Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Biblioteca de la Miezul Nopții de Matt Haig

   Titlu: Biblioteca de la Miezul Nopții 

   Autor:  Matt Haig

   Editura: Nemira

   Nr. Pagini: 304

   Traducere: Cristian Nan

   Punctaj: 5⭐/5⭐


,,Nu e nevoie să fim decât o singură persoană.
Nu e nevoie să încercăm decât o singură existență.
Nu trebuie să facem totul ca să fim totul, fiindcă suntem deja infiniți. Cât suntem în viață, dispunem de un viitor cu posibilități multiple.
Aşadar, haideţi să fim amabili cu oamenii din viaţa noastră. Când și când, să ne uităm în sus din locul în care ne aflăm, fiindcă, oriunde am fi, cerul de deasupra capetelor noastre se întinde la nesfârşit.”


    O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Fiecare carte ascunde povestea vieții tale. Fiecare ascunde un posibil destin. Care este cea mai minunată pe care o poți alege?

    Undeva, la marginea universului, în contratimp, la limita dintre lumi, la limita dintre viață și moarte, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. O infinitate de posibile realități.

    Una spune povestea vieții tale actuale, alta spune povestea vieții tale dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment, alta spune povestea unei vieți la care ai visat dintotdeauna, iar alta, povestea unei existențe pe care o regreți. O mulțime de vieți diferite, de realități paralele, în care destinul tău pare că aparține altcuiva.

    Aici ajung oamenii atunci când viața lor nu mai valorează aproape nimic. Iar atunci când Nora decide că nu mai vrea să trăiască, ajunge în Biblioteca de la Miezul Nopții.

    Nora a ajuns în punctul în care viața nu mai arată cum și-a imaginat. A pierdut tot ce avea, nimeni nu mai simte dorința de a sta în compania ei, animalul ei drag o părăsește după multă vreme, job-ul ei este pierdut, iar ceea ce putea fi mult mai mult se încheie cu un singur gând: „Îmi doresc să mor.”

    Micile visuri, micul destin strălucitor pe care l-a avut cândva, succesul de pe vremea când fratele ei o iubea, imaginea vieții care, în copilărie, părea o scânteie strălucitoare de speranță, toate s-au stins. În urmă a rămas un om golit de tot ce o anima cândva. Ar fi putut fi atât de multe lucruri. Iar Nora a decis să nu mai fie.

    Cu câteva ore înainte să moară, Nora și-a analizat viața jalnică și a decis că nimeni nu va fi devastat de moartea ei. Astfel, când hotărăște să își ia zilele, ajunge în Biblioteca de la Miezul Nopții.

    Bibliotecara, o doamnă drăguță care nu îi este deloc străină Norei, o întâmpină și o anunță că poate lua orice carte și poate trăi, pentru scurt timp, orice viață pe care și-o dorește. Dar sunt o mulțime de detalii despre lucrurile care pot merge prost, întrucât biblioteca infinită ascunde o poveste la care Nora tânjește de multă vreme. Ea trebuie să găsească viața care ar împlini-o cu adevărat și numai atunci totul se poate schimba.

    Numai că, până atunci, este un drum lung. Ceasul din locul dintre lumi s-a oprit, iar Nora aruncă o privire către rafturile infinite. Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: ce trebuie să facă pentru a trăi o viață perfectă și fericită? 

    Care este singura cale de a câștiga totul?

    Curând, Nora va înțelege că tot ce a căutat vreodată e mult mai aproape decât crede. Dar ce faci când ceasul pornește, iar Biblioteca de la Miezul Nopții este gata să îi îndeplinească cea mai aprigă dorință? Și-a dorit să moară, iar în scurt timp va învăța cum să trăiască. Dar mai poate fi dat timpul înapoi când te afli între două lumi, cu o dorință arzătoare de a exista, acolo unde moartea pândește din umbră?

,,Viața începe de cealaltă parte a disperării.” - Sartre

    O capodoperă literară, asta este cartea lui Matt Haig. O poveste pe care eu am citit-o cu pielea de găină în permanență. Știam că Matt Haig este magnific și că poveștile lui sunt scrise cu suflet, însă aceasta este o adevărată lecție de viață.

    Biblioteca de la Miezul Nopții face parte dintre lecturile care trebuie citite de către toți cititorii. Este lectura care merită, fără îndoială, o șansă, indiferent de vârsta sau motivul pentru care o citiți. Este o învățătură prețioasă cu o concluzie puternică. Viața merită trăită. Oricât de dură ar fi ea uneori.

    Nora m-a impresionat. Am citit recenzii care o blamau și în care personajul ei era criticat, însă aceasta pare exact genul de protagonistă nesigură, care trăiește un punct de cotitură și care a ajuns la capătul puterilor. Care caută acea speranță care s-a stins.

    M-a impresionat mult întreaga poveste. Pielea de găină m-a însoțit capitol de capitol, întrucât Biblioteca de la Miezul Nopții este scrisă special pentru a te atinge, pentru a-ți ajunge la suflet. Mi-a fost milă de ea și am simțit că văd imaginea tuturor oamenilor care simt că nu mai au pentru ce lupta.

    Biblioteca fictivă dintre lumi este un loc minunat. Iar finalul m-a ținut în suspans continuu. Aveam emoții pentru protagonista mea dragă și nu știam ce va decide, ce se va alege de micul ei destin. Eram convinsă că totul este mult mai profund. Așa și era.

    Am început o carte despre care nu știam nimic și am rămas în suflet cu o poveste magică. Am rămas cu acest personaj care m-a câștigat și care a luptat crunt. Până în ultima clipă. Iar ceea ce urmează să spun va avea sens mai ales când veți citi povestioara lui Haig:

    Cred că uneori, cu toții avem nevoie de acest gen de cărți care să ne deschidă ochii și mintea pentru a privi spre lumea asta frumoasă și spre tot ce ne înconjoară. Ce destin frumos! Ce minunată este viața, cu toate suișurile și coborâșurile ei! Ce minunat e să fii! 

    Nu cred că avem nevoie de o Bibliotecă la fel ca Nora. Cred că avem deja totul. Pentru că trăim. Ce îți poți dori mai mult decât să fii liber și să trăiești? Avem totul și nici nu știm. Nu ne oprim să realizăm ce binecuvântare este să fim!


    Mulțumesc că mă citiți!

    Cu dragoste, 

    Ruxandra de la Angels From Books


Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
 Cartea este publicată la Editura Nemira
   O puteți achiziționa de pe site-ul editurii sau de pe Libris

Lectură plăcută, dragilor! 😄

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii