Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Twisted Loyalties by Cora Reilly

   Titlu: Twisted Loyalties 


   Autor: Cora Reilly


   Editura: Independently Published


   Nr. Pagini: 328


   Punctaj: 5/5


   Seria The Camorra Chronicles:

   1) Twisted Loyalties

   2) Twisted Emotions (recenzie)

   3) Twisted Pride (recenzie)

   4) Twisted Bonds (recenzie)

   5) Twisted Hearts (recenzie)

   6) Twisted Cravings (recenzie)


   "Temere me perché sono l'occhio e la spada."

 

   După toate poveștile mafiei italienești despre Luca Vitiello, era și timpul să intrăm în Clanul Camorra, între cei din familia Falcone și între mafioți periculoși. Însă, în mod ironic, Camorra începe cu povestea lui Fabiano Scuderi, fratele mai mic al Ariei, Gianei şi al lui Lily Scuderi, nicidecum cu un Falcone.


   După volumele primei serii în care Fabiano era doar un copil, aici îl întâlnim pe bărbatul dur în care s-a transformat. Aici îl cunoaștem pe omul de încredere al lui Remo Falcone, un monstru, o fiară, un executant.

 

   Deși destinul său era altul, Fabiano a ajuns după o grea încercare primită din partea vieții, tocmai în Las Vegas, la Remo, la cel pe care astăzi îl consideră ca pe un frate. După ce tatăl lui și-a dorit să îl omoare, Fabiano a ajuns să crească în Camorra, în clanul Falcone, jurând credință unui Capo care i-a salvat viața. Așa a ajuns Fabiano omul de încredere al lui Remo.



   În lumea lor, dragostea nu există, ci doar brutalitatea, sângele, moartea și violența. În lumea lor, femeile sunt simple obiecte, folosite de bărbați pentru trupurile lor, promise în căsătorii cu bestii care nu le prețuiesc. Mafia este un loc dur și nu oricine poate face față acestei vieți.

 

   Dar Fabiano a crescut în mafia, iar acum este unul dintre cei mai temuți oameni ai Camorrei. Toți se tem de el, toți se feresc de el, toți îl urăsc.

 

   Numai că totul de schimbă atunci când Leona Hall apare în viața lui. Leona nu a avut o viață ușoară, crescând cu o mamă dependentă de droguri și prostituată și cu un tată alcoolic. De aceea, ea visează să îți construiască o viață diferită și mai bună față de tot ce a trăit până acum. Așa ajunge Leona în Las Vegas, acolo unde se angajează într-un bar și nu în orice bar, ci acolo unde Fabiano obișnuiește să participe la lupte în cușcă.

 

   Deși toți se tem și se feresc de el, o fată care nu a crescut în mafia nu cunoaște pericolul atunci când îi apare în față, așa că Leona se îndrăgostește de cel care a avertizat-o că îi va aduce numai necazuri.


   După ce am citit prima mea serie despre mafia italiană, Born in Blood, am așteptat cu sufletul la gură să încep Camorra, deși aveam nevoie de o perioadă liberă ca să le fac iar maraton și să citesc o carte pe zi. Guilty! 😃


   Așa că am decis acum să citesc seria și totul a început cu Fabiano Scuderi pe care deja îl cunoscusem în prima serie a Corei, când surorile lui erau în prim-plan, pe vremea când era doar un copil, pe vremea când nu devenise un mafiot. 


   Mi-a plăcut la nebunie Twisted Loyalties, iar acest volum mi-a redeschis obsesia pentru cărți cu Mafia! Să îl văd pe Fabiano, Enforcer-ul Camorrei, împreună cu Leona, o fată simplă care nu a crescut printre Made Men în Famiglia, ca femeile din prima serie, a fost diferit și a fost un început perfect pentru o serie spumosă, fierbinte și superbă! 


   Bănuiam că volumele acestea vor fi diferite și am avut dreptate. Deși de obicei îmi e greu să văd un personaj masculin atât de diferit după ce am asistat la secvențele din copilăria lui, cu Fabiano a fost diferit. Se pare că viața întunecată din mafia l-a schimbat pe copilul inocent care a fost Fabi cândva. Asta și tatăl care s-a descotorosit atât de ușor de el. Însă toate au dus la personajul puternic și minunat care ne este prezentat printre paginile primului volum din Camorra


   Îmi este foarte greu să citesc seriile Corei fără să simt o furie uriașă față de toți bărbații care și-au persecutat copiii sau care i-au tratat greșit. Atâtea emoții trezește Cora în cititori, încât nu ai cum să nu adori cărțile ei, dar mi-a ajuns furia deja! 


   Ca și până acum, nici de aici nu au lipsit scenele picante, iar Fabiano și Leona mi-au ajuns la suflet cu povestea lor și cu toate controversele relației lor care, vă asigur, sunt destule! 


   Destule, dar pe care eu le-am citit pe nerăsuflate! Am adorat la nebunie finalul de care, sinceră să fiu, nu eram sigură și care habar nu aveam cum va fi. Ultimele pagini dintre Remo și Fabiano au fost cireașa de pe tort și, oh God, aproape că îmi e teamă de volumul lui Remo. Cine poate fi mai rău și mai dur decât el? Oh well, rămâne de văzut!


   Asta vom afla în volumele viitoare, iar până atunci, vă doresc lecturi magice, dragilor și sper să pășiți și voi în lumea mafiei după recenzia pe care tocmai ați citit-o! Remo vă așteaptă și, deși nu sunt sigură de intențiile lui, vă asigur că va merita!



 Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks

Cartea este citită pdf în engleză și, din păcate, nu a fost tradusă și în română.
Site-ul de unde descarc eu pdf-urile pentru E-book este Z-Library



Lectură plăcută, dragilor! :)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii