Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Legendele Olimpului (Zeii) de Alexandru Mitru

Titlu: Legendele Olimpului (Zeii)


Autor: Alexandru Mitru


Editura: Ion Creangă-București


Nr Pagini: 263


Punctaj: 4/5


1) Legendele Olimpului (Zeii)
2) Legendele Olimppului (Eroii)


    În primul volum este prezentat începutul zeilor, vechea Grecie, apariția titanilor cât și războaiele duse de aceștia întrucât zeii erau capabili de multă ură și răzbunare.

   La început, din haos a apărut pământul reprezentat de zeița Gheea care s-a căsătorit cu cerul înalt reprezentat de zeul Uranus. Aceștia dau naștere titanilor, ciclopilor și hecatonhirilor dar întrucât Uranus avea darul vederii, acesta află că unul dintre fiii lui îi va lua locul și îi aruncă în temniță dar aceștia scapă și locul lui este luat de Cronos, blestemat de tatăl lui să aibă aceeași soartă.

   De frică să nu aibă același destin ca tatăl său, Cronos își mănâncă toți copiii pe care zeița Rheea, soția sa, îi naște. Îndurerată că nu are niciun copil, Rheea îl salvează pe unul dintre ei și îl duce departe să fie crescut de Gheea. Acesta avea să devină mai târziu Zeus.

   Zeus își înfruntă tatăl și astfel, îi scoate din burta acestuia pe toți frații lui: Demetra, Hera, Hestia, Hades și Poseidon. Întrucât acesta a fost ajutat de cei doi frați ai lui, el păstrează cerul dar le dăruiește celor doi frați apele și ținuturile subterane. Poseidon se alege cu apele iar lui Hades îi rămâne lumea de jos. Demetra primește livezile si roadele, Hestia primește focul iar Hera devine soția lui Zeus.

   Are loc războiul cu titanii care ține timp de zece ani dar apoi Zeus învinge și urcă în Olimp de unde conduce cu frații și surorile sale. Însă aceștia sunt mult prea puțini întrucât chiar și titanii erau doisprezece, așa că zeii decid să se înmulțească.

   De aici, sunt prezentate poveștile lui Zeus, un zeu care a dat naștere multor semizei din relațiile sale cu femeile muritoare pe care Hera se răzbuna de fiecare dată,  apare povestea lui Prometeu și crearea oamenilor și războaiele duse împotriva acestora.

   Apar în curând Atena, Ares, Artemis, Apollo, Hermes, Afrodita, Hefaistos, Dionisos, cât și muritori, nimfe, muze și semizei creați în urma relațiilor lui Zeus.

   Zeii erau ființe infidele, răzbunătoare, răutăcioase și pline de putere, în antiteză cu oamenii:


   Zeii nu erau capabili de o iubire profundă sau de fidelitate, aceștia îndrăgostindu-se de tot felul de ființe pe care le vedeau, fie ele și de același sex.

   Legendele Olimpului au inspirat mulți autori și au dus la apariția multor serii foarte bune de-a lungul timpului. Zeii au fost mereu un subiect interesant și cred că nu există persoane care să nu fi auzit măcar o dată despre aceste mituri și legende.

   Legendele continuă în volumul II, volumul despre eroi care te pune pe gânduri și îți ridică întrebări despre mituri și despre tot ceea ce te înconjoară. Și totuși, sunt ele oare doar mituri?...



   Din păcate, Legendele Olimpului se găsesc cu greu în zilele noastre iar anticariatele sunt singurul loc unde mai pot fi găsite dar cu puțin noroc puteți face rost de ele, exact așa cum am făcut și eu ! 



Lectură plăcută, dragilor! :)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii