Recenzie-The Phantom of the Opera de Gaston Leroux

Titlu: The Phantom of the opera

Autor: Gaston Leroux

Editura: Bantam Classics

Nr. Pagini: 338

Limba: Engleză

Traducere din franceză în engleză: Lowell Bair

Punctaj: 5⭐/5⭐

"Are people so unhappy when they love?"
"Yes, Christine, when they love and
are not sure of being loved."

Ne aflăm în anul 1880, la Palais Garnier Opera House, Opera din Paris, acolo unde de multă vreme se întâmplă incidente sumbre și misterioase. Gaston Leroux începe romanul ca un jurnal pe care pe parcurs îl transformă în roman. Acesta ne relatează despre tragediile ce au loc la Operă, începând cu moartea lui Joseph Buquet care este găsit spânzurat.

Ceea ce este și mai ciudat este că toată lumea aruncă vina pe Fantoma de la operă cu care sunt deja atât de familiarizați. Dar cine este oare celebra fantomă despre care toți vorbesc? Și de ce toți par să creadă în existența ei? Se pare că toți au văzut la un moment dat umbra bărbatului îmbrăcat în negru ce poartă o mască...

Întrebările și bănuielile duc la o altă întâmplare. Într-o seară, are loc un spectacol la care participă și soprana Christine Daaé care este chemată să cânte în locul unei alte cântărețe. Prestația ei este divină, iar coincidența face ca vicontele Raoul de Chagny să se afle în sală tocmai în acea seară și să o recunoască pe Christine care era prietena sa din copilărie pe care o iubise incredibil de tare.

După spectacol, Raoul o urmărește pe Christine în camera sa de probă de unde aude discuția acesteia cu un bărbat. Acesta aude complimentele lui, dar și o mică discuție aprinsă dintre cei doi. Când Christine părăsește camera, Raoul intră pentru a-l confrunta pe bărbat, totul pentru a găsi încăperea goală.

Între timp, cei doi se reunesc, iar Christine îi povestește acestuia că vocea care se auzise din camera ei era îngerul muzicii despre care tatăl ei le povestea când erau copii. Ba mai mult, se pare că vocea o iubește și nu o lasă să plece.

Raoul înțelege curând că toată situația femeii de care este încă îndrăgostit este o tragedie, iar vocea așa-zisului înger este, de fapt, vocea unui demon care i-a pus stăpânire pe viață, dar și pe suflet.

Între timp, noii manageri ai Operei primesc scrisori redactate cu cerneală roșie de la Fantoma de la operă care îi pune la curent cu termenii pe care acesta i-a încheiat cu opera și pe care foștii proprietari îi acceptaseră. Sumele de bani, rolurile domnișoarei Daaé și dorința acestuia ca boxa numărul cinci să rămână liberă la fiecare spectacol pentru el sunt doar câteva dintre cerințele fantomei de la operă. Dar oare sunt aceste scrisori de luat în serios?

În timp ce noii manageri sunt tot mai convinși că sunt victimele unei farse, Raoul înțelege că vocea care a pus stăpânire pe femeia sa este mai periculoasă decât ar fi crezut. Ființa ciudată care poartă numele de Erik este gata să facă orice pentru iubirea lui Christine. Și cum ar putea Raoul să lupte cu cel ce poartă un nume, dar care este invizibil? Tragica lor poveste se transformă într-un coșmar, dar așa se întâmplă când demonii poartă măști și au voci de înger...Și ce se întâmplă când tocmai acest înger te iubește mai mult decât credeai vreodată că te vai iubi cineva? Obsesiv, bolnav, puternic, până dincolo de viață și de moarte...

Astfel de opere, de fapt, nu, astfel de capodopere necesită un alt gen de introducere, iar ca să înțelegeți, am decis să vă familiarizez cu istoria lui Leroux și a acestei povești și, desigur, cu veridicitatea ei.

Deși The Phantom of the Opera a fost publicată în 1910 ca un volum de sine stătător, întreagă poveste a fost, ințial, o mică serie care apărea periodic în ziarul Le Gaulois, încă din septembrie 1909 și până în ianuarie 1910, urmând ca în luna martie a acelui an să fie publicată în întregime ca și roman.

Întreaga poveste se bazează fie pe legendele, fie pe întâmplările care au avut loc de-a lungul timpului la Palais Garnier, Opera din Paris. S-au vehiculat atâtea despre poveștile reale ce stau la baza ficțiunii lui Leroux, încât nimeni nu mai știe ce este adevăr și ce este legendă. Cert este că au existat accidente similare cu cele descrise în poveste despre care există și astăzi dovezi, de la incendii și până la prăbușirea unui candelabru în 1896 care a dus la moartea unui om. Ba mai mult, lacul sinistru de sub Operă există cu adevărat și a fost descoperit în 1861 de niște muncitori exact sub operă, unde se presupune că locuia Erik...

Și mai intrigant este că în vremea lui Leroux circulau prin Paris zvonuri conform cărora un om cu chip deformat locuia sub operă și înfăptuia crime. Se spune și că un cadavru, ca cel al lui Joseph Buquet, a fost găsit în clădirea operei, dar acest fapt se poate datora și asediului prusacilor asupra Parisului, în 1870. Clădirea ar fi reprezentat la vremea aceea refugiul lor, cât și locul unde își țineau proviziile.

Mai mult decât atât, a existat o anume Christina Nilsson, o soprană care a avut aceeași viață ca și Christine Daaé, povestea părinților fiind aceiași, sfârșind ca și soprană la operă. Leroux chiar a afirmat la sfârșitul vieții că personajul său este inspirat din viața unei cântărețe reale căreia nu îi dezvăluie numele. Însă, numeroasele detalii împrumutate din viața Christinei Nilsson sunt mult prea grăitoare, iar de-a lungul timpului oamenii au avut certitudinea că ea este sursa de inspirație a scriitorului.

Toate acestea sunt informații adunate de diferite persoane de-a lungul timpului, publicate în diferite locuri și rămân încă doar niște bănuieli, dar cine suntem noi să ne îndoim de existența Fantomei de la operă care, în ciuda a tot ce s-a spus vreodată, a existat cu adevărat?

Acum, trecând la părerea mea despre această poveste, trecând peste emoții și peste tot ce am simțit și simt, trebuie să mă adun și să vă spun că The phantom of the opera este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea. Mă abțin să nu o numesc ,,cea mai bună”, ca să nu mă pripesc, pentru că emoțiile mele sunt mult prea puternice și nici nu mai știu sigur ce simt.

The phantom of the opera este o altă carte pe care verișoara mea m-a tot bătut la cap să o citesc în ultimii șapte ani și, ca de obicei, nu știu de ce am amânat-o. Cert este că o parte din sufletul meu va rămâne pentru totdeauna cu Erik. Este ireal să simți așa ceva citind o carte, este ireal să te transpui într-atât într-o poveste încât zile întregi să nu mai existe nimic altceva pentru tine decât lumea aceea, acele personaje.

Povestea fantomei mele dragi și a Christinei este o tragedie, este o iubire neîmpărtășită, este o uriașă contradicție și este o capodoperă. Nu există cuvinte să pot explica așa cum ar trebui ceea ce m-a făcut să simt cartea aceasta. Am citit cuvânt cu cuvânt, am trăit fiecare pagină, am adorat fiecare apariție a lui Erik, am citit cu piele de găină, cu ochii în lacrimi, am citit cu tot sufletul povestea lor.

În ciuda a tot ceea ce a făcut, Erik a iubit-o într-un mod atât de sincer și de profound pe Christine, cu o dragoste pe care rar o întâlnești, însă, cu toate acestea, iubirea lor era imposibilă. Iar asta mi-a frânt inima în sute, mii de bucăți.

Să citesc povestea lui Leroux mi-a oferit un sentiment bizar, de parcă știam că totul a fost cândva real, iar căutând după informații și dovezi, am ajuns la concluzia că ficțiunea lui Leroux se clatină pe marginile unei realități mascate. Era de așteptat, nu? Că doar și Erik se ascundea în spatele măștii sale...

Cu o speranță nebunească, îl cred pe Leroux când spune că Erik a existat. Până la urmă, fiecare poveste ascunde o fărâmă de adevăr. Iar această poveste, fie ea cum ar fi, mi-a pus stăpânire pe suflet și pe inimă, mi-a plăcut atât de mult, am iubit-o, am adorat-o și o voi prețui mereu.

Cum nu puteam rămâne fără a asculta frânturile de operă ale poveștii, am decis să mă uit împreună cu ai mei și la film, mai exact, la cel din 2004 în care joacă Gerard Butler, actorul preferat al mamei. Divin, la fel de divin ca și cartea, cu micile schimbări pe care toți le sesizăm când citim cartea înainte de a vedea o ecranizare. Faptul că toți actorii au cântat secvențele din musical, inclusiv Gerard Butler, faptul că au dat viață unei astfel de minunății este absolut divin.

Deși a trebuit să trec peste imaginea lui Erik "as a living corpse", cum ne era prezentată în carte și să mă obișnuiesc cu un frumos Gerard Butler de 34 de ani, am simțit legătura strânsă a cărții și a ecranizării. Dar, există un dar. Am fost profound rănită să văd că au încercat să portretizeze fantoma ca pe o ființă rea. Acum și mereu o să îl consider pe Erik un personaj bun, însă care a făcut o singură greșeală: a iubit o muritoare.

Am plâns mult la finalul filmului și, deși este diferit de cel din carte, ambele sunt sfâșietoare. The phantom of the opera este și va fi mereu o capodoperă. O voi recomanda de acum tuturor cititorilor pe care îi întâlnesc, împreună chiar și cu filmul care are o coloană sonoră ruptă direct din rai.

Ce aș putea să mai spun? Inima, gândul și sufletul îmi sunt prinse încă în această poveste și tot ce știu este că The phantom of the opera este una dintre cele mai minunate cărți citite de mine până acum, în viața asta de bibliofil înrăit, și că Leroux avea dreptate cu tot ce a spus.

V-aș trimite tuturor câte un bilet la spectacolele Christinei Daaé, dar desigur, nu în loja numărul 5, aceea este a celui care a iubit și nu a fost iubit. Cum să stai pe locul unde încă se simt micile fărâme de inimă frântă care își cântă durerea?