Recenzie-Cum să oprești timpul de Matt Haig

Titlu: Cum să oprești timpul

Autor: Matt Haig

Editura: Nemira

Nr. Pagini: 364

Traducere: Monica Șerban

Punctaj: 4.5⭐/5⭐

,,A zambit blând.
-Oamenii pe care îi iubeşti nu mor niciodată.
Habar n-aveam ce-a vrut să spună cu asta, dar cuvintele lui mi-au rămas întipărite în suflet secole la rând. Oamenii pe care îi iubeşti nu mor niciodată.”

Dacă l-ai întâlni pe Tom Hazard ai putea spune că este un bărbat obișnuit de patruzeci de ani, însă înfățișarea lui ascunde mult mai multe secrete. Tom nu este deloc un om obișnuit. Ba mai mult, are aproape patru sute optzeci de ani. Suferind de o boală foarte rară, Tom îmbătrânește un an o dată la 15 ani, deci, nu este chiar un nemuritor.

Cu toate acestea, bolile umane nu îl afectează și mai are de trăit multe secole, multe alte vieți. Cândva credea că el este singurul care suferă de acest blestem cumplit, dar se pare că s-a înșelat, iar acum face parte din Societatea Albatros. Aici regulile sunt simple.

La fiecare opt ani trebuie să înceapă o nouă viață într-un nou loc, pentru ca oamenii să nu intre la bănuieli când văd că acesta nu îmbătrânește ca toți ceilalți. Așa că Tom va trăi mai multe vieți decât oricare dintre noi.

,,Veșnicia, a spus Emily Dickinson, e făcută din momente ale prezentului. Dar cum să locuieşti în prezentul în care te afli? Cum să oprești fantomele celorlalte momente ale prezentuli să nu intervină? Pe scurt, cum să trăiești?”

Numai că nu are voie să se îndrăgostească. Aceasta e regulă principală impusă de Albatros. Se poate atașa de muzică, mâncare, de locurile din toată lumea, de călătorii și de bucuriile mici ale vieții, însă nu poate avea parte de iubire. Dacă ar iubi, nu ar fi sortit decât unei suferințe eterne. Cum ai putea iubi o ființă umană obișnuită a cărei existențe nu durează mai mult de câteva zeci de ani? Cum să faci față unei astfel de pierderi? Mai simplu este să nu iubești.

Tom începe acum o nouă viață la Londra, în locul unde a trăit în trecut cei mai frumoși, dar și cei mai triști ani ai vieții sale. E aici și e gata să trăiască alți opt ani în orașul lui iubit, însă cum ai putea să nu te îndrăgostești? Oare nu tocmai iubirea este cea care face ca timpul sa stea în loc?

Cum se face că un om poate fi atât de poetic, de profound și de însuflețit prin scrisul său încât să te facă să plângi, să te înfiori și să iubești fiecare rând și fiecare capitol? Matt Haig este acel autor pe care îl ocolesc de ceva vreme, dar nu dintr-un motiv concret.

Țin minte că eram fie în generală, fie la începutul liceului când am văzut cartea asta și m-a atras foarte tare. La vremea aia mă atrăgea tot ce vedeam, dar aici am simțit un drag față de acest titlu ca la cărțile lui John Green pe care le citeam pe atunci.

Și, totuși, nu am citit-o și am ajuns la douăzeci și unu de ani să o am pe raft și să îmi doresc în sfârșit să o citesc. Și am citit-o și m-am îndrăgostit de Matt Haig și de sufletul lui de artist. Numai un om care vede lumea ca Tom Hazard poate scrie așa ceva. Numai un om care iubește fiecare părticică a vieții poate fi atât de emoționant în povestea sa.

Încă de la început am simțit că fiecare pagină îmi atinge inima. Mă durea să citesc despre Tom toate aceste lucruri, mă durea să văd suferința unui om aproape nemuritor. Aproape...

Tom Hazard m-a dus cu gândul la Tessa Herondale și la Magnus Bane, două personaje care vor rămâne cu mine pentru totdeauna și pe care le-am regăsit în acest Tom Hazard, un singuratic, dar un geniu în ochii mei. Mi-a plăcut povestea la nebunie și am prins o curiozitate față de acest autor atât de mare, încât mă gândesc ce anume aș mai putea citi de la el acum.

Singurele aspecte mai puțin pozitive ale cărții cred că au constat în descrierile uneori prea lungi și în personajele construite destul de slab. Tom mi-a plăcut la nebunie, însă restul personajelor, fie ele episodice sau principale, au fost insipide, fără un caracter anume, parcă fără suflet. Poate doar Rose a reușit să se strecoare în inima mea împreună cu Tom, dar doar ea.

De aceea nu am putut da un punctaj maxim. Mi-aș fi dorit mai mult pe această parte, în rest nu am ce comenta despre această poveste frumoasă care are la bază o idee atât de emoționantă și oarecum dureroasă.

Cum să oprești timpul este o carte despre iubire, despre o lecție foarte importantă care ne aduce în față acel ,,Carpe diem” drag și care ne dovedește că iubirea cu adevărat poate face ca secolele să stea în loc. Cine nu și-ar dori să citească o astfel de poveste, dragilor? Pentru că eu o recomand din suflet și sper și chiar știu că o să vă placă!