Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Cartea secretelor de Deepak Chopra

   Titlu: Cartea secretelor


   Autor: Deepak Chopra


   Editura: For you


   Nr. Pagini: 293


   Traducere: Monica Vișan


   Punctaj: 5/5


   ,,-Cine sunt eu?
Ești totalitatea Universului, care  aționează printr-un sistem nervos omenesc.
 -De unde am venit?
Ai venit dintr-o sursă care nu s-a născut niciodată și nu va muri niciodată.
-De ce sunt aici?
 Ca să creezi lumea în fiecare moment.”


   Deepak Chopra este unul dintre marii gânditori spirituali din lume, cărțile lui având darul de a schimba percepții, gândiri și vieți întregi. El, împreună cu toate cunoștințele lui, contribuie la a crea o lume mai bună din toate punctele de vedere.


   În Cartea secretelor este vorba despre oameni și despre dorința lor de a avea o viață fericită, lungă și bună, sau mai bună. Însă în timp ce noi ne axăm pe lucrurile materiale, Deepak Chopra ne învață tot ce trebuie să știm despre ceea ce nu este palpabil, despre gânduri, dorințe, credințe și despre propria noastră schimbare.


   Viața este o întreagă enigmă, iar în Cartea secretelor, autorul a structurat cele mai importante reguli ale vieții, sub forma a cincisprezece secrete în urma cărora să atingem idealul absolut și să înțelegem rostul întregii vieți.



   Sunt abordate pe rând toate problemele ce țin de relații, de emoții, de credințe, sentimente și resentimente și cum să ne vindecăm de acestea și, desigur, cum să învățăm să luptăm cu cele mai mari frici ale noastre.


   La fel ca multe cărți ale acestui autor și ale scriitorilor ce se învârt în aceleași cercuri cu Deepak Chopra, și aceasta ne pune la dispoziție un număr de exerciții, pentru a lucra cu noi înșine până când ajungem să ne însușim fiecare secret.


   Înțelegem că viața este totul, iar noi suntem viață. Înțelegem că realitatea pe care o trăim nu este singura care contează și că existența noastră are un scop în acest univers infinit și nimic nu este creat la întâmplare. Toate lucrurile mărețe au un scop, iar noi avem un destin ce poate fi schimbat, pentru că nu degeaba ne-a fost dat liberul arbitru.



   ,,Cartea secretelor este o distilare cristalină a înțelepciunii acumulate de Deepak Chopra, unul dintre marii gânditori spirituali ai timpului nostru, care îți oferă un instrument nou și rafinat pentru a realiza exact aceste lucruri."


   Chiar și pentru cele mai complicate întrebări pe care vi le-ați pus vreodată, Deepak Chopra are un răspuns, iar totul se află în această cărticică magică plină de mistere și de necunoscut.


   Cartea secretelor este, într-adevăr, o carte plină de lucruri noi pe care odată ce le-ați descoperit, nu veți mai fi niciodată aceleași persoane.


   ,,De acum înainte, toate secretele spirituale care vor fi expuse - sau majoritatea - vor depinde de cât de mult accepți existența unei singure realități. Dacă mai consideri că acest aspect este o idee ciudată a altcuiva, experiența ta de viață nu se va schimba. Realitatea unică nu este o idee, ci o poartă spre o nouă modalitate de a trăi viața.”


   Încă o carte de la acest autor minunat care a ajuns în topul meu de cărți pentru suflet! Deepak Chopra reușește mereu să transmită toate înformațiile din cărțile sale nu doar minții, ci și inimii mele, încălzind-o cu iubirea din spatele cuvintelor!

   Cartea secretelor este o lectură pe care am citit-o încet pentru a putea asimila toate lucrurile noi, pentru că pe lângă toate secretele și lucrurile prețioase, au fost o mulțime de informații de cultură generală pe care nu le știam. Nu degeaba acest autor are o mulțime de cunoștințe și ține să reamintească în capitolele cărții că ceea ce este prezentat aici nu se leagă de religie.

   De fiecare dată cărțile lui sunt liniștitoare și mă fac să mă detașez de întreaga lume, fie că citesc timp de câteva minute sau timp de câteva ore. Mă simt recunoscătoare că ceea ce am citit nu au reprezentat lucruri noi pentru mine, însă mă bucur și că am reușit să aflu și câte ceva nou, în special la final, acolo unde am găsit răspunsul celor trei întrebări care există de când lumea.

   Cartea secretelor ar trebui citită de toată lumea, dar știu că nu toți o vor înțelege. Însă cel mai important cred că este să îți dorești să înțelegi, iar abia după puteți începe să pășiți spre schimbare, spre spargerea unor tipare și spre abandonarea unei mulțimi care țintește mereu către aceleași idealuri superficiale.

   Dacă vreți ca viața voastră să se schimbe, citiți cărțile acestui om genial și citiți deopotrivă ficțiune, dar și cărți din categoria pe care eu o numesc: lecturi pentru suflet! Pentru că numai așa vă veți schimba viața și întreaga percepție asupra existenței umane și a scopului din spatele acesteia.

   Mă bucur din suflet că am citit încă o carte scrisă de acest om minunat și vă recomand din tot sufletul să citiți ceva scris de el, sau orice carte publicată la Editura For you, căreia îi mulțumesc enorm pentru exemplarul oferit! Veți găsi la această editură o întreagă comoară!

   Sper că v-am deschis apetitul pentru ceva diferit și sper că veți da o șansă cărților scrise de Deepak Chopra! Până data viitoare, vă doresc lecturi magice, dragilor și nu uitați să priviți mai departe de simpla mască banală a lumii în spatele căreia se ascunde un întreg univers care așteaptă să fie descoperit!


Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks

Găsiți cartea publicată la Editura For You, acolo unde veți găsi o mulțime de alte cărți de spiritualitate, vindecare și dezvoltare personală!
Le puteți achiziționa de pe site-ul editurii, de pe LibrisCartepedia și Librex
Lectură plăcută, dragilor! :)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii