Recenzie-Dulce uitare de Danielle Lori

Titlu: Dulce uitare

Autor: Danielle Lori

Editura: Epica Publishing House

Nr. Pagini: 460

Traducere: Iris Manuela Anghel

Punctaj: 5⭐/5⭐

Seria Made:

1) Dulce uitare

2) Ucigătoare obsesie (recenzie)

3) The Darkest Temptation

4) The purest Addiction

,,Non può provare il dolce chi prima non ha provato l'amaro”

Elena, sau așa cum o cunoaște toată lumea, Dolce Abelli. nu credea că va găsi o dragoste mai mare ca cea pe care a pierdut-o. Ba mai mult, nu credea că o va găsi tocmai în cel ce pare a fi viitorul ei cumnat. Pentru sora ei, el pare a fi un coșmar, iar adevărul este că Nicolas Russo chiar asta este. Un coșmar sumbru și întunecat, dar unul atât de atrăgător și de arogant, încât aproape că strigă ,,PERICOL”, iar pentru Elena totul devine o provocare.

Și ce poate Dolce Abelli să facă decât să se aventureze și să îl calce pe Nico pe nervi cu fiecare întâlnire, petrecere și eveniment la care familia Abelli și familia Russo se întâlnesc? Deși între ei se iscă un foc care pare imposibil de stins, Nicolas Russo este, totuși, viitorul ei cumnat. Cum ar putea Elena să îi păteze reputația surorii ei?

Dar până atunci, Adriana Abelli are singură grijă de asta. Iar toată rațiunea și logica Elenei se îneacă într-o foarte dulce uitare. Ce mai contează când aceasta se îndrăgostește iremediabil de Nico? Pentru un Russo nu există nici măcar o problemă în a o avea pe femeia la care toată Mafia italiană râvnește. Dar ce înseamn asta pentru o Abelli?

Totul se complică din ce în ce mai rău cu fiecare întâlnire în care drumurile lor se unesc. Iar cu toții știm că bărbații din Mafia italiană nu sunt cei mai potriviți bărbați de care să te îndrăgostești, dar nu îi putem dicta inimii ce să simtă. Și tocmai așa începe declinul Elenei Abelli.

Viața ei s-a schimbat pentru totdeauna în momentul în care Nicolas Russo a apărut, dar adevărata schimbare s-a petrecut atunci când Elena l-a lăsat să pătrundă în inima ei. Cu un trecut îndoielnic și cu zeci de secrete, Elena pare să fie încă cea pe care Nicolas o dorește.

Dar oare cât va dura până când se va plictisi de ea? Rămâne de văzut, dar până atunci, prezentul pare să spună altceva. Până când Nico și Elena se vor decide încotro se îndreaptă destinul lor, aceștia se îneacă într-o dulce uitare...trăind clipa și...

Și...

Ce spuneam?...

Lăsând gluma la o parte...șocant! Șocant chiar și acum, după ce am scris recenzia. Șocant cât de mult am iubit această carte și cât de mult mi-am dorit să simt asta. Aproape că am asociat Sweet Oblivion cu Mafia Corei Reilly, iar pentru cine nu știe, Cora cu Born in Blood și Camorra ale ei sunt poveștile mele preferate despre Mafia italiană. Cine ar fi crezut că voi găsi o altă carte care să egaleze măreția acelor povești?

Eu clar nu mă gândeam la asta, motiv pentru care Sweet Oblivion a fost addictive. A fost o surpriză uriașă, o carte care a dat dependență și care a umblat prin mintea mea zile întregi. Nu numai că m-am afundat în videoclipuri și aestethics legate de poveste după ce am terminat-o, dar m-am trezit cu anumite scene în minte, rememorând povestea, având personajele în minte zile întregi după ce am terminat acest prim volum.

Aruncând o privire pe cartea în engleză, tot ce pot spune este că aceste serii sunt făcute să fie citite în engleză, însă oricum ar fi citite, au același impact. M-am bucurat enorm să am un buddy reading după ani de zile. Am citit această carte cu o prietenă tare dragă, Ramona (ramonismeramo), deci pot spune că nu sunt subiectivă când spun că această carte a fost cu adevărat bună! Amândouă am avut o părere cam prea bună despre Nicolas...

Nicolas a fost acel Luca, acel Gideon, acel Braden, adică acel personaj dominant și întunecat care făcea ca paginile să devină mai grele când intra în scenă. Deși simțeam că am de comentat de fiecare dată când Elena făcea pe femeia revoltată, dar ajungea să fie tot umilă, nu pot spune că nu mi-a plăcut personajul ei. Am criticat-o de multe ori, dar să nu uităm că recenzăm o carte de ficțiune și că în lumea reală Mafia e mult mai dură.

Deși nu a egalat temuta Mafie a Corei Reilly, Danielle Lori a reușit să scrie o poveste minunată pe care am citit-o fără oprire. Nico Russo a intrat în topul personajelor masculine preferate, un top la care se pare că tot adaug de ani de zile. Că doar asta e frumusețea de a fi un bookworm!

Așadar, dragilor, de la un cititor cu o slăbiciune uriașă pentru Italia și această Mafie italiană fictivă, aveți o uriașă recomandare! Sper ca Sweet Oblivion să fie pe wishlist-ul vostru după această recenzie și sper ca familia Russo să nu vă facă să dați cu cartea de pământ (deși câteva personaje ar fi meritat să fie scuturate puțin).

Mulțumesc că m-ați citit, vă doresc lecturi magice, dragilor!