Recenzie-Această inimă nemuritoare de Jennifer Saint

Titlu: Această inimă nemuritoare

Autor: Jennifer Saint

Editura: Storia

Nr. Pagini: 440

Traducere: Laura Ciobanu

Punctaj: 4.5⭐/5⭐

,,Îmi țin cuvântul și nu las suferința mea să aducă nefericire pe lume. Nu de data asta. Dimpotrivă, mi se pare mai important decât oricând ca zeii și oamenii să iubească pătimaș, tandru și din toată inima. Suferința și rănile nu sunt prețul plătit pentru dragoste, ci o mărturie a puterii ei.”

V-ați gândit vreodată că pot exista două persoane mai nepotrivite decât Afrodita și Ares care să se îndrăgostească?

Totul începe de la un muritor, din orgoliu și totul devine iubire în moduri complet neașteptate.

Iar atunci când Afrodita și Ares se îndrăgostesc, povestea lor zguduie întregul Olimp.

La început a fost o neînțelegere, apoi a fost o confruntare, apoi a fost începutul unei idile. Însă nimic nu poate schimba mai mult destinul unei povești de dragoste menite să nu se întâmple, decât gelozia.

Afrodita este zeița dragostei, Ares este zeul războiului. Sunt mai diferiți decât culoarea albă și cea neagră, însă atunci când apare Hefaistos în peisaj, totul se schimbă. Nu a văzut Olimpul dragoste mai mare și mai tragică decât a Afroditei și a lui Ares. Iar când zeița învață că iubirea nu este pentru ea, tocmai pentru ea, cea care o reprezintă, totul devine fără rost, fără sens, o nefericire eternă pentru o viață de nemuritor.

Anii trec, iar iubirea lor neîmpărtășită aproape că face ca existențele lor să nu aibă semnificație și valoare prin rândul zeilor. Pygmalion și Galateea, amazoane și întregul alai de personaje mitologice se perindă prin peisaj, dar numai Afrodita și Ares sfidează legile lui Zeus și fac ravagii în Olimp. Dar viața nu stă în loc de o iubire.

Și oare ce înseamnă pierderea unei iubiri, pentru o inimă nemuritoare?

Povestea dintre Ares și Afrodita mi s-a părut cum nu se poate mai tragică, dar spun asta prin prisma inimii de muritor. În momentul în care am văzut cum trec anii peste ei, aproape că le-am simțit suferința.

Credeam că va fi o cu totul altfel de poveste, însă m-a uimit puțin să citesc despre o altă perspectivă ficțională a unei iubiri între zei. Mi-a plăcut foarte mult faptul că Afrodita a fost un personaj profund, cu toate că asta este departe de firea zeilor.

Cumva, am simțit-o mai mult ca pe un om, decât ca pe o zeitate și mi-a plăcut felul în care a fost construit personajul ei. Pe de altă parte, Ares era la început acel zeu clasic și abia pe parcurs s-a schimbat. Iar totul a fost pentru zeița dragostei. Un paradox, nu-i așa?

Poate că aș fi preferat mai multă acțiune, poate o direcție a poveștii mai diferită, căci uneori simțeam că totul stagnează și iau parte la zilele obișnuite din Olimp. Și, deși am văzut tot felul de păreri, pe mine a doua jumătate a cărții m-a cucerit mai mult, spre deosebire de numeroșii cititori care au iubit prima parte.

Mi-a plăcut foarte mult și faptul că toate trimiterile din mitologie îmi erau familiare și, evident, ca de fiecare dată, cum am pățit în fiecare poveste, l-am detestat pe Zeus. Deși, a reușit la final să își spele reputația. Puțintel!

Această inimă nemuritoare este o poveste aparte, diferită, asemenea protagoniștilor care sunt puși în prim-plan. Recunosc că am citit cărți din mitologie mai bune decât aceasta, numai că Afrodita a avut ceva aparte, ceva numai al ei cu care reușește mereu să mă convingă să citesc o carte despre ea. Iar de această dată, cu povestea scrisă de Jennifer Saint, parcă am cunoscut o altă latură a ei. Până la urmă, oare cât de ficționale sunt poveștile despre zei? Cred că ne putem imagina sute de variante ale lor...

Și, totuși, nu vom ști niciodată care este cea reală. Așa că, pentru mine Afrodita este aceasta. Veșnic îndrăgostită de Ares, cu o pereche de aripi în spate, o zeiță care a militat pentru viața unui muritor și care a făcut totul pentru a fi corectă. Afrodita este, până la urmă, iubire. Cu tot cu anii ei în care nu a avut parte de niciun strop din ea.

Și, pentru că în final totul a fost atât de profund și de puternic între cei doi zei, în finalul recenziei mele vă las citatul meu preferat ca să vă conving să îi dați o șansă și vă mulțumesc din suflet că mă citiți, dragilor! Le mulțumesc din suflet și celor de la Storia că mi-au trimis această poveste!

Cu dragoste,

Ruxandra de la Angels From Books

,,Totul este diferit la tine. Locul ăsta este atât de mohorât, de nemilos! Atât de departe de crângurile înmiresmate din Pafos, de lacul meu din pădure și de strălucirea soarelui pe valurile mării, pe cât este posibil să fie. Îl simt aici, studiind cât este posibil să fie.

– Moartea este ceva ce restul zeilor nu înțeleg, spune el.

Înaintează spre mine cu pași lenți și egali, cu lăvile scurte, retezate, ale unui boinic? Le supraveghez din piatră și cu atâta lacomie? aceleași? e sălbatic.

– Nu ajung niciodată în apropierea ei. Nu sunt niciodată de față la lupta de la sfârșit, nu așa cum sunt eu. Și nu e sumbru, Afrodita. Este opusul: întreaga viață a muritorului, arzând orbitor în beznă. Nu-i vezi nicicând mai vii decât în bătălie. Orice altceva dispare și sunt cruzi, vulnerabili și mai ei înșiși ca oricând. Simt asta în ei și la fel și tu. Și tu le ești alături în cele mai pasionante momente.

Fac ochii mari de mirare.

– Nu-i deloc același lucru.

– Chiar nu e? întreabă el.

Ezit. Spusele lui mă îngrozesc. Darul lui este moartea.”