Recenzie-Somebody to love de Matt Richards & Mark Langthorne

Titlu: Somebody to love

Autor: Matt Richards & Mark Langthorne

Editura: Bonnier Books Ltd

Nr. Pagini: 440

Punctaj: 1⭐/5⭐

”When I'm dead I want to be rememberd as a musician of some worth and substance. I don't know how they will remember me...It's up to them. When I'm dead, who cares? I don't.”

Probabil că știți deja cât de mult îl iubesc pe Freddie Mercury și muzica lui pe care o ascult zi de zi. Atât de mult încât mi-am promis că voi încerca să cumpăr fiecare carte despre el și despre viața lui, fiecare biografie și fiecare album.

Mi-era teamă când am început această carte că nu va fi așa cum mă așteptam, pentru că nu auzisem vreodată numele celor doi autori ca fiind persoane care să fi făcut parte din viața lui Freddie. Chiar dacă am pornit cu o oarecare teamă si chiar dacă nu aveam așteptări uriașe, această biografie a fost cea mai mare dezamăgire pe care am trăit-o vreodată în materie de cărți.

Detaliile biografice sunt sărace, ca și copiate de pe Wikipedia sau din cărțile altor scriitori, poveștile despre viața lui sunt atât de lipsite de emoție și de detalii, iar totul este structurat pe mai mulți ani, foarte general și chiar eronat. Au existat numeroase capitole greșite cu informații mincinoase despre Freddie și nu pot să cred că cineva care a ales să scrie o carte despre el a făcut-o într-un mod atât de homofobic.

Mi se pare o rușine să alegi să scrii cele mai triste și urâte aspecte din viața unei persoane care a schimbat lumea muzicii pentru totdeauna și nu numai. Mi se pare tragic să alegi să îl rezumi pe Freddie Mercury doar la un virus și la o sexualitate de care nu îi pasă nimănui.

A analiza muzica lui și a o interpreta ca pe o operă de bacalaureat e aproape o crimă artistică, este rușinos să pui o etichetă pe piesele lui și să concluzionezi că prin melodiile sale încerca să transmită cât de neînțeles se simte pentru că este homosexual.

Citind cartea lui Jim Hutton care l-a iubit pe Freddie cu toată inima lui sau cartea lui Peter Freestone care i-a fost lui Freddie nu doar asistent personal ci și prieten, frate, impresar, părinte și chiar medic, știind adevărul lor și toate poveștile lor despre Freddie, realizez ce lacune are această carte și câte minciuni sunt relatate aici din ignoranță.

Dacă acești doi autori voiau să scrie o carte despre SIDA, dedicată celor care au murit din cauza acestui virus, puteau alege să scrie o carte în cu totul alt mod, nu alegând să vorbească despre viața unei legende care după o viață tumultoasă, extraordinară și împlinită, a murit din cauza acestui virus. Cred că aceștia s-au folosit de imaginea lui Freddie pentru ca această carte să aibă succes și nu pentru că aveau ceva nou sau bun de spus despre el. Am simțit că Freddie a fost ca un experiment analizat la microscope și judecat de cineva deloc în măsură să facă asta.

Știți cum îmi dau seama că Freddie ar fi detestat cartea asta? Pentru că el ar fi povestit despre viața sa cum au făcut-o Jim Hutton și Peter Freestone, da, așa ar fi povestit, nu ar fi descris-o niciodată ca acești doi autori care ne arată atât de evident că nu l-au cunoscut vreodată. În fond, l-au prezentat pe marele Freddie Mercury, o legendă, ca fiind imaginea virusului HIV și a homosexualității, nimic mai mult. Mi se pare groaznic.

Cum am mai spus, am înțeles intenția celor doi de a dedica această carte tuturor celor care au murit de SIDA, însă cum să faci așa ceva? Cum să asociezi cu asta imaginea celui care a spus cândva atât de clar că nu vrea să devină imaginea acestei boli?

Opinia mea este că această carte este doar o înșiruire de fragmente rupte din interviuri cu oamenii dragi ai lui Freddie și adunate într-o carte scrisă de doi bărbați care nu l-au cunoscut niciodată. Speram să înțeleg totul diferit după nota autorilor, însă după ce am citit-o a devenit și mai clar faptul că cei doi nu au înțeles nimic despre Freddie. Numai faptul că din 440 de pagini, 40 conțin doar bibliografia și notele de subsol care trimit către interviuri și alte cărți, cred că spune multe.

Dacă doream citatele lui Peter Freestone care a trăit aproape 20 de ani alături de Freddie sau ale lui Jim Hutton care a fost iubitul lui sau chiar și ale lui Lesley Ann-Jones care este expertă în biografii, citeam direct cărțile lor. Nu doream zeci de pagini preluate. Consider că cineva este în măsură să scrie o biografie dacă a cunsocut măcar o dată persoana despre care scrie, căci în consecință, totul se transformă într-un uriaș referat cu o uriașă bibliografie.

Somebody to love este cea mai mare dezamăgire și cea mai slabă carte pe care am întâlnit-o până acum. Tot ce am văzut a fost homofobie, discriminare și o critică voalată la adresa unui om care nu a cerut nimic din toate acestea. Până la urmă, e normal să citezi atâția oameni care l-au iubit pe Freddie, cand tu nu ai nimic de spus. O carte dezamăgitoare, rușinoasă și demnă de critică.