Titlu: Culorile și viața lor secretă
Autor: Kassia St. Clair
Editura: BAROQUEBOOKS, colecția SAVOIR-VIVRE AQUARELLE
Nr. Pagini: 320
Traducător: Mihai Moroiu
Punctaj: 5⭐/5⭐
,,Cele mai limpezi și mai profunde minți iubesc cel mai mult culoarea” - John Ruskin, Pietrele Veneției (1851-1853)
Orice artist ar trebui să aibă în bibliotecă această carte! Încă de când am văzut-o pe rafturile librăriilor mi-am dorit din tot sufletul să o citesc! Așa a ajuns să fie împachetată sub brad de Crăciun și așa am ajuns acum să o termin! A fost absolut superbă!
Nu numai că această carte conține o mulțime de nuanțe minunate, însă informațiile dintre paginile sale sunt ca o micuță comoară pentru cultura generală a celui care o citește! Pornind de la alb, la rosso corsa, culori neon, amarant, cobalt, sienna și până la absint, smarald, magenta, roz-șoc, auriu, stacojiu și, în cele din urmă negru, deși toate la un loc ar rezulta cea mai întunecată și impersonală culoare din lume, în această carte toate formează un curcubeu, o explozie de nuanțe!
Pe lângă faptul că marginile paginilor sunt colorate în nuanța culorii despre care se vorbește în capitolul respectiv, la începutul fiecărei palete de culori avem numele acestora și două pagini în care toate culorile paletei respective sunt amestecate. De la expresia curcubeu pe cerul gurii, aici avem curcubeu în ochii unui artist. Și nu numai! Cred că oricine ar trebui să citească o astfel de carte, nu numai cei pasionați de pictură și desen!
Pe lângă estetica acestei cărți, pe lângă prezentarea de lux și frumusețea multicoloră a paginilor și a coperților, informațiile pline de istorie și valoare sunt cele care m-au atras cel mai mult! Fiecare culoare are o poveste, o viață secretă, un pictor care se ascunde în spatele ei, iar noi avem acum șansa să aflăm povestea vieții acestor culori!
Jan Van Eyck cu Portretul soților Arnolfini, Georges Seurat cu Un dimanche apres-midi a l'Île de la Grande Jatte, Van Gogh cu Sunflowers, Sandro Botticelli cu Nașterea lui Venus, Gustav Klimt cu Portrait of Adele Bloch-Bauer I sunt doar câțiva dintre artiștii și picturile menționate aici de Kassia St. Clair. În doar trei sute de pagini avem o întreagă istorie a artei, o menționare a celor mai celebre nume și a celor mai celebre opere de artă, o călătorie în timp!
0 Comentarii