Titlu: Culoarul morții
Autor: Stephen King
Editura: Nemira
Nr. Pagini: 447
Traducere: Oana Dușmănescu
Punctaj: 5⭐/5⭐
,,Vreau să spun că ne pregătim să omorâm un dar al lui Dumnezeu, a zis el. Unul care nu ne-a făcut niciodată vreun rău, nimănui altcuiva. Ce o să spun când o să stau în fata lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic Și El imi va cere Să-I explic de ce am făcut asta? Pentru că asta a fost meseria mea? Meseria mea?”
A fost cândva un penitenciar în Cold Mountain, acolo unde toți criminalii condamnați la moarte erau adunați în corpul E și ținuți până într-o zi, când erau duși pe scaunul electric și omorâți. Paul Edgecombe lucrează ca și gardian în corpul E de ani de zile și a văzut executarea a mai mulți oameni decât și-ar fi dorit. Însă unicul gând liniștitor e acela că fiecare om care ia loc în scaunul electric este vinovat de moartea cuiva.
Însă, într-o zi, John Coffey se alătură deținuților, iar viața lui Paul se schimbă pentru totdeauna. John Coffey este un uriaș de culoare, care este condamnat pentru o crima cumplită. Acesta este acuzat de viol și de crimă, iar victimele sale sunt două fetițe de opt ani. Violența faptei lui a zguduit pe toată lumea care a auzit-o, iar din ziua în care John a fost găsit cu ambele fetițe în brațe, acesta nu s-a mai oprit din plâns.
Paul Edgecombe simte din prima clipă că John Coffey este diferit de restul deținuților. Pentru prima oară în cariera lui îi întinde mâna în semn de salut unui deținut în timp ce îl conduce în celulă. Pentru prima oară în cariera sa, un criminal îl întreabă dacă există noaptea vreo lumină pe hol, pentru că locurile ciudate îl fac să se teamă de întuneric.
Toate acestea trezesc o contradicție și zeci de întrebări în sufletul lui Paul. Cum poate un ditamai bărbatul acuzat de ceva atât de dur să se poarte atât de copilăresc?
Zilele vor trece în corpul E, iar deținuții, Percy și toți cei din viața lui Paul își vor trăi fiecare clipă de parcă viața lor este obișnuită, normală. Până într-o zi, când John Coffey face un gest tulburător și îl va schimba pe Paul pentru totdeauna.
,,N-am mai putut să ajut cu nimic. Am încercat să dezleg totul, dar era prea târziu.” Asta a spus John despre cele două fetițe, ca și când ar fi putut da timpul înapoi. Dar oare ce a vrut cu adevărat să spună bărbatul tăcut care plânge încă de când s-a petrecut totul?
E nevoie de un singur moment pentru ca Paul să afle adevărul despre John Coffey. Totul este îngrozitor, iar viața lui nu va mai fi niciodată la fel. Și cum să mai schimbi ceva, cum să mai speri și cum să mai trăiești când culoarul morții are la capăt un scaun electric care fură sclipirea din ochii tuturor celor care îl ating?
,,Cu toții suntem datori cu o moarte, nu există excepții, știu asta, dar uneori, o, Doamne, coridorul Green Mile este atât de lung!”
Am vrut să citesc o carte scrisă de Stephen King în cinstea Halloween-ului și a toamnei, ca să intru în acel vibe tomnatic și spooky și m-am trezit plângând la Culoarul Morții.
Da, a fost o carte dură, a fost o lectură de toamnă, însă genul horror nu se regăsește în această carte fantastică și tristă. Am citit mai lent la început, pentru că simțeam că acțiunea se petrece destul de încet, însă când Paul a aflat adevărul despre John am început să citesc cu tot sufletul, am fost prinsă în cartea asta, iar când am citit scena cu Delacroix, am simțit stilul lui King cu adevărat.
Îmi spusese mama că ea a plâns la film, însă nu mă gândeam că o carte scrisă de Stephen King o să mă facă să plâng. Mă bazam pe faptul că au schimbat filmul, dar nu. Am plâns la Green Mile. În Culoarul morții nimic nu este ceea ce pare, iar eu am fost atât, atât de supărată pe King la finalul acestei povești. Speram la floricele pe câmpii, dar mi-am amintit că ,,hei, ăsta e Stephen King, ce naiba?” așa că era clar că nu vom avea parte de un final cu artificii și floricele.
Chiar și așa, Green Mile este o carte exemplară, este o poveste supernaturală, dacă vreți să o catalogați așa. Green Mile m-a prins, m-a enervat, m-a întristat și m-a făcut să citesc cu sufletul la gură, așa cum o fac cărțile bune. Lectura mea de toamnă a fost strălucită, tocmai pentru că mă pregătisem pentru ce era mai rău. Iar King s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, dar într-un mod așa de diferit...
Nu pot să nu o recomand, deși probabil că mulți au citit deja această poveste scrisă prin anii 90. Am vrut să încep să dau o șansă lui Stephen King mai des, dar știu că regele horror-ului este deja citit și recitit de toată lumea, însă pentru cei care abia acum fac cunoștință cu el, recomand din suflet Culoarul morții. Da, e dură, da, e tristă, dar merită!
John Coffey e o contradicție...trebuie să îi citiți povestea!
Vă mulțumesc că mi-ați citit recenzia, dragilor! Vă doresc lecturi magice și o toamnă strălucită!
Cu dragoste,
Ruxandra de la Angels From Books
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
0 Comentarii