Titlu: Vicious
Autor: L.J. Shen
Editura: Epica Publishing House, colecția EpicLove
Nr. Pagini: 427
Traducere: Ioana Socolescu
Punctaj: 4/5
Seria Sinners of Saint:
0.5) Provocare (recenzie)
1) Vicious
2) Ruckus (recenzie)
3) Scandalos (recenzie)
4) Bane
,,El e și iadul și raiul pentru mine.”
,,Încă de când aveam șaptesprezece ani am știut că inima era dușmanul meu.”
,,Probabil că suflețelul ei nevinovat urma să fie fărâme după treaba asta.”
Când avea șaptesprezece ani, Emilia LeBlanc a ajuns în casa familiei Spencer, acolo unde fuseseră angajați părinții ei și unde urmau să locuiască, în casa slujitorilor. Acolo l-a întâlnit pe Baron Spencer Junior, cel care avea să devină coșmarul vieții ei, cel care avea să o frângă și să o spulbere.
Baron era numele pe care el îl ura, era numele ce stătea la baza tuturor demonilor lui iar pentru toți el era Vicious Spencer. Vicios, rău, arogant, un monstru și unul dintre cei patru desfrânați din Todos Santos. El era rece și de neînduplecat.
,,Același lucru era valabil și pentru inimile noastre. A mea era plină de fericire. A lui reverbera de ecouri, ca o casă goală.”
După nenumărate răutăți, după ce a batjocorit-o și a umilit-o, Vicious i-a poruncit să părăsească Todos Santos, să își lase familia în urmă și să plece. El îi avea la degetul mic pe toți, el era regele iar ea era doar slujitoarea și nu putea face nimic să rămână lângă cei pe care îi iubea, nici măcar lângă Dean, unul dintre cei patru desfrânați și prietenul lui Vicious care acum era iubitul Emiliei.
Dar Vicious era turbat de gelozie și ar fi făcut orice să îi despartă. Oricât de mare era atracția dintre el și Emilia, ura era mai mare. Dar oare de ce o ura atât de mult? De ce a urât-o din prima clipă în care a cunoscut-o?
Dar asta a fost cu zece ani în urmă. În prezent, Emilia lucrează ca și chelneriță și are două joburi pentru a-și putea permite medicamentele surorii ei, Rosie, și chiria apartamentului modest în care locuiesc.
Iar cum ,,providența lucrează pe căi misterioase” iar destinul apare mereu la momentul potrivit. În ziua în care Emilia își pierde slujba și este jefuită, tocmai atunci Vicious Spencer apare iar în viața ei și îi dă lumea peste cap.
,,Cu zece ani în urmă, m-a obligat să plec din orășelul în care locuiam amândoi. Acum, a venit după mine la New York și nu se dă plecat decât dacă mă ia cu el.”
Vicious împreună cu cei trei desfrânați, Jamie, Dean și Trent, și-au deschis propria companie, Perfect Finance și, având filiale diferite, în fiecare an făceau rocada și își schimbau pentru o perioadă scurtă de timp posturile iar acum el era în New York în timp ce Dean era în Los Angeles. Tot ce trebuie să facă e să pună mâna pe slujnică.
După un schimb tăios de replici, Vicious îi propune postul de asistentă personală a lui, un salariu uriaș și un apartament în care Rosie să poată fi îngrijită de o asistentă. Tot ce are de făcut Emilia este să își calce pe orgoliu și să accepte. Până la urmă, Vicious a călcat-o în picioare toată viața ei. Ce mai conta asta acum când ea tocmai își pierduse vechiul post de asistentă?
Astfel, povestea lor primește acum un alt început. Vicious vrea să o implice în treburile familiei sale, în problemele testamentului tatălui său care este pe moarte. Însă ceea ce nu știa Emilia era că Baron Senior, a doua lui soție, Josephine și cumnatul lui, Daryl, fuseseră coșmarul lui Vicious iar mama lui murise din cauza lor. Acum venise vremea răzbunării.
Iar Vicious voia să o implice pe Emilia în propria răzbunare. El voia să păteze orice urmă de puritate pe care a avut-o ea vreodată. Iar Emilia îl lasă. Printre nenumărate replici pline de ură, cei doi sunt gata să se sfâșie în orice clipă. Atracția și ura dintre ei fac ca scânteii să sară la orice pas și la orice mișcare pe care o fac.
Dar curând, atracția dintre ei întrece limitele pe care le-au impus la început iar Vicious începe să își încalce propriile reguli. Când cei doi ies la ceea ce pare a fi o întâlnire, zidurile lor se dărâmă, puțin câte puțin. Acum s-au îmbarcat către aceeași stație și nu mai pot da înapoi.
,,-O să îmi pară rău, a murmurat ea, cu un fir de voce.
-Probabil. Dar o să merite.”
Când Emilia se culcă cu Vicious, ea e conștientă că relația lor se va rezuma doar la interacțiune fizică, ea știe că nu o va iubi însă se teme că inima ei îl va iubi pe el.
Dar când Baron Senior moare, planul lor trebuie pus în acțiune. Dar Vicious nu mai avea mult timp de stat în New York pentru că Dean trebuia să se întoarcă. Însă ceea ce nu știa el era că deja o rănise pe Emilia cu lucrurile pe care nu i le spusese. Deja a rănit-o, începând de la șaptesprezece ani și zece ani mai târziu, el a continuat să o rănească în mod repetat de când a cunoscut-o iar ea i-a permis să o distrugă în tot timpul ăsta.
Acum când răzbunarea lui este mai aproape ca niciodată, Vicious este șocat când realizează că îi e dor de Emilia, că vrea să fie lângă el și că își dorește să o găsească. Dar deja a mers prea departe și a sfâșiat-o mult prea rău, ireparabil.
Când primește demisia ei și când este evident că nu mai vrea să vorbească cu el, ceva în inima lui se topește, asemenea unui ghețar care i-a înconjurat sufletul mult prea mult timp.
Dar totul rămâne decizia lui. Să se răzbune și să continue să o folosească pe Emilia ca pe o unealtă în planul lui, sau să recunoască în sfârșit că ea este femeia pe care a vrut-o dintotdeauna? Când luptele lui sunt aproape pierdute, Emilia e tot ce mai contează. Dar cât poate îndura un om? Câtă suferință poate simți o inimă? După zece ani, Vicious riscă să piardă tot ce și-a dorit vreodată. Iar Emilia nu îi mai acordă nimic. Nici timpul și nici inima ei.
Iată că a venit momentul mult așteptat și am făcut cunoștință cu încă unul dintre nemernicii lui L.J. Shen. Se pare că și ea cât și eu avem o slăbiciune pentru nesimțiți pentru că și Wolfe din Cum să furi o inimă cu un sărut, și Vicious, mi-au plăcut mult mai mult decât s-ar fi așteptat toată lumea.
Inițial, totul era foarte familiar și nu înțelegeam de ce. Apoi am înțeles. Totul îmi amintea foarte mult de Tate și de Jared din Intimidare de Penelope Douglas. Felul în care Vicious o batjocorea deși atracția dintre ei era atât de evidentă, ura dintre ei și toate artificiile mi-au amintiti mult de povestea lor.
Însă nu se compară. Poveștile sunt diferite iar Vicious este mult, mult mai nemernic! Iar eu am adorat asta, evident! Ceea ce a fost puțin exagerat a fost felul în care Vicious a continuat să se comporte fără să afișeze în final remușcările la care m-aș fi așteptat.
Obișnuită deja cu Wolfe, Vicious nu a fost un șoc iar povestea lor mi s-a părut mult mai dinamică, mai plină de ură și de certuri. Am tot văzut diverse păreri pe bookstagram legat de faptul că Emilia se lasă călcată în picioare însă, din punctul meu de vedere, mai degrabă Francesa mi s-a părut că a făcut asta pentru că în Vicious, Emilia are o mulțime de replici cu care îl atacă pe Vicious și sunt destul de numeroase scenele în care ea îi întoarce spatele iar el este nevoit să își calce pe orgoliu și să se țină după ea.
Nu cred că relația lor arată ca una toxică ci, mai degrabă, ca una cu năbădăi! :) Sunt amândoi dificili, sunt răutăcioși dar în imperfecțiunea lor, se potrivesc. Mi-a plăcut povestea lor și formula celor patru Desfrânați din Todos Santos pentru că asta mi-a amintit de Brigada tipilor trăznet...iar cine știe, cunoaște!
Am citit-o într-o zi și pot spune că îmi place mult felul în care scrie L.J. Shen, cu toate că am adorat Cum să furi o inimă cu un sărut, iar Vicious nu a fost la fel de bun ca celălalt roman. Acum, însă, trebuie să citesc și despre ceilalți trei desfrânați iar de Dean sunt cea mai curioasă!
Dacă vă plac nemernicii și dacă v-a plăcut de Wolfe, Vicious e perfectă pentru voi. Iar dacă nu vă plac nici una, nici alta, atunci gândiți-vă doar la păcătoșii din Todos Santos. Nu v-ar plăcea să îi cunoașteți? :)
Romanele scrise de L.J.Shen sunt publicate la editura Epica Publishing House, acolo unde puteți urmări și viitoarele ei apariții.
Puteți achiziționa cartea de pe site-ul editurii cât și de pe Cartepedia și Libris
0 Comentarii