Titlu: Dacă te-aș găsi
Autor: Gayle Forman
Editura: Rao
Nr. Pagini: 219
Traducere: Graal Soft
Punctaj: 2⭐/5⭐
Seria If I stay:
1) Dacă aș rămâne (recenzie)
2) Dacă te-aș găsi
,,Nu înţelegem cum poate muzica să vindece creierul, mi-a spus unul dintre neurologi într-o după-amiază, în timp ce o asculta cântând unui grup de pacienţi din salon, dar ştim că o face. Uită-te la Mia."
După ce Mia Hall a suferit tragicul accident în care și-a pierdut întreaga familie, Adam, iubitul ei, i-a rămas alături și a ajutat-o pe tot parcursul recuperării ei fizice și emoționale. Până în ziua când aceasta a primit scrisoarea de acceptare la Juilliard. Violoncelul și muzica au fost întotdeauna viața ei, așa că Mia nu ezită nici măcar o clipă.
Așa că Mia pleacă pentru a-și urma studiile la universitatea la care a visat dintotdeauna, iar Adam rămâne în urmă. Asta a fost acum trei ani de zile, atunci când Adam a auzit ultima oară de Mia.
,,În tot timpul în care am fost împreună, nu cred ca am aflat vreodată. Dar odată ce am fost cu ea, nu am mai avut nevoie să știu. Eram amândoi obsedaţi de muzică, fiecare în felul lui. Nu conta dacă nu înţelegeam complet obsesia celuilalt, fiindcă ne-o înţelegeam pe a noastră."
Între timp, Mia și Adam au devenit celebri cu muzica lor, iar talentul îi poartă prin toată lumea. Numai că viața i-a purtat pe drumuri separate, iar succesul fiecăruia a venit cu sacrificii, mai ales din partea lui Adam care suferă încă de când a pierdut-o pe Mia. Își cântă durerea în muzică și trăiește pentru fiecare concert pe care îl are, trăiește pentru muzică și atât. Nimic nu mai contează de când Mia nu mai este a lui.
Dar destinul face ca povestea lor de iubire de la șaptesprezece ani să reînvie odată cu sosirea lor în același oraș. Mia și Adam se întâlnesc în New York și au la dispoziție o noapte înainte ca fiecare să prindă zborul către următoarea destinație.
O noapte pentru adevăr, pentru amintiri și pentru un rămas bun adevărat. Au împreună doar o noapte. Oare vor reuși să clarifice totul de data aceasta? Oare vor reuși să se regăsească?
,,Erai atât de ocupat să fii salvatorul meu, încât m-ai lăsat singură, îmi spune. Știu că încercai să mă ajuţi, dar în momentele alea simţeam că mă îndepărtezi, că îmi ascunzi lucruri, pentru binele meu, și că mă faci să fiu şi mai mult o victimă."
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
0 Comentarii