Titlu: Înfruntarea
Autor: Rebecca Ross
Editura: Corint, colecția Leda Edge
Nr. Pagini: 428
Traducere: Alexandra Limoncu
Punctaj: 4.9/5
Seria Destinul Reginei:
1) Ascensiunea (recenzie)
2) Înfruntarea
Au învins în bătălie iar acum Brienna este maestră a Cunoașterii. Jourdain, Davin MacQuinn a adoptat-o devenind astfel o prințesă a altei case și ajutorul de nădejde al viitoarei regine. Acum, vechile împărății sunt reluate iar totul se îndreaptă spre încoronarea lui Isolde Kavanagh, spre pacea demult râvnită.
Totul părea mult mai simplu dar când cei din clanul MacQuinn își arată ura față de Brienna și de familia ei natală, speranța ei este pusă la încercare dar toți trebuie să se axeze pe executarea membrilor familiei Lannon.
,,Aceasta este casa mea, aceasta este familia mea; Și, într-o zi, voi aparține acestui loc.” Iar acea zi era mai aproape decât ar fi crezut...
Însă planurile lor sunt spulberate iar atunci când copiii unuia dintre cei mai răi bărbați Lannon sunt condamnați la moarte, Brienna și Aodhan se înduioșează în fața nevinovăției lor.
Noi destăinuiri apar în viețile celor doi iar rădăcinile lor le pun sufletul la îndoială. Într-o lume în care se dă un continuu război, a face parte din două case înseamnă că trebuie să faci o alegere. Când Declan Lannon scapă din temniță după condamnare, el dispare cu copiii săi pe care îi ia ostatici.
Orice suferință și nesiguranță dispare în fața planului de a-l captura pe Declan și de a-i salva pe copii. Dar el a fost mereu cu un pas înainte. Iar acum dușmanul are un atu iar ei au o slăbiciune în fața lui.
Jourdain, Sean, Luc, Aodhan, Brienna, Isolde și multe alte suflete care bat alături de ei și care le sunt fideli pornesc pe un drum către pace și dreptate. Dar cum poți face pace prin vărsare de sânge?
Secrete, suferință, deghizări și răni care văr rămâne pe veci pe fețe și pe suflete. Luptă și încredere, dragoste și compasiune, dreptate și credință, toate acestea unesc casele regale în lupta pentru răzbunare. Fiecare a suferit și a pierdut pe cineva dar trădătorii se află la orice pas iar atunci când Declan lovește unde îi doare cel mai tare, Isolde și apropiații ei trebuie să facă o înțelegere cu el.
Să îi înmâneze o armă celui care a capturat una dintre cele mai iubite persoane din Maevana sau să pună la cale un atac, să pună la cale sfârșitul răului.
Când se strâng să îl înfrunte pe Declan, riscă totul. Iar atunci când ajung în fața dușmanului, destăinuirile și trecutul amenință să spulbere orice decizie.
Brienna și Aodhan luptă cu toată puterea și cu toată dăruirea alături de regină punându-și în joc inimile, trupurile și viețile. Când sunt la un pas să îl distrugă pe cel ce a distrus deja mult prea multe familii, o frântură din trecut învăluie finalul războiului. Cum mai poate Brienna să îl privească pe Aodhan, pe dragul ei Cartier, vreodată?
Dar suferințele lor duc la izbăvirea sufletelor care păreau pierdute. Finalul se apropie iar cicatricile arată secretele și puterea celui ce le poartă și care le va purta pentru totdeauna.
Un pumnal și o sabie pot distruge o viață dar pot ajuta la renașterea cuiva care a stat decenii întregi în umbră. Conducerea Maevanei atârnă de un fir subțire de ață iar viețile Briennei, a lui Aodhan și a soldaților implicați în bătălie se unesc într-o înfruntare din care unul nu va mai ieși cu viață. Întrebarea este: cine va fi acela?
,,-Tată, parcă aș trăi un vis!”
Mi-a zâmbit șoptindu-mi:
-Atunci, hai să nu ne mai trezim niciodată!”
Iată că am ajuns la finalul poveștii lui Aodhan și a Briennei, o poveste uimitoare de care m-am simțit atât de atașată încă de la început, însă nu știu să vă spun de ce. Știu că mi-a plăcut de Brienna atât de mult încât am adorat și povestea ei imediat!
Deși primul volum a fost bazat mai mult pe povestea de iubire dintre Cartier și Brienna, motiv pentru care acela este volumul de cinci steluțe, acesta s-a axat pe lupta pentru dreptate, pe încercarea de a aduce pace într-un loc unde domnea războiul de decenii întregi.
Brienna este la fel de puternică și de minunată, are un caracter de fier și o îndârjire cum rar întâlnești la personajele feminine din cărți. Ea este o luptătoare și are o inimă atât de mare pentru orice persoană din cele două tărâmuri în care a trăit.
Cartier, căruia am preferat să îi spun Aodhan în acest volum, m-a impresionat cu povestea sa, cu trecutul său și mai ales cu scena uluitoare din final pe care am anticipat-o abia cu o pagină înainte, asta dacă pot spune că am anticipat-o.
Este impresionant felul în care sunt prezentați toți oamenii fideli lorzilor, toți membrii clanurilor care au rămas credincioși și care nu au încetat să își arate supunerea nici măcar o secundă, care au continuat să arate grijă și iubire conducătorilor lor până în ultima clipă, în ciuda răului care a pus stăpânire pe tot din jurul lor.
Destinul reginei este o serie de care aveam nevoie de multă vreme întrucât mi-era uluitor de dor de o atmosferă încărcată de ficțiune, de bătălii și mai ales, de o poveste foarte veche, din timpuri uitate care s-au pierdut pe scara prea lungă a timpului. Recomand această serie tuturor pentru că Rebecca Ross a reușit să strecoare mici fărâme din fiecare gen în povestea minunată și emoționantă a Briennei!
Lectură plăcută, dragilor! :)
0 Comentarii