Recenzie-Pecetea Morții de Veronica Roth

Titlu: Pecetea Morții

Autor: Veronica Roth

Editura: Corint, colecția Leda Edge

Nr. Pagini: 495

Traducere: Shauki Al-Gareeb

Punctaj: 5/5

Seria Carve The Mark:

1) Pecetea Morții

2) Cumpăna Destinelor (recenzie)

Cred că te minți singură în privința mea, îmi spusese el.

Onoarea nu-și are locul în supraviețuire, îl învățasem eu.

Într-o galaxie acționată de flux, toată lumea posedă un har.

Akos Kereseth provenea dintr-o familie bogată de pe înghețata națiune-planetă, Thuve. Mama sa era oracol, o persoană cu un har foarte special dar care nu putea folosi viziunile pentru a-și proteja familia, ceea ce duce la răpirea lui Akos și a fratelui său, Eijah, de câtre soldații shoteți. Thuve și Shotet erau vrăjmași de foarte mult timp iar acum, scopul lui Akos este să își scoată fratele de acolo și să îl aducă acasă, promisiune făcută după ce a văzut cum tatăl său a murit în fața lor.

Cyra Noavek este mezina familiei, o tânără cu un har aparte care provoca durere celor din jur dar și ei în același timp. Părinții Cyrei au murit cu câteva sezoane în urmă iar acum ea era mâna dreapta a lui Ryzek Noavek, crudul și insensibilul ei frate cu zece sezoane mai mare decât ea, care conducea națiunea Shotet și care se folosea de harul ei pentru a-și impune puterea și a induce frica în shoteți și pentru a-i tortura atât pe ei cât și pe vrăjmașii lor.

Când Akos și Eijah sunt aduși în fața lui Ryzek, Akos știe că trebuie să scape cât mai curând de aici și să își ajute fratele înainte ca Ryzek să îi exploateze harul. Cu un destin slab, predestinat la moarte, Ryzek face tot posibilul pentru a trăda profeția vieții sale iar tot ceea ce îi trebuia lui era un oracol pe care îl găsește în Eijah. În timp ce fratele lui este torturat pentru a-și dezvolta harul, Akos este adus în viața Cyrei pentru a o ajuta cu harul lui. Harul lui Akos anula undele-flux, cu alte cuvinte, anula harul celorlalte persoane și nu numai. Tot ce trebuia să facă era să o atingă pe Cyra pentru a-i înlătura toată durerea pe care o simțea permanent, ceea ce însemna că de acum trebuia să fie împreună cu ea mereu.

Cyra Noavek nu s-a identificat niciodată cu numele ei, nu a suportat niciodată durerea și suferința și a urât dintotdeauna să le-o provoace altor oameni, fie ei vinovați sau nevinovați. Harul-flux se năștea din personalitatea și convingerile ei, undeva în sufletul eu fiind sigură că ea și cei din jur meritau să simtă durere, cel puțin asta îi spusese doctorul în urmă cu multe sezoane. Cu toate acestea, Cyra nu se putea împotrivi fratelui ei care deținea unul dintre cele mai întunecate secrete ale Cyrei, cu privire la moartea mamei lor, secret pe care l-ar fi divulgat tuturor dacă Cyra ar fi încetat să mai fie arma lui.

Însă cu timpul, Akos a reușit să intre pe sub armura ei și pe sub zidurile ei și să vadă diferența dintre ea și fratele ei. Cyra nu era o Noavek în sufletul ei iar bunătatea și suferința ei aproape îl răneau pe Akos, băiatul care începea să țină la ea. După prima lui încercare de a evada, pedepsele au fost mari: Ryzek avea să își folosească harul pentru a face schimb de amintiri cu Eijah care în final avea să ducă la furtul darului său de oracol iar ceea ce era și mai rău era că Cyra și-a pierdut încrederea în el.

Dar făcând abstracție de viața bolnavă și greșită pe care o duceau, Cyra și Akos devin din ce în ce mai apropiați, devenind un punct de sprijin unul pentru celălalt, legați de încrederea recâștigată și de dorința de dreptate, dorința de a se sfârși durerea și de un scop pentru care meritau să lupte. Fiind singurul care putea să o atingă, Cyra devine conștientă de atracția dintre ei și de legătura ce s-a format în cele câteva sezoane de când au fost aduși, indiferent de numele de sclav cu care toți îl numeau pe Akos, sclavul biciului lui Ryzek.

Dar așa cum avansa dragostea lor, așa avansa și cruzimea lui Ryzek și tortura lui Eijah care devenise geamănul crudului bărbat Noavek, care primise cele mai urâte și dureroase amintiri ale lui încât se transformase într-o versiune a stăpânului său. Curând, Akos avea să încerce iar să scape iar Cyra știa totul de data asta iar acum ea voia să își asasineze fratele cu ajutorul renegaților chiar dacă avea să facă asta cu prețul vieții ei. Mai dureros era că ea știa ceva ce Akos nu știa și avea să îi lipsească foarte mult bărbatul care devenise Akos acum, cel pe care îl antrenase și îl învățase să lupte. Știa că îi va fi dor.

Când planul lor eșuează, moartea se apropie mai repede decât și-ar fi imaginat dar Cyra știa că Akos este în siguranță și putea muri cu zâmbetul pe buze. Dar Akos nu ar fi lăsat-o în spate pe femeia pe care o iubea, motiv pentru care se întoarce după ea să o salveze. După momente de durere și de suferință, de teamă și de regret, părea că au reușit în sfârșit...

Dar Ryzek era mereu cu un pas în fața lor. Răniți, însângerați, cu inimile făcute țăndări, fiecare avea să piardă pe cineva. Într-un război al nedreptății, alegerile aveau să distrugă pe cineva. Putea Cyra să îl cruțe pe nemilosul Ryzek care i-a distrus inocența și sufletul, care a torturat-o și a întors tot poporul împotriva ei? Îl putea cruța pentru a-l salva pe Eijah? O alegere a fost făcută. Dar ceea ce a aflat apoi Cyra i-a zguduit lumea din temelii. Viitorul se arăta întunecat, plin de moarte! Puteau ei înfrunta întunericul fără să mai piardă suflete și oameni dragi?

Am avut Pecetea Morții în bibliotecă timp de câțiva ani și niciodată nu m-am încumetat să o citesc. Titlul mi-a spus întotdeauna multe dar în același timp nu îmi spunea nimic. Când am început această carte am fost fermecată de locul acțiunii, de galaxie și de felul cum pluteau printre planete în uriașele lor nave, de Thuve, cu florile lor de tihnă și de Shotet, cu uriașul amfiteatru și dragostea lor pentru culoarea albastră.

Citind această carte am oscilat între două aspecte: frumusețea evenimentelor și a istoriei celor două planete, frumusețea harurilor personajelor și felul în care fiecare planetă avea ceva aparte și îngrozitoarele crime și acte de violență, ura dintre cele două națiuni și setea de suferință a anumitor personaje, în special a lui Ryzek, un om bolnav, un personaj cu un suflet urât, crud, nemilos, brutal, pervertit de tatăl său și de mediul în care a crescut.

Akos a fost o adevărată gură de aer proaspăt printre paginile sufocante pline de adrenalină și de durere. Akos a luptat permanent pentru cei pe care i-a iubit și mi-a plăcut la nebunia cum a intrat în viața Cyrei și a schimbat-o, la propriu și la figurat, mi-a plăcut relația dintre ei și încrederea pe care o aveau amândoi în prietenia și în dragostea lor.

Cyra a reprezentat de la bun început victima unui joc murdar și greșit a fratelui și a familiei ei. Mânat de dorința de a-și schimba destinul, Ryzek a profitat în cele mai oribile feluri de sora lui dar el nu știa că nu poate împiedica destinele să se întâmple... . Departe de actele ei de violență și de ceea ce a fost obligată să facă, Cyra avea un suflet nobil și nu se identifica cu cei ce aveau sânge de Noavek. Cyra reprezenta bunătatea și liniștea din toată violența și furia din Shotet.

Nu e o insultă, a spus Zosita, pe un ton un pic mai moale. Inimile blânde fac ca universul să fie mai demn de locuit.

Nu pot spune că finalul a fost imprevizibil întrucât știam că totul nu va fi atât de ușor și știam că e nevoie de ceva zguduitor care acțiunea să poată continua în ultimul volum. Pecetea morții este diferită de felul în care Veronica Roth a scris seria Divergent, cu toate că este o carte foarte complexă, o acțiune cu un fir narativ foarte bine conturat, cu toate că nu se pune accent pe relația romantică dintre Akos și Cyra. Tot ce pot spune este că mi-a plăcut și că a fost cu tot diferită de cărțile cu care eram obișnuită, fie ele S.F, Fantasy sau Romance, mi-a plăcut locul acțiunii și noul univers creat de autoare cât și de personajele puternice care ar fi făcut orice pentru a-și îndeplini scopul pentru care luptau. Pecetea Morții merită citită iar eu nu mai am răbdare să încep ultimul volum! :)