Titlu: Tăcerea din adâncuri
Autor: Brittainy C. Cherry
Editura: Librex
Nr. Pagini: 352
Traducere: Carmen-Iulia Bourceanu
Punctaj: 5⭐/5⭐
Seria Elemente:
1) Aerul Pasiunii/Respirația dragostei (recenzie)
2) Focul care ne unește
3) Tăcerea din adâncuri
4) The Gravity of Us
,,-Puterea pe care o găsești pentru a merge mai departe. Chiar și în dimineţile în care crezi că nu vei reuși, până seara îți vei fi dat seama că ai izbândit. Asta e chestia mea preferată despre viaţă că, indiferent ce se întâmplă, ea merge mai departe.-Care este chestia care îţi place cel mai puţin despre viaţă? am întrebat-o.Pentru un minut, a lăsat capul în jos, să se gândească, înainte de a privi iar spre cer.-Că indiferent ce se întâmplă, ea merge mai departe”
Brooks Griffin și Maggie May au fost sortiți să fie împreună. Cel puțin, asta încerca Maggie să îi arate când erau copii, atunci când a planificat nunta lor închipuită la doar opt ani, forțându-l să se prezinte în pădurea de lângă casa lor cu cea mai frumoasă cravată a lui.
Brooks era cel mai bun prieten al fratelui ei vitreg. Încă de când Maggie și tatăl ei s-au mutat cu mama, sora și fratele ei vitreg, aceasta a înțeles că viața lor perfectă abia începe.
Mai ales că Brooks a venit la pachet cu toată această nouă familie dragă. Și, deși totul părea o joacă, ceva din Brooks l-a împins pe acesta să se prezinte în acea zi în pădure la așa-zisa lor nuntă. Numai că a întârziat. Iar în scurtul timp în care Maggie a fost singură în pădure, aceasta a fost martoră la ceea ce îi va ghida destinul tot restul vieții ei. Pentru că trauma a fost atât de mare, încât ceea ce a trăit Maggie în pădure, deși nimeni nu știe ce a fost, i-a furat vocea. Pentru totdeauna.
Din acea zi, Maggie May nu a mai vorbit și nu a mai pus piciorul afară din casă. Zece ani mai târziu, aceasta a devenit o adolescentă frumoasă, inteligentă și la fel de drăguță încât Brooks să o dorească încă în viața lui, doar pentru el.
Însă acum aceștia nu mai sunt copii, iar dragostea dintre ei este mai grăitoare decât orice, în ciuda faptului că Maggie nu vorbește. În micuța lor casă, în siguranța căminului ei, se află tot ce iubește. Acolo, cu fratele ei, Brooks, cei mai buni prieteni ai lor și muzica acestora, Maggie este protejată.
Însă odată ce ai văzut diavolul, acesta nu dispare din mintea ta așa ușor. Iar atacurile de panică sunt permanent o parte din viața ei. Numai Brooks îi este ancoră într-o lume în care Maggie simte că se îneacă. Pentru că tăcerea din adâncuri poate fi uneori prea asurzitoare.
,,Merge acolo doar când plouă, niciodată când e soare. Am ridicat capul spre doamna Henderson, uimită și, înainte să înceapă iar să vorbească, ea a ridicat din umeri. Mulți oameni din oraș cred că merge acolo pe timp de furtună, în încercarea de a se îneca. Dar eu știam mai bine. Știam că locul cel mai bun din lume unde poți încerca să respiri era sub apă.”
Visurile ei și lista de dorințe se presupune că trebuie să existe în afara celor patru pereți între care își duce existența. Dar Brooks și muzica sunt de ajuns. Până când totul se schimbă. E oare iubirea de ajuns pentru a fi gura de aer într-o existență în care tot ce faci este să te îneci iar și iar în cele mai întunecate și reci coșmaruri?
,,Spune-mi să rămân și voi rămâne, imploră el. Spune-mi să plec și voi pleca, dar nu mă lăsa în aer, Maggie May. Nu mă lăsa să plec fără să știu. Nu mă lăsa să înot în ape necunoscute, pentru că sunt sigur că în necunoscut mă voi îneca.”
Anii trec, trupa lui Brooks cunoaște un succes incredibil, viața merge mai departe. Dar punctul de cotitură al lui Brooks și al lui Maggie May apare atunci când tot ce i-a fost acesteia ancoră are, la rândul său, nevoie de o proprie barcă de salvare.
„Pământul continuă să se învârtă pentru că inima ta bate.” Asta este ceea ce îi spune tatăl ei încă de când poate ține minte. Dar dacă inima ei stă în palmele celui care acum se îneacă în adâncurile propriilor demoni?
Este oare mai puternică povestea lor și dragostea pentru Brooks încât Maggie să iasă din cutia în care s-a închis în toți acești ani? Au avut muzica și iubirea. El i-a redat vocea interioară. Acum este rândul ei.
,,– Cum te simți azi, Magnet?
– Cum te simți astăzi, Brooks Tyler?”
Sunt frântă. Sunt ruptă în două. Am iubit seria asta dintotdeauna, însă habar nu aveam că acest volum o să fie atât de incredibil de trist și de frumos. Brooks și Maggie mi-au frânt inima. Nu am simțit aceeași suferință ca în primul volum, care nu cred că va fi egalat în materie de durere, însă acesta a avut o profunzime care mi-a mângâiat sufletul.
Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru poveștile de dragoste unde primim perspectiva din trecut, mai ales atunci când cei doi se iubesc din copilărie. Și poate că am și o slăbiciune pentru poveștile triste, dar doar pentru că simt că mă lovesc în plex cu măiestria lor și cu tot ce pot transmite. Câtă vreme îmi smulg lacrimi și acel faimos ugly cry, atunci e perfect.
,,Chiar și când ți-e frică, să continui să mergi. Și, când vocile se aud mai tare, să alergi. Să alergi, Maggie May Riley. Alergi și alergi, și alergi până ieși afară.
Am tras adânc aer în piept.
– Ți-e frică?
– Am strâns mâna de două ori.
– Ție ți-e frică?
Mi-a strâns mâna de două ori.”
Iar în Tăcerea din adâncuri am avut o mulțime de scene care m-au înduioșat și care mi-au făcut piele de găină. Iar folderul meu faimos cu citate s-a îmbogățit considerabil. Poate că începutul a fost frumos. Însă finalul și a doua jumătate a cărții au venit ca un potop de emoții.
Doamna Boone m-a câștigat de la primul ceai, iar ceea ce am iubit la fel de mult a fost dragostea și sprijinul băieților din The Crooks. Toată atmosfera și toată ideea de familie mare sunt pentru mine ceva ce am iubit în mod subiectiv. Când faci parte dintr-o familie mare, rezonezi cu ideea de hărmălaie alături de toți cei dragi ție.
Maggie a fost un personaj atât de curajos, atât de matur, încât uneori uitam ce traumă are, ce vârstă are, uitam că viața ei se petrece în spatele câtorva pereți. Toată ideea seriei, raportată la elementele naturii, face ca totul să prindă o semnificație mult mai mare atunci când înțelegi că adâncurile pot fi propriii demoni, gata să te tragă la fund și să te înece. Brittany C. Cherry este una dintre autoarele mele preferate, deși cărțile ei nu sunt numeroase, pentru simplul fapt că scrie cu toată inima. Scrie așa cum ar scrie un artist, scrie așa cum trăiește un poet sau cum iubește un pictor. Iar atunci când rezonezi atât de mult cu lumea care a sălășluit în inima unui scriitor, înțelegi că citești o capodoperă.
Asta a însemnat pentru mine Tăcerea din adâncuri: suferință, curaj, traume, muzică, artă. Și dragoste. Una nemărginită între două personaje care se potrivesc ca două piese de puzzle.
Nu îmi ajung cuvintele să transmit cât am adorat această carte. Pot doar să vă rog să o citiți și voi. Pentru că este o poveste despre cum îți poți recăpăta vocea chiar și atunci când simți că nu mai poți. Iar tu, cititorule, trebuie să știi asta: îți mulțumesc că mă citești, ești minunat. Iar pământul continuă să se învârtă pentru că inima ta bate.
Cu toată dragostea,
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
0 Comentarii