Recenzie-Cât de aproape sunt ploile reci de Bogdan Coșa

Titlu: Cât de aproape sunt ploile reci

Autor: Bogdan Coșa

Editura: Trei

Nr. Pagini: 222

Punctaj: 1.5/5

,,Există întotdeauna ceva fascinant în anii de dinaintea nașterii noastre.”

,,Dacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăliga, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal a galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă.”

Cartea lui Bogdan Coșa reprezintă adevărul din spatele vieții de la țară din urmă cu ceva vreme, când sărăcia, incultura, și lipsa valorilor morale erau cele mai importante aspecte din viața oamenilor. Cât de aproape sunt ploile reci portretizează viața unei familii imperfecte și imaginea unei societăți superficiale.

De la bun început, am știut că această carte va fi una tristă, tocmai pentru că ascunde imaginea adevărului, căci, așa cum se spune, dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, iar tot ce a scris Bogdan Coșa este inspirat dintr-o realitate precară și snoabă.

Cred că acesta este cuvântul la care m-am gândit cel mai des, iar membrii familiei lui Petru, personajul de care mie mi-a plăcut mai mult decât de restul, erau toți snobi, fiecare cu un defect sau cu un viciu, așa cum sunt oamenii cu un nivel de înțelegere foarte jos și cu o inteligență foarte scăzută.

În această lume redusă, lipsită de moralitate, bărbații își lovesc femeile, se îmbată și sunt infideli, iar copiii ajung adesea la fel ca părinții lor, să se lase de școală și să îmbrățișeze munca, iar în final, viața lor se rezumă la a-și întemeia o familie și la a-și educa fiii și fiicele să le urmeze exemplul, totul formând la nesfârșit o rutină, un cerc ce nu poate fi distrus.

Cu toate că Petru iese din acest tipar, nu am putut să nu observ tristețea și amărăciunea din spatele poveștii sale, un copil sărac de la țară care îndrăznește să viseze la o viață pe care probabil nu o va avea niciodată.

De cele mai multe ori, familiile erau manipulate de bătrâni, așa cum este evident și în povestea aceasta, unde bătrânii cu mentalitatea lor foarte veche și imposibil de pliat pe noile generații, încearcă să țină toată casa și să le dicteze viața copiilor și nepoților.

Pe lângă defectele morale, pe lângă gelozie, violența bărbaților, dependența de alcool și lipsa banilor, mai vocală decât toate acestea este incultura pe care nimeni nu pune preț și care pare a fi cel mai neimportant aspect pentru oamenii simplii care au mult mai multe probleme pe cap, mai importante decât educația, inteligența și cunoștințele pe care le-ar putea avea.

În spatele acestei cărți se ascunde povestea multor oameni, multor bunici și străbunici, povestea unor generații care au trăit ceea ce pentru noi astăzi este ficțiune și totuși, am regăsit foarte multe aspecte pe care le-am cunoscut și le-am văzut la multe familii.

Cât de aproape sunt ploile reci este tristă pentru că adevărul este că astăzi, în lumea noastră modernă și inteligentă, încă există familii și încă existe oameni care reprezintă întruchiparea personajelor Aurelia, Nae, Nuțu, personaje care încă trăiesc într-un fel sau altul în lumea lor, făcând parte, însă, din lumea noastră.

Îmi este destul de greu să vorbesc despre cartea asta, deoarece am avut alte așteptări de la ea, de când am început să citesc autori români, însă deja îmi este dor de cei străini. Cred că o parte dintre autorii noștri, o parte foarte mare, are o problemă cu dialogul și cu lungimea cărților, însă subiectul pe care l-a avut Cât de aproape sunt ploile reci a fost cel care nu a fost deloc pe placul meu.

Amintindu-mi de lecturile de liceu, cartea lui Bogdan Coșa a fost o poveste tristă, despre viața săracă a oamenilor, despre snobismul și incultura oamenilor dinainte de anii 2000, despre condițiile și traiul lor, prezentânt o familie tipică, numeroasă, în care socrii dau ordine, iar cei tineri se supun.

Nu m-am împăcat cu limbajul, cu personajele care au fost dovada vie a defectelor morale, nici cu acțiunea, care nici măcar nu mi s-a părut o acțiune în adevăratul sens al cuvântului, de multe ori chiar iritându-mă la culme incultura celor din familia lui Petru.

Petru a fost poate singurul personaj de care mi-a plăcut și care a făcut o decizie corectă în viață, în timp ce restul din familia sau au decăzut și și-au degradat existența puțin câte puțin.

Așa cum spun de fiecare dată când fac recenzie unei astfel de cărți, aceasta nu a fost genul meu, dar sunt sigură că sunt persoane care ar aprecia foarte mult genul acesta de scriere, de poveste, poate chiar pentru că mulți și-au trăit copilăria la fel ca Petru, pentru că această carte grăiește adevărul despre felul în care mulți oameni au trăit.

Așa că și voi ar trebui să îi dați o șansă și să vedeți dacă Petru și familia lui vor fi pe placul vostru sau dacă vă vor trezi melancolia unor amintiri îndepărtate în care eu, însă, nu m-am regăsit și poate chiar asta a fost problema din spatele punctajului și felului în care eu am privit totul.