Recenzie-Viața invizibilă a lui Addie LaRue de V. E. Schwab

Titlu: Viața invizibilă a lui Addie LaRue

Autor: V. E. Schwab

Editura: Bookzone

Nr. Pagini: 508

Traducere: Iulia Dromereschi

Punctaj: 5/5

,,Addie e în multe feluri, însă nu e de uitat. Cum poate cineva să o uite pe fata asta, care ocupă atâta spațiu? Umple camera cu povești, cu râsete, cu lumină și căldură.”

I s-a spus să nu se roage niciodată zeilor care răspund după căderea întunericului, însă ea nu a ascultat.

Ne aflăm în Franța secolului optsprezece, mai exact, în 1714. Adeline LaRue, o tânără din Villon, este pe cale să facă una dintre cele mai mari greșeli ale vieții ei. Forțată să se mărite cu un bărbat pe care nu îl iubește, condamnată la o viață de casnică, veșnic în satul în care a crescut, Adeline fuge și întâlnește un zeu al întunericului.

I s-a spus să nu îi cheme niciodată, însă acum, ar face orice ca să fie liberă. Vrea să vadă lumea, vrea să călătorească, vrea să trăiască așa cum nu ar putea s-o facă în Villon. Așa că spiritul, Luc, așa cum l-a numit ea, acceptă târgul ei.

Însă ea nu a avut grijă la cuvintele folosite, iar prețul va fi unul mare și dureros. Addie LaRue și-a vândut sufletul pentru a trăi veșnic. Blestemul vieții ei este că va fi nemuritoare, va vedea lumea și oamenii, însă nimeni nu își va aminti vreodată de ea. Nici familia, nici prietenii, nici oamenii pe care îi va întâlni. Odată ce iese pe o ușă, toți cei care se află acolo o vor uita. Fie că se întoarce înapoi imediat, oamenii se vor purta cu ea de parcă atunci o cunosc prima oară.

"Să fii uitată, se gândește ea, seamănă puţin cu nebunia. Începi să te întrebi ce este adevărat, dacă tu ești reală. În fond, cum ar putea fi real ceva ce nu ne amintim? Ca în acel koan Zen'o despre copacul care cade în mijlocul pădurii. Dacă n-a auzit nimeni, s-a întâmplat? Dacă o poveste nu poate lăsa urme, există?"

Va avea o viață lungă, vă trăi sute de ani și va vedea întreaga lume, va cunoaște bărbați și se va îndrăgosti, însă pentru ei, ea va fi mereu o primă întâlnire care apoi va fi uitată. Blestemul vieții lui Addie LaRue este să fie singură și nimeni să nu își amintească de ea. Viața ei este invizibilă.

Nu își poate spune numele, nu poate lăsa semne, nu poate avea un loc al ei, nu poate trăi cinstit, dar poate fura, atâta vreme cât nu lasă urme. Așa că ea se mulțumește cu viața asta și știe că mai are atâtea visuri și atâtea dorințe neîmplinite și are o eternitate la dispoziție ca să le trăiască.

,,Dacă Matteo îl păstrează, va uita sursa, dar nu și schiţa. Poate că se va întoarce asupra ei cand Addie nu va mai fi și se va întreba cine era femeia întinsă în aşternutul lui și, chiar dacă o va crede rodul unei beții, un vis febril, imaginea ei tot va fi acolo, cărbune pe hârtie, un palimpsest dincolo de lucrarea terminată. Va fi real, și reală va fi și ea."

An de an, fermecătorul Luc apare la aniversarea târgului lor și o întreabă dacă e gata să își cedeze sufletul, însă totul devine o luptă, iar Addie știe că nu va renunța la sufletul ei pentru cel care a blestemat-o, când îi putea da o viață normală. De-a lungul veacurilor, lupta dintre ei se schimbă, pe parcurs ce Addie asistă la întreaga schimbare a lumii, fiind martoră la cele mai însemnate momente istorice. Cel puțin, trăiește și e liberă.

Totul până într-o zi, după sute de ani, când Addie intră într-un anticariat, iar cineva își amintește numele ei. Și brusc ea nu mai este invizibilă. Dar cum de i-a scăpat lui Luc acest detaliu al târgului lor? O viață pe care nu și-o va aminti nimeni, cu o singură excepție...

Vă anunț cu mândrie și cu inima frântă, că Viața invizibilă a lui Addie LaRue a urcat direct în ”Topul meu de cărți care îți frâng inima”.

Știți că atunci când se întâmplă așa ceva, înseamnă enorm de mult, mai ales că nu mai plânsesem așa de rău de la A thousand boy kisses încoace. Dar se pare că Addie LaRue mi-a luat inima, a strâns-o în pumni și apoi a fugit cu ea. A furat-o. Și știți ce hoață bună este ea.

O să încep prin a spune că de la primele capitole am fost plăcut surprinsă de ideea originală a cărții. Addie LaRue este diferită de cărțile pe care le-am citit, într-un mod foarte greu de descris. Pe lângă ideea originală, există o uriașă controversă legată de Luc. Să îl urăsc, să îl ador? Evident, așa cum fac de fiecare dată, m-am îndrăgostit de personajul negativ, în acest caz, un zeu seducător al întunericului.

Iar relația lor este atât de greu de înțeles, emoțiile sunt atât de complicate, iar totul se transformă la un moment dat în confuzie. Ajunsesem să mă întreb care va fi finalul și unde se va îndrepta destinul lui Addie, în cele din urmă.

Cu toate acestea, nu anticipam să îmi rupă inima și să îmi frângă sufletul în două. Încă de la început, am citit cu piele de găină și cu lacrimi în ochi. Mi-a fost milă de Addie de la prima până la ultima pagină. Mi-a fost drag de ea și am admirat pofta ei de viață, visurile, dorințele și fericirea cu care își trăia viața blestemată. Personajul ei puternic, curajos și optimist m-a înduioșat. Pur și simplu am iubit-o.

Dar nu mă așteptam la plânsul în hohote de la final. Sfârșitul m-a frânt, pur și simplu și recunosc că am recitit imediat ultimele capitole ca să plâng și mai rău. Asta fac cititorii, nu? Apoi am intrat și am căutat fanarts și aestethics și, evident, mi s-a mai frânt inima puțin.

Această autoare are un talent uriaș, a scris această carte într-un mod profund și artistic, într-un mod în care fiecare replică și secvență are un impact emoțional puternic și cred că acest cuvânt, ,,artistic” se potrivește perfect cu povestea căreia i-a dat viață.

Am iubit operele de artă de la începutul capitolelor, am iubit personajele, ideea, acțiunea, finalul, am iubit fiecare pagină și sper ca și voi să o faceți, dragilor. Nu uitați că acum face parte din ”Topul meu de cărți care îți frâng inima”, așa că pregătiți-vă emoțional.

Sper că v-am făcut curioși, sper să îi dați o șansă lui Addie LaRue pentru a fi amintită și pentru a rămâne în sufletele voastre. Până data viitoare, la următoarea recenzie, eu vă doresc lecturi magice, dragilor!