Recenzie-Viața mea cu Mozart de Éric Emmanuel-Schmitt

Titlu: Viața mea cu Mozart

Autor: Éric-Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas

Traducere: Lidia Bodea

Nr. Pagini: 156

Punctaj: 4.5⭐/5⭐

,,Dragă Mozart,
muzica răspunde ~da~ unei întrebări pe care n-o mai formulăm de fiecare dată. E ce-am simțit eu la cincisprezece ani, când nu m-ai lăsat să mor. E ceea ce simt zi de zi, de îndată ce am nevoie să ascult câteva note, melodia unei voci sau când vreau să petrec o oră cântând la pian. Mi-e mai bine, ca unui burete care se umple la loc cu apă. Dar în ce fel mi-era rău? Muzica ne oblojește teama noastră principală: ce căutăm pe pământ, cu trupul ăsta trecător și cu gândirea asta mărginită? Liniștitoare, pe deplin dăruită celebrării ființei, muzica ne smulge din tentația vidului și ne așează din nou pe drumul vieții.”

Mulți dintre noi suntem legați de muzică de parcă ar exista între noi și ea un cordon invizibil care ne ține ancorați la esența vieții. Dacă acesta n-ar mai fi, ne-am stinge încet.

Așa am simțit dintotdeauna despre muzică. Poate pentru că nu există zi în care să nu ascult muzică. Nu știu ce ar fi ființa mea fără muzică. Și tocmai așa trăiește și Eric-Emmanuel Schmitt. Racordat la toate notele cărora Mozart le-a dat naștere vreodată.

Incapabil să aleagă un drum, Schmitt a fost cândva un adolescent simplu, dar chinuit de toate întrebările tulburătoare pe care le presupune maturizarea.

Cu o dorință arzătoare de a-și pune capăt zilelor, acesta a decis să încheie socotelile cu această lume. Numai că acel cordon invizibil legat de Mozart l-a făcut să deschidă ochii. A fost nevoie să audă Nunta lui Figaro într-o zi, la operă, pentru ca totul să se schimbe.

,,Muzica este strâns legată de viața mea intimă și spirituală. Muzica ne ajută să ne construim identitatea, ne alină suferința, ne readuce bucuria în suflete, ne face să dansăm și să cântăm. Dar arareori se vorbește despre această putere uluitoare.”

Mozart devine stindardul vieții lui. Anii trec, iar Mozart este acolo în fiecare trăire, în fiecare experiență. Mozart e viață, talent, bucurie, iubire.

Mozart l-a salvat. Când Schmitt voia să renunțe la viață, el a fost acolo. Doar a existat. Iar o lume în care există atât frumos și magnific merită să fie iubită, trăită, prețuită.

E foarte greu de explicat ce m-a făcut această carte să simt. Nu pentru că este tristă sau pentru că este profundă (ceea ce desigur că este), ci pentru că este umană.

Am simțit că este atât de umană încă de când am citit primele scrisori către Mozart. Nu are acțiune, nu are personaje, e aproape un jurnal sau o colecție de scrisori cu ton de monolog. Este ca și cum am păsi în mintea autorului.

Numai că este atât de uman totul: trăirile și întrebările lui Schmitt, experiențele și felul în care viața este privită prin ochii lui. Este umană arta și suferința, bucuria și pierderea. Este umană perspectiva lui asupra lumii și dorințele sale. Visurile și eșecurile.

Iar acest lucru m-a atins într-un mod în care puține lecturi o fac. E dură într-un mod subtil. Te face să te întrebi despre tot și toate. Te face să te îndoiești, să zâmbești, să te încrunți în dezacord. Te face să simți o dorință nebună de a trăi.

Da, uneori relația lui cu Mozart este nebunească, este de calibrul unei obsesii. Dar nu avem cu toții o astfel de relație cu cineva pe această lume? Fie că îl/o cunoaștem sau nu? Nu suntem toți legați la nivel profund de ceva cu care rezonăm atât de intim și emoționant? O carte, o operă de artă, un cântec, un om...

Viața mea cu Mozart este o dovadă de umanitate. Iar pentru asta și pentru felul în care m-a făcut să mă gândesc la viață, această carte merită toate steluțele. Este ciudată, este incomodă uneori. Anumite pasaje sunt prea mult, iar asta este perfect. Este exact cum suntem noi. O multitudine de trăsături și de nuanțe. Uman. Iar cu asta am spus tot.

Vă rog, citiți cartea asta! Mulțumesc, vă îmbrățișez!

Cu toată dragostea,

Ruxandra de la Angels From Books