Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Elias și spioana cărturarilor de Sabaa Tahir

Titlu: Elias și spioana cărturarilor


Autor: Sabaa Tahir


Nr pagini: 500


Editura: Grupul editorial Art


Traducere: Iulia Arsintescu


Punctaj: 5/5


Serie: An ember in the ashes
1) Elias și spioana cărturarilor
2) O torță în noapte
3) A reaper at the gates


  Elias este cel mai bun soldat al academiei militare de la Blackcliff dar acesta își dorește să dezerteze. Nu numai că este cel mai bun dar mama lui este Comandantul. ,,Mama. Nu este cuvântul potrivit. Mama evocă iubire, căldură și dulceață. Nu abandonarea în deșertul tribal la câteva ore după naștere. Nu ani de tăcere și de ură implacabilă''.

 Tocmai când planul lui era aproape de îndeplinire, are loc competiția în urma căreia se va alege noul împărat. Cu toate astea, el vrea să scape din locul acesta sângeros. Aici o are pe Helene, cea mai bună prietenă a lui și unul dintre cei mai devotați soldați ai academiei. Ei sunt măști, dar Elias este singurul care scapă de mască de fiecare dată când are ocazia.  „Sunt singurul elev căruia masca nu i-a devenit una cu pielea – lucru care dușmanilor mei le place să-l scoată în evidență. În ultimul timp, însă, masca a început să se lupte cu mine, forțează procesul de contopire prinzându-mi-se de ceafă cu fire subțiri. Îmi face pielea să mi se strângă și mă simt ca și cum n-aș mai fi eu însumi. Ca și cum nu voi mai fi niciodată eu însumi.”

,, Viața nu este întotdeauna așa cum credem noi că va fi, zice Cain. Ești un tăciune care mocnește în cenușă, Elias Veturius. Te vei aprinde și vei arde, vei face ravagii și vei distruge. Nu poți schimba asta. Nu poți opri asta''. Alegerea este a lui. Să devină împărat sau să dezerteze?
  Laia face parte din clanul Cărturarilor. Fratele ei a fost arestat de către măști iar aceasta s-ar duce până-n pânzele albe să îl salveze. Deși la început îi este teamă și ezită în fața alegerilor ei, Laia devine pe parcurs curajoasă și înfruntă orice pentru a salva singura persoana pe care o mai are în viața ei. ,,Laia este dansul sălbatic al unui foc de tabără Tribal.'' 

  ,,Ești complexă, Laia. Ești plină de viață, de întunecimi, de forță și de spirit. Ești așa cum visezi. Vei arde, pentru că ești un tăciune aprins ascuns în cenușă. Acesta este destinul tău.''

  Elias și spioana cărturarilor este diferită față de genul pe care îl citesc eu dar a fost o carte superbă. Cu toate că sunt câteva scene sângeroase, mi-a plăcut firul acțiunii, personajele, adrenalina, dar cel mai mult mi-a plăcut schimbarea prin care trece Laia și apropierea acesteia față de Elias. Va reuși oare Elias să dezerteze? Tot ce trebuie să facă e să afle cine va fi noul împărat iar acesta trebuie să participe la probe. Dușmanii îi pândesc și trebuie să aibă grijă de alegerile pe care le fac.


 Laia a ajuns la academia Blackcliff. Atât ea cât și Elias trebuie să scape de aici . Vor reuși? Și oare va avea Laia destulă încredere într-o mască? Încrederea este singurul lucru pe care îl are. Laia va face orice pentru fratele ei iar Elias va face orice să fugă de la academie. Nimic nu mai contează, doar oare se vor ajuta? Alegerea lor este de viață și de moarte. Trebuie să riște totul dar ei nu au nimic...

  Sper că v-am făcut curioși :) Puteți găsi cartea plus continuarea acesteia aici: https://www.editura-youngart.ro/

Lectură plăcută! :)

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

Catalina a spus…
Frumoasa cartea numai ca la cate a indurat Laia la 17 ani e cam imposibil in realitate
Angels from books a spus…
Da, mare parte din lucrurile care se întâmplă sunt cam imposibile. Dar mi a plăcut cum a fost conturat personajul ei 💙 Acum abia aștept volumul 2 sa vedem ce vor face mai departe 💙