Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Neuroplasticitatea. Secretul longevității de Leon Dănăilă

   Titlu: Neuroplasticitatea. Secretul Longevității 

   Editura: Bookzone

   Nr. Pagini: 278

   Punctaj: 5😇/5😇


,,Ca sacerdot al binelui, toată viata am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credinţă, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.” - Acad. Prof, Dr. Leon Dănăilă


   Nu aș dori să încep deja prin a transforma această recenzie într-o idolatrizare a acestui om, însă, spre rușinea mea, abia anul acesta am aflat cine este Leon Dănăilă. Este acest om minunat care la 90 de ani tocmai a participat la gala premiilor, la Bookzone. Acolo unde nu mai spun câtă lume a iubit cartea sa... 

   Cartea acestui om genial este un fel de micuță comoară între două coperți care te învață pur și simplu cum să îți trăiești și să îți salvezi viața. Cu peste 40.000 de intervenţii chirurgicale, cu zeci de cărti și tratate, 18 brevete de inventator și o uriașă modestie, acest om ne spune pur și simplu că și-a dedicat întreaga viața oamenilor. Și-a dedicat viața salvării altor vieți, iar acum, la cei doar 90 de ani, vine să ne învețe cum să avem grijă de noi și să ajungem și noi foarte simplu la aceasta vârstă.

   Nu pot spune că, în mare, nu știam o parte dintre informațiile de aici, însă felul călduros, simplu și fascinant în care abordează fiecare capitol te face să citești fără oprire. Și cum să nu îl iubești? Evident că am aflat o mulțime de lucruri noi, evident că am salvat citate, evident că vreau deja să recitesc totul. Cum să nu iubești un om care iubește oameni? Și cum să nu rezonezi cu cartea lui?

   Leon Dănăilă a schimbat vieți și nu s-a dat bătut, lansând o carte ca asta în urmă, să se asigure că va continua să salveze vieți, poate și când acesta nu va mai fi printre noi. Căci o carte ca Neuroplasticitatea. Secretul longevității nu are vreo dată de expirare. Cred că va fi ,,la modă" să o citești și peste zece ani de acum încolo. 

   Am învățat atâtea lucruri de la alimentație, gândire, activități, până la felul în care ne mișcăm, învățăm, dormim, cântăm. Apropo, vă recomand să învățați să cântați la un instrument. On my to do list! De ce? Ei bine, mai bine citiți cartea lui Leon Dănăilă, o să vă explice mai bine ce importanță are activitatea asta asupra creierului nostru. Totul pare rupt din categoria men sana in corpore sano... 

   Ce pot spune mai mult? În 278 de pagini se află secretul longevității. Vi l-aș spune, dar nu aș avea rânduri destule, nu ar încăpea aici și probabil că neuroplasticitatea voastră s-ar pleoști dacă alegeți să îl citiți de aici în loc să citiți cartea asta...

   Mai în glumă, mai în serios, sunt plină de admirație pentru acest om despre care am aflat cu stupoare după cele nici 300 de pagini că este un geniu.

   Nu îl ridic în slăvi, it's a fact! Iar această carte m-a făcut să citesc totul cu o ,,foame" uriașă de cunoaștere. O vedeam prin librării pe la 60 de lei și mă gândeam că e destul de mult, dar merită fiecare leuț! Însă eu mă bucur și le mulțumesc celor de la Bookzone pentru acest exemplar!

   Dar chiar și așa, probabil că aș fi pus mâna pe această carte. Nu pot spune îndeajuns de multe cuvinte ca să exprime lauda pe care aș vrea să o arăt pentru omul care a scris această carte. Vreau să dorm mai mult, să mănânc mai bine, să cânt, să citesc și mai mult (asta dacă este uman posibil) și chiar să învăț lucruri noi. Să învăț să am grijă de mine mult mai bine decât o fac deja... 

   Cred că aceste rânduri sunt de ajuns pentru a vă convinge să citiți Neuroplasticitatea. Secretul longevității. Nu există motiv pentru care să nu citiți această carte care are numai efecte benefice, vă promit!

   Fără să vă dau prea multe informații, închei prin a spune că o voi recomanda de acum încolo multor oameni. Cei care vor dori să aibă grijă de creierul lor sunt convinsă că vor da o șansă acestei cărți!

   Iar pe voi sper că v-am făcut curioși și sper că o să o citiți cât mai curând! Mulțumesc că mi-ați citit gândurile! Vă doresc lecturi magice și minți bogate și sănătoase!

   Semnat, Ruxandra de la Angeles From Books

Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks

 Cartea sunt publicată și o puteți găsi la editura Bookzone.

De asemenea, o puteți achiziționa de pe site-ul editurii.

Lectură plăcută, dragilor! 😊

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii