Titlu: Necunoscuta din Sena
Autor: Guillaume Musso
Editura: Grupul Editorial Trei
Nr. Pagini: 317
Traducere: Liliana Urian
Punctaj: 4.5⭐/5⭐
"Roxane vedea că privirile se întorseseră spre ea. Colegii săi erau depășiți. Depășiți de o anchetă ale cărei cauze și consecințe nu le înţeleseseră niciodată. Iată că ea caștigase. Acum, nu aveau alternativă trebuiau să se încreadă în ea. Așa că, asemenea unei regine în palatul său de iarnă, Roxane se uita la ei cu tot dispreţul."
Roxane a fost dintotdeauna o polițistă care a preferat sa investigheze pe cont propriu cazurile ieșite din comun pe care le întâlnea. În prezent, ea a fost transferată, însă nimic nu o poate opri din a investiga noul caz care îi iese în cale.
Într-o noapte târzie de decembrie, lângă Pont-Neuf, o tânără goală este scoasă din apele Senei. Cu excepția unui ceas și a unei brățări, tânăra nu purta nimic altceva în apa înghețată. Amnezică și în stare de șoc, agenții de poliție nu reușesc să scoată nimic de la aceasta.
După ce Roxane începe să caute cât mai multe despre necunoscuta din Sena, rezultatele testelor ADN ajung, iar polițista este pe cât de nedumerită, pe atât de intrigată. Rezultatul testelor ADN sunt identice cu cele ale unei pianiste celebre pe nume Milena Bergman. Nimic nu ar fi fost atât de grav, dacă nu s-ar fi știut că Milena este moartă de un an de zile, de când a fost victima unui accident de avion.
Tocmai când Roxane încearcă să facă legăturile, necunoscuta din Sena scapă de la infirmerie și nimeni nu o mai găsește. Necunoscuta dispare fără urmă lăsând zeci de semne de întrebare polițiștilor. Așa că Roxane decide să sape în trecut și să apeleze la Raphaël, fostul celebrei pianiste.
Raphaël este un scriitor care a trecut printr-o mulțime de tragedii, iar acesta preferă să își petreacă timpul cu personajele din mintea sa, nicidecum cu o polițistă care pretinde că a scos-o vie din Sena pe iubita sa care a murit acum un an.
Însă nu degeaba Roxane a ajuns în această funcție și nu degeaba o este renumită pentru felul în care luptă să afle adevărul din spatele cazurilor la care lucrează. Așa începe aceasta împreună cu Raphaël să investigheze cazul necunoscutei din Sena.
Numai că aceștia nu au habar de ceea ce vor descoperit, iar Roxane nu știe dacă poate avea încredere în acest scriitor îndurerat. Secrete și povești sinistre ies la iveală și totul se dovedește a face, de fapt, parte dintr-un plan mult mai măreț, ticluit de o minte criminală.
Cine este necunoscuta din Sena și ce legătură are ea cu Milena? Întâmplările sinistre abia acum încep, iar Roxane habar nu are ce o așteaptă...
Cu siguranță știți deja faptul că Guillaume Musso este și va fi mereu unul dintre scriitorii mei preferați, unul dintre cei mai buni autori ai genului thriller, cu toate că poveștile sale sunt departe de a fi sinistre. Cu măiestria unui scriitor de romane polițiste, acesta reușește de fiecare dată să ne introducă în inima unor cazuri pline de adrenalină care par fără rezolvare.
Deși eram obișnuită cu descrierile realiste și lungi, cu toate acele referințe culinare tipic franțuzești, de această dată au lipsit. Aproape că nu l-am regăsit pe Musso sută la sută în noua sa carte, deși asta nu înseamnă că povestea nu a fost bună.
Nu mă așteptam să dau de referințe ale mitologiei grecești aici, iar întorsătura pe care o ia povestea este una inedită. Evident că ideea din spatele titlului este una extraordinar de strălucită, că doar e Guillaume Musso, nu-i așa?
Nu mi-a plăcut prea mult de Roxane, însă am apreciat intenția lui Musso de a crea un personaj puternic, exhibiționist și aproape arogant. Era nevoie de genul acesta de caracter în cazul necunoscutei din Sena. Mi-a plăcut mult povestea, cu toate că nu este cea mai reușită carte a sa, eu fiind martora unor povești de-ale sale care au rămas cu mine zile întregi după ce le-am terminat. Însă de această dată nu a fost cazul.
Nu aș recomanda să începeți să îl citiți pe Musso exact cu această lectură, însă vă recomand din inimă oricare altă carte de-a sa cu care să vă începeți aventura în lumea thriller-ului psihologic. Vă doresc lecturi magice, dragilor, iar până la următoarea recenzie nu uitați să citiți tot ce vă pică în mână!
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
Găsiți cărțile scrise de Guillaume Musso la Editura Trei.
Le puteți achiziționa de pe site-ul editurii sau de pe Cartepedia, Librex și Libris
Lectură plăcută, dragilor! :)
0 Comentarii