Recenzie-A thousand boy kisses by Tillie Cole

Titlu: A thousand boy kisses/O mie de săruturi

Autor: Tillie Cole

Editura: În română-Litera, colecția New Moon

Nr. Pagini: 355

Punctaj: 5/5 (sau un infinit din cinci)

”You still like adventures?”
”Yes. Lately, every day is an adventure. I know the next few months will be an interesting challange, but I'm ready to embrace it. I'm trying to live every day to the fullest.”

Rune Kristiansen avea cinci ani când a părăsit Norvegia împreună cu părinții lui și s-au mutat în Georgia. El nu își dorea să locuiască aici și deja îi era dor de casa lui, deja se certa cu tatăl lui. Dar când fata din vecini, Poppy Litchfield, care are tot cinci ani, vine și încearcă să discute cu el, gândul de a sta aici nu mai pare la fel de rău.

Nu și atunci când își promit că vor fi cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Iar din acea zi, Poppy și Rune au devenit de nedespărțit. Când bunica ei a părăsit această lume, i-a lăsat un dar prețios lui Poppy, un borcan plin cu renumitele a thousand boy kisses. O mie de săruturi de la băieți pe care Poppy să le strângă într-o viață. Toate cele care au contat cel mai mult și care aproape i-au făcut inima să explodeze de fericire și pe care și le va aminti la finalul vieții.

Dar Rune nu avea să fie de acord cu aceste săruturi de la băieți.

”I opened the jar and pulled out a blank pink paper heart. I held it up in the air between me and Rune.

This is an empty kiss, I pointed to the jar. Mamaw gave me a thousand to collect in my life. I put the heart back in the jar and took his hand. A new adventure, Rune. To collect a thousand boy-kisses before I die, from my soulmate.”

Iar din acea zi, Rune i-a promis să îi ofere toate cele o mie de săruturi care îi vor face inima să tresalte. Având o viață întreagă în față, cei doi puteau porni în nenumărate aventuri. Poppy era fata care iubea fiecare răsărit de soare, fiecare adiere de vânt și fiecare lucru simplu al vieții.

Poppy era cea care trăia fiecare clipă și se bucura de tot ce îi oferea fiecare zi, iar alături de Rune, se puteau bucura de o viață împreună. O viață alături de sufletul lor pereche.

Anii trec, Rune și Poppy strâng sărut cu sărut, amintire cu amintire, până la aproape șaisprezece ani. Însă viața, destinul și iubirea lor nu ține cu ei, iar atunci când Rune trebuie să se întoarcă pentru doi ani înapoi în Norvegia, lumea lor se prăbușește.

După ce înțeleg că nu este nimic de făcut și că trebuie să se despartă, ei își promit că își vor scrie și se vor suna zi de zi, până în ziua în care se vor revedea. Planul lor funcționează, până într-o zi când Poppymin nu îi mai scrie și nu îi mai răspunde.

Iar orice ar încerca Rune să facă pentru a da de ea, se transformă într-un eșec. Nimeni nu știe unde a dispărut Poppy Litchfield. Până în ziua în care Rune se întoarce în Georgia, diferit, schimbat, o variantă întunecată care a zdrobit imaginea lui Rune din inima lui Poppy.

Poppy este acum exact acolo unde era când s-au despărțit în urmă cu doi ani și privește cu groază cum băiatul pe care îl iubea a dispărut.

Ei au devenit ca niște flori firave din dumbrava lor, din locul lor preferat. Ceva uluitor de frumos, dar menit să nu dureze. Poppy a dispărut din viața lui pentru a-l feri de suferință, iar asta i-a rupt inima lui Rune.

Iar când va afla adevărul din spatele gestului ei, Rune va înțelege că viața este doar un timp în care trăiești, iar la un moment dat, ceva îți sfâșie întreaga ființă și te distruge, lăsând în urmă doar un gol din cel care erai cândva.

Dar Poppy nu îl lasă să se prăbușească și îl învață pe Rune să trăiască fiecare clipă și să iubească viața cu toate darurile ei.

”Maybe we're like cherry blossom, Rune. Like shooting stars. Maybe we loved too much too young and burned so bright that we had to fade out. Extreme beauty, quick death.”

Indiferent de ceea ce îi așteaptă, indiferent de ce a încercat Poppy să îi ascundă, Rune este dragostea vieții ei, iar acum trebuie să recupereze tot ce au lăsat în urmă timp de doi ani. Iar iubirea lor va străluci și va fi cel mai frumos lucru din viața lor.

Cele mai frumoase povești au cele mai dureroase finaluri, iar această poveste se va termina cu o mie de lacrimi. Ce este atât de dureros încât Poppy a trebuit să se ascundă de Rune? Care va fi finalul poveștii lor și prin ce aventuri vor trece până atunci?

”I want you to know that I've never regretted a day, Rune. Everything about you and me has been perfect. I want you to know how much I have loved you.”

Totul se rezumă la o mie de săruturi, o mie de lacrimi, o mie de inimi frânte și o mie de lecții de viață pe care Poppy și Rune ni le-au lăsat. Toate acestea și încă o mie de zâmbete...

În primul rând, trebuie să vă spun cât de greu mi-a fost să scriu această recenzie, cât de mult am amânat-o și cât am încercat să îmi adun gândurile și emoțiile pentru a putea scrie ceva coerent și care să transmită emoția pe care o simt.

Am aflat de A thousand boy kisses mai demult, de la cineva de pe booktube, cineva care vorbea despre această carte plângând, iar atunci am știut că trebuie să fac rost de pdf-ul ei și să o citesc ca să adaug și mai multe titluri la topul meu de cărți care îți frâng inima.

La scurt timp după asta, tot bookstagram-ul a bubuit cu cartea asta, iar când am aflat că editura Litera o va traduce, nu am mai avut răbdare, mai ales că voiam să o citesc în engleză. Așa că m-am apucat să o citesc la o săptămână jumate înainte să fie scoasă la chioșcuri și am pornit într-una dintre cele mai frumoase aventuri din viața mea de cititor.

Trebuie să recunosc: cartea asta m-a distrus, mi-a rupt inima și sufletul și și-a lăsat o amprentă pe inima mea pentru totdeauna. Am citit multe cărți până la vârsta de douăzeci de ani și am avut plăcerea de a citi multe cărți care m-au impresionat și care mi-au frânt inima, toate fiind trecute în dragul meu top de cărți. Dar aceasta, cred că m-a rănit mai mult decât oricare dintre ele.

Poate că spun și simt asta pentru că a trecut ceva de când le-am citit pe restul, iar cartea scrisă de Tillie Cole este recentă în mintea și sufletul meu, dar chiar și asa, este una dintre sau chiar cea mai sfâșietoare carte pe care am citit-o.

Poppy a fost pentru mine o lecție de viață, o lovitură de trezire la realitate care să îmi arate că așa trebuie să fie un om perfect, un om care se bucură de fiecare lucru, un om care știe doar să zâmbească și să fie fericit, un om care vede mereu jumătatea plină a paharului.

Povestea dintre ea și Rune a emanat iubire prin fiecare cuvânt, prin fiecare pagină și prin fiecare secvență, dar deopotrivă, și durere și suferință și tot ceea ce simți atunci când ești rănit. Am plâns de la început până la sfârșit, iar la ultimele o sută de pagini am plâns continuu, în felul a ceea ce se numește ugly cry, cu hohote și suspine.

A thousand boy kisses, O mie de săruturi, m-a învățat o mie de lecții și mi-a oferit o mie de lacrimi și o mie de zâmbete, cum am spus și mai sus și cred că este inutil să spun că o recomand absolut tuturor, pentru că, oh God, trebuie să citiți cartea asta, doar atât mai pot spune ca să vă conving.

Mi-a fost groaznic de greu să scriu toate astea, pentru că atunci când am deschis cartea, după ce mama mea mi-a luat-o de la chioșc, am început să plâng citind pasaje la întâmplare din ea, răsfoind-o. Inclusiv acum, alegând citatele și scriind toate aceste lucruri am făcut-o cu lacrimi în ochi și știu că voi face asta și când voi corecta recenzia...totul pentru că această carte este superbă și minunată.

Sper ca fiecare cititor să aibă parte de o iubire ca a lui Poppy și Rune și sper ca fiecare să citească această poveste frumoasă. Vă las cu emoțiile după această recenzie, iar până data viioare, sper să aveți parte de aventuri, la fel cum au avut Poppy și sufletul ei pereche!