Titlu: Graceless Heart
Autor: Isabel Ibañez
Editura: Storia Books
Traducere: Bogdan Voiculescu
Nr. Pagini: 587
Punctaj: 4.5⭐/5⭐
,,— Nu pot să te salvez.Cavalerul i-a pus o șuviță de păr după ureche.— Știu, amore mio. Știu.— Ce ne facem? a întrebat ea, cu o notă de panică strecurată în glas.Cavalerul a ridicat-o, suficient pentru a o putea privi în ochi.— Exist de aproape o sută de ani, dar abia de când te-am întâlnit pe tine am învățat, în sfârșit, să trăiesc. Acum înțeleg ce înseamnă să fii om, a spus, împletindu-și degetele cu ale ei. În momentul de față, suntem vii, Ravenna. Rămâi cu mine în prezent.”
Ravenna Maffei este sculptoriță, iar acesta nu este cel mai cumplit lucru în vremurile de demult ale Italiei. Cel mai cumplit lucru este faptul că aceasta are magia în sânge, iar în secolul al XV-lea asta înseamnă condamnare la moarte.
Însă nu multă lume știe secretul ei, iar asta este cea mai mică problemă a sa, pentru că în momentul în care fratele ei are probleme, Ravenna participă la un turneu al sculptorilor organizat de către temuta familie de nemuritori din Florența, familia Dei Luni. Iar șocul vine atunci când aceasta îl câștigă și îl salvează pe Antonio.
Anual, celebri Dei Luni caută un sculptor pentru un proiect secret pe care nimeni nu îl știe, iar întâmplarea face ca Ravenna să câștige și să fie dusă cu forța în Florența de către Nemuritorii care acum țin viața sculptoriței în palme.
Odată ce Ravenna devine captivă în Palatul Dei Luni, singura ei sarcină este să reușească să sculpteze cinci pietre magice al căror scop îi este cu totul străin. Tot ce știe Ravenna este că secretul ei nu îi mai aparține numai ei, iar teama care o încearcă acum este ca eșecul ei să nu se abată asupra celor dragi din familia sa.
Așadar, sculptorița muncește zi și noapte pentru a sculpta cele cinci pietre din blocurile de piatră în care sunt acestea închise și știe foarte bine că dacă va da greș, Cavalerul Saturnino o va ucide.
Nu numai că s-a ales cu cea mai nemiloasă gardă, însă Saturnino este cel mai crud, cel mai indiferent și cel mai arogant dintre toți cei din familia Dei Luni
Surpriza ei apare atunci când Papa îi trimite un mesaj cerându-i să îi spioneze pe Nemuritori, iar tânăra artistă este acum prinsă între două decizii.
Atunci când credea că Saturnino și familia lui sunt cei mai înfricoșători dușmani pe care i-ar putea întâlni, Ravenna descoperă că, departe de pereții Palatului, departe de granițele Florenței, există un pericol mult mai mare, iar toate eforturile ei de a-i salva pe cei pe care îi iubește au fost tocmai damnarea ei și a acestora.
Un nemuritor chipeș, un papă obsedat de putere și de conducere, un război care riscă să înceapă și o dragoste interzisă nu se aflau deloc în planurile Ravennei.
Iar cel mai rău este că, dintre toate greutățile care au picat pe umerii ei, cea mai cumplită întâmplare este că s-a îndrăgostit de un nemuritor fără inimă.
,,-Te aștept de o viață întreagă, Ravenna.”
Cândva, încercările și planurile ei se rezumau la evadarea din Palatul Dei Luni. Cândva, Saturnino era cel de lângă care Ravenna ar fi dat orice să poată scăpa, însă acum, lângă Saturnino este singurul loc în care Ravena se simte în siguranță.
Iar în sânul unei familii eterne, cel mai ironic lucru este că Ravenna nu mai are timp.
Totul a început cu o vrajă străveche și cu magia care a ajuns să fie pedepsită în flăcările care se ridică de pe rugurile din centrul Florenței. Și, ca orice poveste tragică, totul a început cu o iubire, iar acum doar iubirea poate salva totul. Dar ce faci când nu mai ai timp?
Inițial, am început această carte crezând că nu va fi o poveste pe gustul meu, pentru că replicile erau foarte grăbite, pentru că multe dintre ele mi se păreau prea copilăroase și trântite în pagină ca și când ar fi fost scrise de un scriitor amator, și au fost momente, până la final chiar, când am simțit că anumite replici nu erau la locul lor. Însă povestea m-a cucerit.
Am putut trece peste orice în momentul în care am descoperit Italia mea iubită, Florența, replicile în italiană și pe Cavalerul Saturnino, care m-a câștigat cu totul.
Am iubit faptul că Ravenna Maffei este artistă și poate că am fost puțin subiectivă la acest capitol, însă am adorat-o pe ea și talentul ei. Și, deși credeam că povestea va stagna la un moment dat, au venit foarte multe răsturnări de situație care m-au făcut să citesc cu sufletul la gură, să văd încotro se îndreaptă povestea.
I-am iubit pe Saturnino și pe Ombretta, al cărei rol m-a șocat complet. L-am îndrăgit pe curier și am îndrăgit dragostea Ravennei pentru Antonio.
Am iubit modul în care Saturnino o alinta. Am iubit toate trimiterile istorice ale acestei povești și, mai presus de toate, am iubit elementul cel mai important, elementul-cheie al acțiunii, și anume, magia.
Am simțit de multe ori că anumite scene aveau mai mult potențial, însă imediat venea o altă scenă care contracara și care mă făcea să iubesc totul și mai mult.
Ar fi avut cinci steluțe dacă nu ar fi fost aceste sentimente contradictorii, pentru că eu consider că, deși mi-a plăcut atât de mult, multe alte părți aveau un potențial mai mare. Însă m-a fermecat cu totul povestea unei sculptorițe care se îndrăgostește de artă, de magie, de interzis și de necunoscut.
M-au înduioșat momentele în care erau prezente anumite morți, însă nu pot menționa aici mai mult fără a vă da spoiler, dar trebuie să recunosc că am citit cu piele de găină mai mult de jumătate din carte.
Am simțit că Graceless Heart mi-a grăit mie în mod special, sufletului meu în mod direct, prin frumusețea, blândețea și gingășia modului în care s-a petrecut totul.
Iar ceea ce trebuie menționat este că Saturnino a fost minunat de la început și până la final. Iar acel „tesoro mio” mi-a topit inima de fiecare dată.
Iar dacă nu v-am convins cu arta, cu Italia și cu un bărbat nemuritor și fioros, Graceless Heart sigur vă va plăcea datorită faptului că este un fantasy istoric care își are bazele într-un context real din Italia renascentistă. Și poate că familia Medici și numele Dei Luni vă vor spune ceva. Iar dacă nu o fac, atunci ce mai așteptați? E momentul să aflați ceea ce nu se spunea în secolele trecute, când vrăjitoarele ardeau pe rug, iar magia era interzisă.
Mulțumiri din suflet către Storia pentru acest exemplar al acestei cărți minunate! Și mulțumesc celor care au ajuns până aici. Mulțumesc că mă citiți, dragilor! Ne auzim la următoarea recenzie!
Cu toată dragostea,
Ruxandra de la Angels from books
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks








0 Comentarii