Recenzie-Visul își alege visătorul de Laini Taylor

Titlu: Visul își alege visătorul

Autor: Laini Taylor

Editura: Epica Publishing House

Nr. Pagini: 558

Traducere: Iulia Dromereschi

Punctaj: 4.7/5

Seria Strange the Dreamer:

1) Visul își alege visătorul

2) Muza Coșmarurilor (recenzie)

Dacă îți e frică să intri în visele tale, vino aici, în visele mele.

,,În cel de-al doilea Sabat al lunii a Douăsprezecea, în orașul Plângerea, a căzut o fată din cer. Pielea ei era albastră iar sângele, roșu.”

Lazlo este un simplu bibliotecar din Zosma, iubitor al cărților și scriitor. Însă el nu scrie despre orice. El scrie tot ce se poate despre orașul Nevăzut, orașul pierdut, Plângerea! Încă de la cinci ani el a fost fascinat de orașul al cărui nume le-a fost tuturor smuls din minte. Cum poate dispărea un oraș?

Și mai important-de ce? Lazlo a fost dintotdeauna un orfan care nu a știut care sunt rădăcinile sale, ceea ce a dus la numele de Lazlo Rătăcitul. Rătăcitul Visător, căci visele lui erau mai reale și mai profunde decât ale oricui altcuiva.

Când finul de aur, Thyon Nero, este ales de către războinicii faranji datorită lui Lazlo, sărmanul Rătăcit știe că aceasta este șansa vieții lui. Când eroul numit Ucigașul de Zei apare în Zosma, Lazlo riscă și insistă să fie și el ales ca Nero. Iar Ucigașul de zei vede în el mult mai mult și decide să îi ofere șansa spre visul vieții sale.

Ajunși în Plângerea, visul de-o viață a lui Lazlo, el observă că orașul Nevăzut este cât se poate de văzut dar stă în Întuneric. Citadela Mezartimilor în formă de serafim plutește deasupra orașului cu aripile desfăcute acoperind totul. Mezartimii erau zeii a căror ucidere le adusese această poreclă iar citadela lor care cândeva fusese vie, trebuia distrusă.

Dar cum putea Lazlo să ajute? Așa cum maestrul Hyrrokkin îi spusese: ,,Unii oameni sunt născuți să facă lucruri mărețe, iar alții să-i ajute pe oamenii mari să le înfăptuiască.” iar Lazlo gândea că omul menit să facă lucruri mărețe nu avea cum să fie Nero, oricine numai el nu. Cu toate că Lazlo a promis să nu spună vreodată cuiva despre ajutorul către Nero, acum șansa vieții lui își spune cuvântul.

Însă Lazlo mai avea multe de aflat, de la Carnagiu încoace, când zeci de orfani au fost uciși, despre Eril-Fane, un erou sau un criminal? Despre zeii uciși și despre secretele ascunse ale Plângerii...despre Mezartium, un metal lucrat telepatic de un zeu, rezistent la orice, încapabil de modelat de către nimeni, în afară de Skathis, zeul care nu mai există.

,,Când ucid treizeci de bebeluși în leagăne, spun că a fost necesar.”

Când Sarai, zeița cu piele albastră, începe să îi viziteze visele lui Lazlo, lucrurile se complică iar iubirea se combină cu războiul, coșmarul cu visele și secretele cu durerea.

După destăinuirea corciturilor de zei din Citadelă, totul se află pe muchie de război. Ce se va întâmpla cu Sarai și cu familia ei? Când Lazlo află secretele din spatele frumoasei Sarai, din visele lui, totul capătă un nou sens.

,,Fiindcă trecutul este mânjit de sânge, nu înseamnă că și viitorul trebuie să fie la fel.”

Dar asta nu e simplu pentru corciturile de zei. Ei vor răzbunare. Mai ales micuța Minya, bântuită de ziua în care i-a salvat pe cei patru: ,,Atât am putut duce. Atâția am putut duce.”

Fiecare copil de zeu avea un dar. Iar Sarai era Muza Coșmarurilor peste Plângerea. Dar cum să îi ofere lui Lazlo coșmaruri când el îi oferă ei vise minunate? ,,Dacă îți e frică să intri în visele tale, vino aici, în visele mele.”

Dar copiii zeilor și oamenii sunt la fel. Dornici de durere, dornici de sânge. Iar când Sarai își trădează familia, Plângerea începe să își merite numele. Dacă secretele sunt de fapt ținute de câtre viață în fața cuiva care a crezut mereu că nu e demn de magie?

Când Lazlo riscă să piardă tot ce iubește, adevărul este dezvăluit zguduitor iar destinul își flutură aripile mici de molie în fața lor.

Ce faci când speranța ta cade din cer și se zdrobește sfâșietor de pământ, în milioane de cioburi?

Dar povestea lor are un final dureros. Sau poate că nu este finalul. Însă ceea ce trăiesc acum îi va schimba și le va frânge inimile ireparabil. Se spune că visul își alege visătorul. Dar dacă visul vieții tale este de fapt un coșmar?

Printre frânturi de oraș, printre ruine și sânge, Lazlo vede ceva albastru. Ceva fascinant, uimitor și frumos. Ce fel de coșmar este acesta?

Știam deja că Laini Taylor este uimitoare și paradoxală. Dar nu mă așteptam ca Visul își alege visătorul să îi calce atât de bine pe urme seriei Născută din fum și os. Dar a făcut-o, într-un mod minunat.

La început totul părea foarte greu de înțeles iar Laini Taylor a păstrat puțin din asta până la final cu multitudinea de detalii și de acțiuni complexe, neobișnuite și absolut originale! De la corciturile de zei cu piele albastră, deși nu am suportat deloc această exprimare, până la Citadela plutitoare și Mezartiumul combinst cu esența fiecărui suflet!

Câte și mai câte... mi-a plăcut ideea numelui smuls din mintea tuturor dar cel mai mult am adorat-o pe Sarai. Mi-a amintit puțin de Karou, ambele albastre, mai mult sau mai puțin, singure, complicate și speciale!

Nu aș putea minți, darul ei mi-a plăcut cel mai mult. Însă mi-a plăcut și mai mult finalul total neașteptat. Bietul Lazlo mi-a frânt inima cu durerea lui, cu iubirea lui față de cărți și cu bunătatea gratuită pe care o oferea!

Este o lectură destul de grea și cred că trebuie ca fiecare cititor să stea, să o înțeleagă și să mediteze asupra acțiunii și a informațiilor noi care apar continuu. Cu toate acestea, este într-adevăr, o carte scrisă de Laini. Se vede de la o poștă, chiar și din copertă. Prea minunat, prea complex și prea albastru!

Cred că este o carte pentru visători, pentru cei care au vise și visuri mărețe, pentru cei ce au stele în privire dar și pentru restul. Pentru cei ce știu ce e speranța și pentru cei ce știu cum e să nu o mai ai. Visul își alege visătorul ascunde lecții, secrete și aripi mici ce ne poartă într-o lume unde totul este albastru!

Și totul va urma...