Titlu: Nopți albastre
Autor: Joan Didion
Editura: Pandora M, subeditură a editurii Trei
Nr. pagini: 206
Traducere: Ioana Văcărescu
Punctaj: 2.5/5
”Cartea aceasta se numește Nopți albastre fiindcă atunci când am început s–o scriu gândurile îmi alunecau tot mai mult spre boală, spre finalul promisiunii, spre zilele tot mai scurte, spre ineluctabilitatea dispariției, spre lumina care piere. Nopțile albastre sunt opusul pieirii luminii, dar sunt și avertismentul dinaintea e.”
Joan Didion vorbește în Nopți albastre despre moartea fiicei ei, Quintana, eveniment peste care nu poate trece și pe care continuă să îl asocieze cu viața ei, cu îmbătrânirea ei, învârtindu-se continuu într-o suferință și într-un regret care îi macină inima și sufletul.
Cu un fel diferit de scriere, Nopți albastre se aseamănă cu un jurnal în care Joan își așterne toate gândurile și amintirile, alături de regretele și de fricile care îi pândesc sufletul și mintea în fiecare clipă.
De la moartea fiicei și a soțului ei, viața lui Joan este doar o amorțire, o veșnică duferință, asemenea unei depresii care îi acaparează toată ființa și care nu îi dă voie să fie fericită, mereu prinsă în gânduri, mereu prinsă în amintiri și întrebări: Dacă totul ar fi fost altfel? Dacă nu ar fi adoptat-o?
,,Este înfiorător să ajungi să mori fără copii. Napoleon Bonaparte a zis asta.
Ce durere mai sfâșietoare pot trăi oamenii decât aceea de a-și vedea copiii murind? Eurepide a zis asta.
Când vorbim despre moarte, vorbim despre copiii noștri. Eu am zis asta.”
Așternând în acest mic jurnal povești de la nașterea, la primii ani ai Quintanei, la nunta și apoi la moartea ei, scriitoarea evidențiază efemeritatea lucrurilor și faptul că ar trebui să apreciem oamenii pe care îi avem în viața noastră, căci pot fi smulși de lângă noi în orice clipă.
Mai departe de gândul morții copilului ei, Joan este înconjurată pretutindeni de gândurile vârstei ei, de cât de evident este că îmbătrânește și că ceasul vieții ei merge acum în sens invers, că tinerețea a trecut și că multe lucruri pe care le putea face, acum i-au fost furate de niște ani pe care ea nu și-i dorește, cu care nu se împacă.
Într-o negare veșnică, Joan încă nu știe să se împace cu viața și cu ceea ce aceasta îi aduce, pentru că nu știe să se focuseze decât pe răul din viața ei, alegând să eclipseze tot binele care mai poate exista.
Oamenii mereu tind să privească partea goală a paharului, dar indiferent de lucrurile prin care trecem, cândva, totul se vindecă și putem trăi din nou, asta dacă ne permitem și dacă ne oferim șansa de a face asta.
Povestea lui Joan este ca o reamintire a faptului că noi nu suntem nemuritori, că viața ni se poate schimba în orice clipă și că ar trebui să privim mereu ceea ce avem, ceea ce este frumos în viața noastră, indiferent de cât de încercate ne sunt sufletele.
Deși are o latură foarte tristă, Nopți albastre este o lectură perefctă care ne arată că felul în care privim lucrurile reprezintă totul.
La început, am crezut că nopți albastre va fi cu totul altfel, pentru că îmi este destul de greu să citesc povești care au un caracter confesiv, care se aseamănă cu un jurnal, unde dialogul lipsește, unde nu există o anumită acțiune, ci doar gânduri, trăiri înșirate fără vreo ordine cronologică sau vreun sens.
Nopți albastre este o carte mai mult sau mai puțin slabă, dar care mi-a amintit cu adevărat cât de important este felul în care ne raportăm la o problemă, ceea ce mi-a amintit de replica lui Johnny Depp din Pirații din Caraibe: ”Problema nu este problmea, problema este atitudinea ta față de problemă!”
A fost destul de greu să fac față celor două sute de pagini de confesiuni, în special pentru că protagonista nu părea prea deranjată de moartea fiicei sale, cât mai mult de bătrânețe și de viața care trecea pe lângă ea. Joan a părut un om distrus căruia viața i-a luat tot și care nu a mai avut forța să treacă peste niciodată.
Cu toate acestea, cum am spus, povestea aceasta are un impact emoțional mare și cred că pentru mulți oameni ar putea fi o lecție de viață. Îi mulțumesc Editurii Trei pentru exemplar și vă îndemn să citiți și voi această carte emoționantă!
Nopți albastre este publicată la Pandora M, subeditură a Editurii Trei.
O puteți achiziționa de pe site-ul editurii, de pe Libris sau de pe Cartepedia
Lectură plăcută, dragilor! :)
0 Comentarii