Recenzie-O mare de lacrimi de Ruta Sepetys

Titlu: O mare de lacrimi

Autor: Ruta Sepetys

Editura: Epica Publishing House

Nr. Pagini: 360

Traducere: Irina Stoica

Punctaj: 4.5⭐/5⭐

,,Așteptam.
Pluteam în derivă.
Mama mea iubea Lituania. Își iubea familia. Războiul smulsese până și ultima fărâmă de dragoste din viața ei. Avea să fie nevoită să afle detaliile grotești ale suferinței noastre? Aveau știrile să ajungă până în orașul meu natal, Biržai, până în buncărele întunecoase din pădure, unde se presupunea că se ascundeau fratele și tatăl meu? Joana Vilkas, fiica ta, sora ta. Ea nu este decât lacrimi. Este doar sare aruncată în mare.”

Ce se întâmplă cu poveștile pe care nu le spune nimeni? Ce se întâmplă cu ororile trăite de niște oameni nevinovați? O mare de lacrimi începe la finalul celui de al Doilea Razboi Mondial, in Prusia Rasariteana, pe vremea când mii de refugiati cautau disperati salvarea.

Deși erau mult prea mulți pentru a putea fi numărați, Printre acestia se afla si Joana, Emilia si Florian. Un prusac, o poloneză si o lituaniană, trei vieți diferite, trei lumi diferite, însă un destin comun care îi leagă și care va schimba tot ce au însemnat ei vreodată.

După ce pe Emilia o salvează cavalerul, Florian, așa cum îi place ei să îl numească pe eroul vieții ei, aceștia se întâlnesc cu cercul pestriț de refugiati din care Joana face parte și pornesc împreună spre singura scăpare pe care o au. Și anume, nava de pasageri Wilhelm Gustloff.

Florian ascunde totul într-un ghiozdan de care nu se desparte în nicio clipă, Joana își ține secretele în suflet, îngropate adânc, iar Emilia își poartă trecutul în pântec, deși are doar cincisprezece ani. Un tânăr care seamănă izbitor de mult cu un dezertor, o asistentă care salvează vieți și o copilă însărcinată.

În lumea plină de oroare a războiului cu toții au secrete. Vremurile de razboi, fuga și sărăcia îi leagă pe aceștia, însă nimeni nu cunoaște cu adevărat pe nimeni. Sunt doar niște oameni care luptă să se salveze și ca să își mai vadă măcar o dată familia. Rupți de pe meleagurile lor dragi, aruncați în lumea crudă aflată sub un regim cumplit, oamenii care ajung pe nava Gustloff sunt doar niște ființe distruse cu speranță în privire care ispășesc o pedeapsă care nu le aparține.

Timpul petrecut împreună îi apropie, iar secretele încep ușor să iasă la iveală în nopțile târzii, când moartea pare că se apropie și simt cu toții dorința de izbavire, rostind povestile care s-au aflat multă vreme doar în adâncul sufletelor și minților lor.

Însă tocmai când credeau că mai sunt câțiva pași până la salvare, între ei se întinde o mare imensă de lacrimi. Tocmai când erau aproape de un final fericit, războiul își mai face o data prezența. Și cum să poți face față și să poți trăi când oamenii mor în jurul tău? Mame, copii, bătrâni slăbiți, ființe nevinovate se calcă în picioare pentru a reuși să scape. Wilhelm Gustloff a promis un final fericit.

Însă destinul lor a fost întotdeauna altul. Ce se va întâmpla cu Florian, Emilia și Joana atunci când marea din jur va amenința să îi înghită? Cu speranță, inimi frânte și visuri spulberate, aceștia privesc spre moarte cu ochii goi, dar visând la țara lor, la ce putea fi și la libertate. O mare de bucurie inchipuită pe o mare de lacrimi și frici. Cum să te mai salvezi când lupta deja s-a încheiat?

Ruta Sepetys este regina ficțiunii istorice. Nu există carte scrisă de ea care să nu frângă inimi și care să nu te facă să simți că citești orice, numai nu ficțiune.

Am făcut cunoștință cu cărțile ei cu mulți ani în urmă și mi-am promis atunci că voi citi toate cărțile pe care le scrie și care se publică de la ea, însă, cumva, O mare de lacrimi îmi scăpase. Știam că trebuie să o citesc, așa că am pus în sfârșit mâinile pe ea și am citit o poveste la fel de emoționantă ca toate celelalte pe care aceasta le-a creat și cărora le-a dat viață.

Inițial mă fascinase povestea pentru că este prima oară când într-o carte întâlnesc numele de Florian, la fel ca numele fratelui meu, și m-am gândit că acesta o să fie preferatul meu dintre personaje. Și, deși a fost o decizie foarte subiectivă, de-a lungul cărții a devenit, într-adevăr, personajul meu preferat.

Nu numai că întâlnim aici orori și drama pe care niște oameni care chiar au existat le-au trăit, dar ne întâlnim și cu amintirea faptului că tot ce avem astăzi și libertatea pe care noi o avem în țara noastră sunt departe de realitatea pe care oamenii o trăiau acum câteva zeci de ani.

Am stat cu sufletul la gură ca să citesc întâmplările prin care au trecut Florian, Emilia și Joana, și deși Joana mi s-a părut cel mai puternic personaj, Emilia a fost cea care mi-a frânt inima și care m-a făcut să plâng cum nu mă așteptam de la această carte.

Cum am mai spus-o, toate aceste ficțiuni istorice au acest mod de a mă impresiona și de a mă face să vărs lacrimi, pentru că știu că toată ficțiunea este de fapt o realitate pe care niște suflete au trăit-o cândva și despre care nu a mai știut nimeni nimic.

De fiecare dată mi se pare că Ruta Sepetys, prin poveștile ei celebrează viața și destinul unor oameni despre care nu s-a vorbit niciodată. Indiferent că nu le știm numele, indiferent că nu îi cunoaștem și nu îi vom cunoaște niciodată, știu că prin aceste povești sunt orice, numai nu uitați.

Este o binecuvântare să avem oameni atât de talentați, să avem povești atât de impresionante și emoționante și să putem întâlni personaje care ne rămân multă vreme în suflet. Știți deja că recomand din toată inima orice scrie Ruta Sepetys și vă mulțumesc că mă citiți!

Vă doresc o primăvară minunată și lecturi cât mai magice!

Cu dragoste,

Ruxandra de la Angels From Books