Recenzie-Vocea lui Archer de Mia Sheridan

Titlu: Vocea lui Archer

Autor: Mia Sheridan

Editura: Epica Publishing House

Nr. Pagini: 413

Traducere: Adina Pintea

Punctaj: 5/5

EXISTĂ, OARE, RĂNI PE CARE IUBIREA SĂ NU LE POATĂ VINDECA?

Archer Hale este bărbatul fără voce, discret, ignorat de toți oamenii din oraș, bărbatul considerat nebun de către toți. De către toți în afară de Bree Prescot, tânăra pentru care vocea lui Archer răsună și reverberează mai puternic decât orice sunet din univers.

Când Archer avea doar șapte ani, el a pierdut totul, inclusiv vocea lui și a ajuns să locuiască cu unchiul său care s-a stins din viață cu patru ani în urmă. De atunci el nu a mai avut pe nimeni și nu a mai îndrăznit să apară sub privirile curioase ale oamenilor.

Asta până când Bree Prescot a apărut în viața lui. Bree a ajuns în micul Pelion pentru a-și vindeca sufletul după o traumă zguduitoare ce a avut loc în urmă cu câteva luni când tatăl ei a fost ucis. În timp ce încearcă să își găsească un cămin în căsuța și în orașul în care a ajuns, Archer apare în calea ei trecător dar ca o speranță asemănătoare dorințelor din puf de păpădie.

Nimeni nu l-a observat pe Archer, nimeni nu a încercat să discute cu el vreodată, nimeni nu a încercat să îi aline rănile. El a fost doar copilul prea distrus al orașului. Dar Bree regăsește propria suferință în cea a bărbatului tăcut care spune mai multe decât ar spune cuvintele rostite.

,,Îmi veni brusc în minte faptul că Archer Hale învățase un limbaj întreg, dar nu avusese pe nimeni cu care să-l folosească. Până am apărut eu.”

,,Archer, ești o persoană reală, poți să-ți trăiești viața așa cum și-o trăiesc și ceilalți. Cine ți-a spus că nu poți face asta?”

Când Bree începe să apară tot mai mult în viața lui, ea îi dezvăluie adevărul despre trecutul ei, că tatăl ei a fost surd și că știe limbajul semnelor, astfel distrugând barierele din jurul inimii lui, fiind singura care putea discuta cu el, singura care încerca să o facă.

Când vărul lui Archer, Travis Hale, polițistul orașului, se arată interesat de Bree, totul ia o întorsătură periculoasă, mai ales că Travis devine pentru vărul său prietenul gata să te înjunghie pe la spate, așa cum și face cu Archer în speranța de a o face pe Bree să îl părăsească.

Dar dragostea și conexiunea dintre cei doi este mai puternică decât orice pe lumea asta, mai puternic decât vor putea vreodată cuvintele să exprime.

,,-Te iubesc atât de mult încât mă doare

-Nu trebuie să doară.

-Totuși doare. Doare pentru că îmi e frică să te iubesc. Îmi este teamă că vei pleca și că voi rămâne din nou singur. Numai că de data asta ar fi de o sută de ori mai rău pentru că voi ști ce îmi lipsește. Nu pot...Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd și nu știu cum să fac asta. Învață-mă, Bree! Te rog învață-mă! Nu mă lăsa să distrug asta!”

Dar ce e de făcut atunci când în loc să clădească totul, iubirea distruge speranța? Pentru Bree iubirea era o cărămidă ce consolidează dragostea adevărată în timp ce în ochii lui Archer totul era suma durerii și a suferinței. Dar atunci când iubești pe cineva nu se presupune că lași loc și suferinței?

,,Nu știu cum să fac toate astea. Meriți mai mult decât nimicul pe care ți-l ofer eu. Dar mă doare chiar mai tare ideea de a te lăsa să pleci. Încă încerc să înțeleg cum să fac și sunt atâtea lucruri împotriva noastră...”

Când soarta pare că se împotrivește iubirii lor, când vocea lui Archer devine tot mai slabă, când temerile pun stăpânire pe el și totul pare gata să se dărâme, el îi povestește lui Bree cea mai sumbră zi din viața lui, ziua în care, sub un cer senin și-a pierdut vocea și sufletul.

Bree îi este alături lui Archer trup și suflet iar inima ei l-a ales pe el dintre toți, pe bărbatul tăcut a cărei tăcere răsună în inima ei în mii de cuvinte pentru că ea îl acceptă pe el așa cum e, cu totul, îl iubește cum nu a mai fost iubit de mult timp. Asemenea goblenurilor mamei ei, așa este și Archer, bărbatul frumos și distrus pe care îl va iubi pentru totdeauna.

Dar uneori nici măcar iubirea nu poate repara un suflet distrus iar tot ce ne rămâne este ca noi se ne vindecăm cu ajutorul propriului nostru sine, așa cum alege și Archer.

Archer ura gândul că dacă Bree ar dispărea el s-ar spulbera. Dacă Bree nu ar fi, viața lui nu ar mai avea sens. ,, Ce faci cu viața ta, Archer?” O întrrebare al cărui răspuns alege să îl afle singur plecând de lângă singura femeie care a existat vreodată în viața lui și care l-a iubit. ,,Trebuie să simt că sunt o persoană care merită să câștige”

Cândva, dragostea lor era tot ce aveau dar este oare dragostea cea care trebuie să vindece rănile întipărite pe un om distrus? Tot ce îi mai rămâne lui Bree este să șoptească în fiecare zi spre cer ,, Întoarce-te la mine!” Dar atunci când fericirea pare aproape, totul le scapă printre degete. Inimile lor sunt făcute să bată la unison sau sunt menite să fie zdrobite de un destin crud, asemenea unui blestem care e gata să le sfâșie spiritul și sufletul?

Ce faci când nu mai poți șopti iar singura persoană care îți aude vocea este cea pe care ai putea s-o pierzi în orice clipă?

Îmi șterg o ultimă lacrimă de pe obraz și vă spun că această carte mi-a zguduit inima, sufletul și spiritul așa cum Bree a făcut-o cu Archer. Vocea lui Archer este o carte care sângerează suferință în cuvinte și care a intrat în inima mea și va rămâne acolo pentru totdeauna.

Dacă până acum am mai numit cărți ca fiind atipice, Vocea lui Archer trebuie să fie definiția unei cărți atipice dar care atinge realitatea cu o notă foarte dureroasă. Cu ceva timp în urmă, am ales un top al celor mai profunde și dureroase cărți pe care le-am citit, printre care și Aerul Pasiunii, Hopeless, Totul se termină cu noi, dar astăzi adaug aici și Te-am ales pe tine și Vocea lui Archer. Aceste cărți mi-au mângâiat sufletul și m-au rănit cum nu mi-aș fi imaginat.

Pe Bree am catalogat-o de la bun început ca fiind o persoană puternică și m-am regăsit în caracterul ei foarte mult. Dornică să scape de trecutul ei, ajunge să îl întâlnească pe cel mai frumos și cel mai distrus bărbat din lume. Archer mi-a făcut inima să plângă la fiecare pagină iar aproape totul legat de el, de la înfățișare, la haine, la povestea vieții lui și la inima blândă și inocentă m-au impresionat profund și m-au zguduit cu adevărul crud al realității făcându-mă să realizez că în lume există o mulțime de alți Archer puternici, frumoși și poate neînțeleși, speriați și singuri. Dar acum știu că ei de fapt au o voce!

Pentru mine fiecare carte reprezintă mai mult sau mai puțin, o lecție iar această carte este, din punctul meu de vedere, o lecție tăioasă de care aveam nevoie și de care, cu siguranță, are oricine nevoie. Mia Sheridan a conturat două personaje uimitoare ce mi-au dărâmat din temelii emoțiile, sentimentele și gândurile. E de prisos să spun că am adorat cu toată inima mea această carte și am vărsat lacrimi ore întregi în fața suferinței protagoniștilor.

Nu cred că aș avea de comentat nici măcar un aspect negativ legat de povestea scrisă de Mia, nu cred că îi lipsește absolut nimic acestei cărți pentru că este perfectă și pentru că acum are un loc special în inima mea.

Cred că cel mai important este ca noi să auzim cu adevărat vocea lui Archer iar eu am auzit-o, am auzit fiecare cuvânt. Acum este rândul vostru să o auziți!