însorit și frumos?

Dar faptul că am așteptat atunci zgribuliți, înfofoliți cu buchetele de flori în mână uitându-ne curioși după doamna ce avea să devină învățătoarea noastră a făcut ca amintirea să fie mult mai dulce și mai dragă! Pentru că abia după mulți ani am învățat că ceea ce este diferit este mai frumos, că ceea ce este atipic este special și devine mult mai profund decât ceea ce este comun, obișnuit...

Însă ceea ce se întâmplă acum nu e nici atipic și nici special, ci este greșit. Ceea ce se întâmplă cu atâția elevi în lume nu doar că este greșit ci este și nedrept pentru că le-au fost furate începuturile, premierele și amintirile.

Este nedrept pentru că amintirile lor poartă acum măști de gheață care le ascund zâmbetele și fericirea, care îi împiedică să se apropie și să creeze amintiri așa cum am făcut-o noi. M-am tot gândit la ultimii doisprezece ani din viața mea și nu am putut să mă întreb: cu ce amintiri rămân acești copii? Cu ce amintiri rămân tinerii și adolescenții care pășesc acum pentru prima dată în liceu?

Îmi amintesc de clasa întâi, îmi amintesc cum tatăl meu a arătat către o doamnă scundă cu un chip blând spunând: cred că știu cine o să fie doamna voastră învățătoare! Și a avut dreptate. Cea mai caldă persoană din curtea școlii a devenit nu doar doamna noastră învățătoare ci și una dintre cele mai importante persoane în educația și formarea noastră.

Îmi amintesc cum familia îi însoțea pe toți elevii noi până în clase, îmi amintesc cum m-am pus cu fratele meu în prima bancă iar ai noștri ne-au filmat și ne-au făcut poze, îmi amintesc cum am mers temători lângă catedră pentru ca doamna învățătoare să ne pună în piept ecusoane pe care scria: BOBOC 100%

Îmi amintesc anii ce au urmat, îmi amintesc clasa a cincea și cum am cunoscut-o pe doamna dirigintă. Îmi amintesc cum am stat în bibliotecă înghesuiți printre rafturi cu cărți pentru că eram o clasă numeroasă, așteptând noul orar. Îmi amintesc cu drag.

Dar ce își vor aminti noile generații? Își vor aminti că i-ați despărțit, că i-ați supus unor reguli absurde și că i-ați obligat să se ascundă în spatele unor ziduri din sticlă. Își vor aminti că nu au avut timp să se cunoască și că le-ați furat un nou început. Că le-ați impus niște lucruri pe care se pare că sunt doar pentru ei, nu și pentru voi.

Dar deja e târziu pentru că le-ați furat o nouă premieră. Deja prima zi de școală frumoasă și însorită s-a transformat într-o zi tristă și plină de lacrimi. Pentru că în ciuda ploii și a frigului mult prea mare, prima mea zi de școală a fost de mii de ori mai fericită, mai caldă și mai însorită decât a noilor generații ce au trăit astăzi un nou început. Iar asta este doar din vina voastră, a celor ce ați făcut alegerile greșite.

Nimeni nu i-a întrebat nici măcar o clipă pe elevi prin ce trec și nimeni nu ne-a întrebat ce ne dorim si ce credem că este mai bine pentru noi. Luați niște decizii care conțin niște lipsuri uriașe de logică, niște alegeri pe care nici voi nu știți să le justificați. Sunt țări care pot face atâtea și pot lua decizii inteligente pentru că ei pun în funcții înalte oameni mai competenți care iau în calcul mult mai multe aspecte. Începând de la examenul de bacalaureat noi nu am avut nimic de spus. Noi a trebuit să îndurăm ore întregi de stat cu o mască inutilă indiferent că suntem claustrofobi sau nu, indiferent dacă ea ne afectează sau nu plămânii.

Ne-ați anunțat de renunțarea la probele orale, apoi de reintroducerea lor, apoi ați luat iar decizia inițială. V-ați jucat cu emoțiile și cu mintea noastră, ne-ați mințit și ne-ați pus să stăm distanțați după ce am stat într-o mulțime de sute de elevi la porțile liceului și numiți asta organizare?

În calitate de elev care a luat bacalaureatul cu media de 9.21, care a învățat și care a stat cu sufletul la gură să afle ce se va întâmpla, vă spun că mi-aș fi dorit să nu trec prin asta. Pentru că am rămas cu un gust amar și am înțeles că în România nu se poate pentru că nu ai cu cine. Dar asta știam deja de ani de zile, încă de când am înțeles ce informații suntem obligați să asimilăm. Materia constă oricum în cunoștințe precare de care nu vom mai avea nevoie tot restul vieții noastre.

Întreaga noastră experiență din ultimii doisprezece ani se rezumă la cunoștințe de care nu ne vom folosi niciodată și pe care le vom uita, dacă nu am făcut-o deja. Puține sunt orele din care am învățat ceva memorabil și puțini sunt profesorii care au marcat cumva, cu adevărat, un loc în inima și în mintea mea iar cele mai frumoase lecții nu au fost cele din programă, nu au fost cele din carte, ci au fost lecțiile de viață date de niște profesori ce au încercat împreună cu noi să se opună sistemului robotic și bolnav care ne este impus iar pe acești profesori probabil că nu o să îi uit toată viața.

Cel mai trist este că am întâlnit doar șase astfel de profesori în doisprezece ani de școală iar asta cred că spune ceva. Și nu, nu au fost profesorii la care am avut cele mai mari note, din contră, au fost profesorii la orele cărora chiar trebuia să muncim.

Afirmați de ani de zile că avem prea mulți analfabeți funcționali în țară dar cine i-a trecut cu vederea atât de mult timp pe aceștia? Suntem noi de vină pentru deciziile greșite pe care le-ați luat în momentul în care ați permis să intre în învățământ atâția profesori incompetenți, ei înșiși fiind analfabeți?

Dezorganizarea din țara asta privind toate domeniile a întrecut de mult prea mult timp măsura. Să nu mai zic și de eroarea de a obliga atâția elevi să învețe atâtea materii, elevi mult mai talentați și mult mai inteligenți decât mulți dintre profesorii pe care i-am cunoscut, elevi care sunt atât de buni în alte domenii și care au pasiuni si care s-au născut cu un talent pe care nu îl pot arăta într-o lume cu gândire îngustă în care ești obligat să participi la ore stupide, elevi cărora le tăiați aripile.

Elevii de la profile bazate pe matematică sunt obligați să facă română iar elevii cu profil bazat pe română sunt obligați să facă doi ani de fizică, matematică și chimie. Sunt țări în care există școli pentru orice elev, în fiecare oraș. Sunt locuri în lume unde fiecare își urmează propria pasiune iar noi trăim într-o continuă eroare în care sistemul de învățământ a rămas blocat timp de treizeci de ani.

Am învățat patru ani de zile la fiecare materie și am participat la fiecare oră ca să mă faceți să ajung la concluzia că am venit degeaba atâta timp la liceu ca acum să îmi pară rău că au fost niște ani pierduți. Din punctul meu de vedere, nu am învățat nimic in acești ani. Cu excepția orelor predate de profesorii dragi mie care păstrau un anumit timp din oră să discutăm și ceea ce doream noi. Ne sfătuiau și ne ascultau în liniște micile revolte fără să ne dea afară de la oră, fără să țipe sau să ne apostrofeze. Aceștia au fost profesorii care au trecut împreună cu noi prin pandemie și ne-au încurajat la fiecare pas. Iar pentru asta merită tot respectul din lume!

Singura mea curiozitate rămâne aceasta: câți dintre cei care ne conduc ar fi capabili să ia examenul de bacalaureat? Cred că rezultatele ar lăsa de dorit. Mi-e rușine că astfel de oameni sunt în funcțiile mari ale acestei țări. Păcat ca doar funcțiile sunt mari pentru că a fi un om mare înseamnă foarte mult, ceea ce îmi amintește de ceea ce a spus Albert Einstein.

Mi-e rușine că vă e frică de analfabeții din această țară când tocmai ei sunt cei care ne conduc și mi-e rușine că am cunoscut adolescenți, elevi care sunt mai înțelepți decât mulți dintre adulți și care trebuie să își ascundă inteligența și răspunsurile pertinente în fața unor profesori frustrați care se presupune că trebuie să ne învețe ceva…patetic!

Și cred că și mai grav este faptul că în toată incoerența de alegeri și decizii luate în ultima perioadă legate de începerea anului școlar, după atâtea luni de discuții, încă sunt elevi care nu își permit să învețe online. Încă nu a rezolvat nimeni asta. Este ca și cum ai obliga un artist să picteze dar nu i-ai da vopsea și pensulă...pentru că așa luăm noi decizii, doar pe jumătate!

Așa că, dragilor, capul sus! Tot ce rămâne de făcut este să zâmbiți, chiar dacă zâmbetele vă sunt acoperite de măști! Luptați și dovediți că puteți chiar dacă sunteți supuși la cele mai mari încercări! Dați dovadă de speranță, încredere și putere! Pentru că se spune că Dumnezeu nu dă nimănui mai mult decât poate să ducă!

Fiți curajoși și nu lăsați ca tot ce se întâmplă în lume să vă descurajeze. Și aveți speranța unei lumi mai frumoase pentru că atunci când mă uit în viitor, se arată atât de luminos încât îmi arde privirea! (Oprah Winfrey)

Asta este DOAR pentru voi, cei care nu acceptați să faceți parte dintr-o mulțime de alți oameni identici și pentru voi cei care ați experimentat astăzi un nou început. Tot ce pot să sper este să aveți și voi parte de o ploaie cum am avut eu parte acum doisprezece ani pentru că acea ploaie norocoasă m-a urmat până în ziua de azi!