Recenzie-La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă de Majok Tulba

Titlu: La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă

Autor: Majok Tulba

Editura: Epica Publishing House

Nr. Pagini: 263

Traducere: Iris Manuela Anghel

Punctaj: 1/5

,,Când autorul însuși avea nouă ani, armata rebelilor a atacat satul său, luând toți copiii mai înalți decât un Ak-47 pentru a-i face soldați ai revoluției. El a fost prea scund. Acest roman este povestea a ceea ce s-ar fi putut întâmpla, dacă ar fi fost cu două degete mai înalt.”

Într-o noapte, în satul lui Obinna din Africa, rebelii pun stăpânire pe copii și încep să le ucidă părinții în fața lor. Pentru a a fi recrutați, băieții erau măsurați iar dacă aveau înălțimea unei arme AK-47, erau luați iar cei scunzi erau lăsați acasă. Însă Obinna și fratele lui, Akot, au înălțimea perfectă și sunt smulși din satul lor.

Aventura lor este plină de teroare, de bătăi severe și de pedepse cumplite, de la picioare și pumni, la pumnale înfipte în corpul băieților, până la moarte. Obinna este observat deși încearcă să facă tot posibilul să nu iasă în evidență. Dar deja a făcut asta iar noua lui poreclă este fund de babuin.

Băieții plâng, sunt pedepsiți și învață să se abțină. Dar Obinna nu plânge nici atunci când vede că fratele lui începe să se supună de bunăvoie, nici atunci când vede alți băieți uciși cu sânge rece, nici atunci când vede ce le fac dezertorilor.

Obinna învață să suporte bătăile iar curând, devine unul dintre cei mai buni soldați. El urăște să vadă ce le fac bărbații femeilor, urăște recruții ca Parazitul care este nebun, urăște că nu au voie să cânte decât cântece de revoluție, urăște totul.

Dar nu și pe Preot. Când Preotul apare, el începe să îl apere, se oferă să îl pedepsească pentru a sta amândoi să cânte la chitară, se oferă să împartă patul și mâncarea cu el și devin prieteni. Singurul lui prieten în infern.

Dar cel mai greu este când Obinna devine Focul Poporului, când el nu mai este recrut și se transformă în soldat. Când trebuie să ucidă, să pângărească, să distrugă, la fel cum a trecut și el prin același lucru făcut de mâna altor soldați.

,,O dureroasă poveste a inocenței pierdute.”

El se schimbă și nici măcar nu se mai regăsește în propriul nume. Focul poporului este un trădător, își pârăște camarazii, ucide, păcătuiește, varsă sânge, dar și-a închis inima într-un sertar, departe. El și fratele lui sunt acum soldați și moartea este viața lor.

Când cunoaște un nou fel de moarte, el este gata să fugă. Acum este singur și nu mai are pe nimeni. El a supraviețuit dar inima lui nu pare să simtă asta. Cum era vremea când era doar Obinna, când nu știa cum să țină o armă în mâini, când nu luase mai multe vieți decât anii pe care îi are?

O șansă se ivește dar este smulsă din palmele sale la fel de ușor cum a venit. Ce final va avea povestea unui copil din Africa mult prea distrus să mai fie vreodată salvat?

Cartea lui Majok Tulba este cea mai urâtă, grotească și scandaloasă carte pe care am citit-o vreodată și îmi pare rău că i-am dat o șansă pe care nu o merita. Înțeleg faptul că aceste lucruri sunt reale și este oribil că oameni egali cu noi trăiesc sau au trăit așa ceva, că în Africa părinții sunt uciși, fetele violate iar băieții distruși și transformați în soldați cruzi și nemiloși.

Dar acest lucru nu trebuia scris. Asta este opinia mea și nu pot descrie sentimentele pe care le-am avut când citeam actele de violență, de necrofilie și felul în care soldații și recruții înnebuneau și se transformau în propriul călău.

Acțiunea este însoțită de sânge, de misiuni făcute să mutileze băieții, de fetițe pângărite și zdrobite de bărbați maturi, de adulți care ar face orice pentru propria plăcere și pentru propiile grade înalte printre rândurile rebelilor.

Știu că sunt persoane cărora le-a plăcut această carte și m-a uimit nota pe care o are pe Goodreads și probabil că pentru cei care iubesc acest fel de violență în poveștile pe care le citesc, cartea lui Majok ar fi chiar și de patru stele însă pentru mine a fost mult prea mult, mult prea grotesc, mult prea îngrozitor și abia m-am convins să o termin iar asta datorită voinței mele de a nu lăsa vreo carte neterminată.

Nu am nici măcar o părere pozitivă despre vreun aspect al acestei povești. Sper doar să nu mai întâlnesc vreodată personaje și povești de o asemenea cruzime și insensibilitate. Dar cel mai trist este că totul este inspirat din fapte reale și mi se pare îngrozitor că sunt oameni care au trăit așa ceva, că în lumea în care trăim este loc și de așa ceva, că discrepanța dintre state este atât de mare încât unii au totul în timp ce alții se sting cu gloanțe în corp.