Titlu: A little life
Autor: Hanya Yanagihara
Editura: Pan Macmillan
Nr. Pagini: 720
Punctaj: 5⭐/5⭐
”And so I try to be kind to everything I see, and in everything I see, I see him.”
Recenzie: A little life sau, simplu, recenzia uneia dintre cele mai bune cărți citite vreodată de mine, singura scrisă în această manieră dintre toate sutele de cărți citite, o capodoperă pe care nu recomand să o citiți. Contradictoriu, nu-i așa?
De obicei scriu recenzii în engleză cărților pe care le-am citit în engleză, însă de această dată vreau să scriu o opinie în română, fiind multe persoane care citesc doar în română pe aici. Mai ales că avem această carte tradusă și la noi, pentru că vreau ca această recenzie să ajungă la cât mai multe persoane.
Avem în față povestea a patru tineri, patru prieteni care se mută în New York, luptând pentru o viață bună. Aceștia sunt Willem Ragnarsson, care va deveni un actor de succes, JB-Jean-Baptiste Marion, un pictor cu un talent incredibil, Malcolm Irvine, un arhitect care lucrează pentru o firmă de renume și Jude St. Francis, un geniu absolut și cel mai distrus dintre toți cei patru, cel care avea să devină un avocat sclipitor și cel care putea fi mult mai mult de atât...
A little life urmează povestea vieții lor, de la vârsta de douăzeci de ani, treizeci, patruzeci, cincizeci, oferindu-ne șansa să vedem cum vor evolua cei patru, însă accentul va fi întotdeauna pus pe Jude, protagonistul acestui roman. Cu flashbackuri din copilăria sa brutală, Jude este portretizat dureros, este un tânăr și va deveni un adult distrus în moduri care sunt mai presus de reparare.
Jude nu numai că a trăit o copilărie care poate fi asociată foarte ușor cu un coșmar, cu un infern care nu se mai termină, dar a dus o viață tragică și tot ce a trăit l-a marcat încă o dată, adăugând încă o cărămidă la zidul traumatizant pe care l-a construit în jurul propriei sale minți.
Anii trec, iar prietenia lor va fi mereu acolo, însă nimeni niciodată nu va cunoaște adevărul din spatele vieții lui Jude St. Francis. Poate să râdă, să se prefacă și să arate tuturor cât de fericit este cu slujba lui, căci la finalul zilei, agonia și singurătatea vor fi tot cele mai apăsătoare trăiri din viața lui.
”Im lonely”, he says aloud
and the silence of the
apartment absorbs the words
like blood soaking into
cotton.
Speriat de abandon, mereu vrăjit de oricine îi arăta o fărâmă de iubire Jude a avut ghinionul să întâlnească numai monștri în viața lui, iar trei bărbați i-au pecetluit soarta și întregul destin în moduri pe care nici măcar iubirea vieții lui nu le va putea repara vreodată.
După o viață plină de suferință, după ani întregi de alergat singur în propria minte, după traume adânc înrădăcinate despre care nu a știut și nu va ști niciodată nimeni, o rază de soare se strecoară în viața lui, iar Jude își va permite o ultimă oară să lase pe cineva să intre în inima lui. Și nu e mult mai simplu să faci asta când simți că parcă ai cunoaște acea persoană dintotdeauna?
Când iubirea vieții lui încearcă să îl repare pe acesta, singurul lucru pe care îl înțelegem cu toții este că Jude nu va putea fi reparat niciodată și nimeni nu va putea fi mai puternic decât propria sa minte asurzitoare care îi va șopti mereu cele mai îngrozitoare lucruri.
Ultima tragedie a vieții sale urmează să se petreacă în cea mai fericită perioadă din viața lui. Și oare va mai avea Jude vreo șansă la vindecare când totul pare a fi mult prea târziu?
Pentru că, în cele din urmă, ce contează ce se întâmplă cu o viață măruntă și neînsemnată?
Trebuie să recunosc că dacă aș fi știut despre ce este această carte, nu aș fi cumpărat-o și nu aș fi citit-o niciodată. A little life este și va rămâne una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea, dar nu îmi doresc să mai citesc niciodată așa ceva. Este una dintre cele mai dureroase povești pe care le-am întâlnit vreodată și nu știu cum aş putea explica atât de bine ce am simțit și ce simt, într-atât încât să puteți înțelege cât rău mi-a făcut.
O poveste care a început încet, simplu, cu patru tineri adolescenți părea că va fi o carte care putea anunța cel mult o relație eșuată, moartea unei iubiri, o tragedie pe care o întâlnești în cărțile triste pe care eu le așez de obicei în Topul meu de cărți care mi-au frânt inima. Însă nu mă așteptam să simt nevoia de a face un top cu un singur titlu unde să adaug această carte. Și ce nume i-aș putea da? Top cea mai bună carte tristă citită vreodată pe care îmi doresc să o uit și să nu o mai văd niciodată?
Mi-am cumpărat A little life după ce am văzut videoclipuri întregi, opinii, poze, recenzii și îmi doream să fie o carte ca A thousand boy kisses și chiar și așa aveam emoții. Însă A little life e mult mai mult de atât, abuzurile sexuale, traumele, bătăile, tragediile, pierderile și dramele dintre aceste 720 de pagini sunt mult mai mult decât m-aș fi așteptat. Și am chiar și acum întrebări, după atâtea ore de când am terminat-o.
Oricât aș scrie, simt că nu voi putea niciodată să exprim cu adevărat ce m-a făcut această carte să simt. Am fost furioasă, am plâns în fața nedreptății și am simțit cum mi se rupe inima. Dar să plângi de două ori la 720 de pagini dintre care o dată să fie la final, este foarte puțin. Pentru că această carte te face să simți ceva mai presus de plâns și de tristețe. A little life te face să te simți empty. A little life lasă un gol în tine de parcă nimic nu va mai umple vreodată exact acel gol. E ca o săritură într-o prăpastie, ca o cădere în gol la finalul căreia rămâi pustiit. A little life te seacă de orice trăire și îți îngenunchează sufletul.
Mă gândeam intrigată după ce am terminat-o că nici măcar nu este o carte care să fie scrisă atât, atât de bine. Da, are perspective alambicate care sar de la subiectivă la obiectivă, timpul alternează de la trecut la prezent, toată trecerea asta de la una la alta este făcută atât de lin. Da, este profundă într-un mod care face să te doară. Da, stilul de scriere este demn de o capodoperă. Însă descrierea te face să îți dorești să sari peste paragrafe, simți că toată cartea e doar descriere și tinzi să sari peste câteva rânduri, însă riști să pierzi schimbarea de perspectivă și să te trezești că te întorci să recitești partea peste care ai sărit. Și face oare asta să fie o carte bună?
Încercam să mă mint că dacă toată descrierea mă plictisește, aș putea să rămân impasibilă în fața poveștii. Oh well, nu am putut. Și da, simțeam că uneori mă plictisește și, da, pentru prima oară în viața mea de cititor am considerat să abandonez o carte. Face asta o carte să fie atât de bună?
Nu am putut nici să o abandonez și nici să îmi închid un scut în jurul inimii. A little life nu mi-a frânt inima și nu m-a distrus cum au făcut-o alte cărți ci, mai rău, A little life mi-a lăsat un gol în suflet. Felul de gol care m-a făcut seara, înainte de culcare să mă uit în tavan și să mă gândesc la Jude.
Este prima și ultima carte de acest gen pe care o voi citi. Nu vreau să mai citesc o carte ca asta niciodată în viața mea. Și, ca să fie totul și mai dureros, dacă ascultați și instrumentalul potrivit, cum am făcut-o eu e și mai dureros. Însă, mai e ceva ce voiam să scriu și nu am găsit nicăieri. Povestindu-i omului meu despre această carte și despre cum sunt cele șapte capitole structurate și cum ultimul are același titlu ca primul, despre ce se întâmplă în fiecare, el mi-a amintit de albumul The Caretaker despre cele șapte stadii ale Altzhaizmerului și despre cum lui i se par asociate cu capitolele cărții și cum pare a fi destul de mare coincidența, mai ales având în vedere anumite secvențe din carte. Așa că am ascultat secvențe din The Caretaker și am plâns din nou. Nu am găsit nicăieri pe internet ca autoarea să fi menționat ceva despre asta, dar pare prea mare coincidența, așa că voi trăi cu impresia că a structurat aceste capitole exact ca acest album, exact ca aceste șapte stadii.
Lăsând la o parte orice altceva, nu recomand această carte. Nu recomand această carte pentru cei care au trecut prin situații similare cu personajele și rezonează cu ele. Nu recomand această carte persoanelor hipersensibile, nu recomand această carte nimănui, dar în același timp o recomand tuturor care vor să trăiască o scurtă bucată de timp tragediile pe care le trăiesc atâția oameni în lumea asta. Tot ce mai pot spune este că Hanya Yanagihara a scris o capodoperă și, deși a scris A little life abia în 2015, nu pot să cred că toată povestea ei a luat amploare tocmai acum, dar merită tot succesul. Și tot nu îmi doresc să mai citesc așa ceva în viața mea, oricât de genială a fost.
Fir-ai tu să fii, Jude St. Francis, cu viața ta cu tot, care a fost oricum numai nu neînsemnată și măruntă!
”He will be reminded of how
trapped he is, trapped in a
body he hates, with a past he
hates, and how he will never
be able to change either.”
This is my Bookstagram account, where you can find bookish posts and artsy stuff: @angelsfrombooks
0 Comentarii