Recenzie-Cartea vieții de Deborah Harkness

Titlu: Cartea vieții

Autor: Deborah Harkness

Editura: Litera

Nr. Pagini: 589

Traducere: Ana Dragomirescu

Punctaj: 4/5

Seria Cartea pierdută a vrăjitoarelor:

1) Cartea pierdută a vrăjitoarelor (recenzie)

2) Școala nopții (recenzie)

3) Cartea vieții

4) Fiul timpului (recenzie)

,,În căutarea tainei pe care vrăjitoarele au ascuns-o timp de secole.”

Matthew și Diana s-au întors în prezentul vieții lor, tocmai din trecut, din anul 1590, iar acum trebuie să aibă mare grijă la Congregație și la relația lor care nu încetează să fie amenințată de cei din familia lui Matthew.

În ciuda a tot ceea ce au trăit aceștia împreună cu Philippe, nu toți cei din familia de Clairmont o pot considera pe Diana sânge din sângele lor.

Acum că gemenii sunt pe drum, cel mai important lucru este ca Diana să fie protejată. Numai că furia sângelui pe care a moștenit-o Matthew s-a transmis și la copiii lui, și anume, la vampirii pe care i-a transformat de-a lungul secolelor.

Așa că atunci când fiul lui, Benjamin, apare și este gata să se răzbune pe tatăl lui, nici măcar propria lor casă nu mai este un loc sigur. Diana face tot posibilul să nu își dezvăluie adevăratele puteri, însă înțelegerea ei cu zeița este o greșeală pentru care Matthew ar face orice ca să o schimbe. Chiar dacă asta îi va expune pe ei și toate adevărurile pe care le-au strâns în toată călătoria pe care au parcurs-o.

În lupta lor cu lumea din care fac parte, Matthew și Diana ajung să își formeze o mică armată formată din ființe care aparțin celor patru rase: vampiri, vrăjitoare, demoni și oameni.

,,-Am vorbit serios când am spus ce am spus în ziua de Crăciun. Dacă eu nu mă voi întoarce, familia va supraviețui. Mai sunt și alții care pot sta în fruntea ei. Dar tu ești inima.

Am deschis gura să protestez, însă Matthew își lipi un deget de buzele mele, oprindu-mi vorbele.

- N-are rost să te ceriți cu mine. Știu asta din experiență, spuse el. Înainte să te cunosc, nu eram decât praf și umbre. Tu m-ai adus la viață. Și nu pot trăi fără tine.”

Cheia către a ieși din tot războiul dintre specii este exact manuscrisul de la care a început totul. Ashmole 782 este singurul care poate salva întreaga lume de un adevărat război. Tot ce trebuie să facă ei este să îl descifreze. Și oare de câte ființe supranaturale este nevoie pentru a înțelege cea mai veche scriere care poate exista?

,,Chris avusese dreptate. Cartea vieții nu era un simplu text. Era un depozitar al cunoașterii: nume de fìințe și poveștile lor, nașteri și morți, blesteme și vrăji, miracole înfăptuite de magie și sânge. Era povestea noastră, a țesătoarelor și a vampirilor prin venele cărora curgea furia sângelui, a extraordinarilor copii care se născuseră din ei.

Nu-mi spunea doar că predecesorii mei se întindeau de-a lungul a nenumărate generații, ci și că o asemenea creare miraculoasă era cu putință.”

În căutarea tainei pe care vrăjitoarele au ascuns-o timp de secole, Matthew și Diana vor afla că destinul lor și al ființelor supranaturale a fost scris încă de când nici nu se puseseră încă bazele iubirii lor.

Oare cum se va sfârși povestea celor doi, două suflete atât de diferite care vor să facă parte din aceeași lume?

În sfârșit se încheie această aventură dificilă și foarte lungă pe care am avut-o cu seria Cartea pierdută a vrăjitoarelor.

Primul volum a fost toată strălucirea acestei serii, asta trebuie spus de la început. Atât acest volum, cât și al doilea, au fost eclipsate de frumusețea primei cărți. Cred că autoarea a oferit totul acolo, iar sclipirea a dispărut pe parcurs. Mai ales pe parcursul unor cărți atât de uriașe! Și cu un scris minuscul, să ne amintim!

Primul volum a fost minunat, al doilea a fost o dezamăgire, iar acesta, mi-a lăsat tristețea faptului că termin seria. Punctajul ar fi fost, probabil, la fel ca cel de la Școala nopții, dacă nu aveam un final atât de minunat. Scenele de la sfârșit mi-au smuls câteva lacrimi și m-au făcut să mă bucur că am făcut cunoștință cu acest univers și aceste personaje!

Deși am cunoscut și aici lungile descrieri și scenele destul de plictisitoare, nu se compară cu ceea ce am experimentat în volumul doi. Diana și Matthew mi-au fost dragi pe tot parcursul acestei călătorii și mă bucur că acesta a fost finalul poveștii lor, frumos și magic, așa cum meritau! Au fost multe secvențe frumoase și magice, multe amuzante și multe sfâșietoare și cred că după Școala nopții, este exact ceea ce trebuia!

Vă recomand cu drag această serie și sper să fiți mult mai fascinați și mai vrăjiți de lumea asta decât am fost eu și, mai ales, de descrierile lungi și interminabile care nu prea sunt pe gustul meu.

Cu toate acestea, știți că mereu vă îndemn să oferiți șanse tuturor cărților, pentru că poate veți descoperi noi lumi magice de care vă veți îndrăgosti! Până data viitoare, vă doresc lecturi superbe, dragilor!