Titlu: Verity
Autor: Colleen Hoover
Editura: Epica Publishing house
Nr. Pagini: 332
Gen: Thriller
Traducere: Cristina Buzoianu
Punctaj: 5/5
Verity... Am terminat această carte cu o seară în urmă și am stat de atunci și m-am gândit cum pot face o recenzie acestei cărți; ce pot spune despre ea? Cartea asta m-a tulburat atât de rău dar uite că fac și recenzia...
Lowen Ashleigh este o tânără scriitoare care abia își poate permite să își plătească chiria din puținii bani pe care îi câștigă, după ce a avut grijă o bună perioadă de timp de mama sa bolnavă și, a cărei viață este mai mult decât deplorabilă și care în curând riscă să rămână pe drumuri dacă agentul ei nu îi găsește de lucru. Asta până îl întâlnește pe soțul unei scriitoare celebre.
Jeremy Crawford este soțul renumitei autoare, Verity Crawford, un bărbat care la prima vedere emană o oarecare dorință de a nu fi observat, un bărbat atrăgător care ar putea cuceri orice femeie, retras dar impunător dar care ascunde suferințe adânc întipărite în sufletul său.
Cei doi au o întâlnire în același loc, Jeremy fiind în căutarea unui co-autor care să poată continua seria celebră a soției sale iar Lowen fiind în căutarea unei oferte care să o poată ajuta financiar. Verity a suferit un accident grav de mașină în urma căruia aceasta nu își mai poate finaliza seria de nouă cărți iar Jeremy vrea ca Lowen să îi scrie ultimele trei volume. Atunci, Lowen înțelege că viața lui și a lui Verity este departe de a fi perfectă, cum pare din spatele ușilor închise. Cu toate că aproape voia să refuze, Lowen este convinsă de Jeremy să accepte oferta iar aceasta își va petrece câteva zile acasă la familia Crawford pentru a putea avea acces la biroul lui Verity, la manuscrisele, schițele și toate notițele strânse de aceasta pe parcursul anilor care o vor ajuta la scrierea celor trei romane.
Lowen promite că va sta doar câteva zile dar curând, sentimentele ei pentru bărbatul însurat cu care a ajuns să își petreacă zi de zi timpul, devin tot mai puternice. În biroul lui Verity, Lowen găsește un manuscris, o autobiografie scrisă de Verity despre familia lor în care scriitoarea a așternut toată iubirea pentru soțul ei, unde a relatat toate amintirile din relația lor dar unde sunt prezentate și evenimente îngrozitoare din viața lor și adevărul din spatele nenorocirilor care le-au distrus familia. Lowen este îngrozită iar datorită sentimentelor ei cât și dorinței de a afla finalul autobiografiei îngrozitoare scrise de Verity Crowford, aceasta decide să rămâne mai mult timp decât și-a propus în această casă.
Verity începe să devieze de la portretul pe care Lowen îl avea în minte despre ea iar totul devine din ce în ce mai intrigant. Decizia ei de a nu-i arăta manuscrisul lui Jeremy este clădită pe convingerea că Jeremy nu trebuie să știe cât de vinovată este Verity iar acesta nu trebuie să sufere mai mult decât a făcut-o deja. Dar cu cât se apropie de final, amănuntele devin tot mai groaznice iar Lowen este prinsă între două decizii: să îl lase pe bărbatul frumos de care se îndrăgostește să trăiască cu falsa impresie a trecutului lui sau să îi spună adevărul și să aducă iar în viața sa durerea unui tată și al unui soț distrus? Când totul părea că se rezumă la simple decizii, acțiunea ia o întorsătură șocantă și ne lasă cu o singură întrebare: Cât de departe poate ajunge manipularea?
Verity m-a îngrozit. Asta este cea mai potrivită exprimare. Verity este o carte care la început m-a înduioșat în fața poveștii de dragoste triste din viața ei și a lui Jeremy dar când totul a luat o întorsătură bruscă, nu am știut ce să mai cred. Citeam paginile și eram îngrozită de ceea ce citeam. Mi-o lua pulsul la goană din două în două pagini. Șocul a fost prezent permanent, cât și dezgustul. Dar toate acestea m-au dus cu gândul la concluzia că această carte este cu adevărat o capodoperă. Este prima oară în viața mea când stau cu o carte în mână după ce o termin și mă întreb: Ce simt eu față de această carte? Aveam două variante. O puteam urî, deși am mai pățit asta doar o sigură dată în viața mea, sau o puteam iubi și asta am făcut. Departe de groaza, șocul și multitudinea de emoții negative pe care le-am trăit, această carte mi-a plăcut la nebunie, deși mi-a luat cel puțin o ora după ce am terminat ca să ajung la acest deznodământ. Am citit-o pe nerăsuflate în câteva ore și m-a captivat fiecare cuvințel.
Chiar și în timpul nopții mă trezeam și mă întrebam ce aș putea spune într-o recenzie, cum aș putea să îmi exprim cât mai bine gândurile și emoțiile față de cartea asta. Și știu ce pot să spun; Evenimentele sunt sinistre iar multe aspecte sunt dure, foarte dure. Colleen Hoover a construit acțiunea cu o inteligență atât de mare și a așezat totul atât de creativ încât finalul te șochează mult mai rău, deși nu credeam că este posibil. Este prima dată în viața mea când citesc un thriller și nu am știut de la bun început genul, motiv pentru care mă așteptam ca și această poveste să fie în stilul cu care ne-a obișnuit Collen. Dar nu. Cartea asta îți zguduie realitatea pentru că, sincer vorbind, povestea prezentată este o tragedie, o lecție despre manipulare, minciună, iubire și despre cât de departe poate merge cineva pentru iubire. Dar oare când totul devine bolnav și greșit, se mai rezumă oare la iubire?
Sper din tot sufletul să citiți această carte pentru că, fir-ar să fie, este Colleen Hoover! Iar asta trebuie să vă convingă. Cred că această autoare are sigur și ea un dram de nebunie (o nebunie bună) în mintea ei de scriitoare iar ceea ce rezultă din acea minte sunt pur și simplu comori. Am mai spus-o și o spun și acum: Mă înclin în fața ei pentru această imaginație și inteligență cu care și-a scris romanele!
Romanele minunatei Colleen Hoover sunt publicate la editura Epica Publishing House
Le puteți achiziționa pe toate de pe Elefant.ro
Sau de pe Libris.ro
Lectură plăcută, dragilor! :)
2 Comentarii