Titlu: Cele 8 reguli ale iubirii
Autor: Jay Shetty
Editura: Litera
Traducere: Alexandru Cormoș
Nr. pagini: 304
Punctaj: 4.5⭐/5⭐
,,Dragă prieten cu inima frântă,Te văd. Îți sunt alături. Deși avem deseori impresia că suntem rătăciți și singuri după ce am iubit pe cineva și l-am pierdut, e cât se poate de fals. În realitate, când experimentăm această durere și suferință, devenim parte dintr-o comunitate mai mare. Tribul celor cu inima frântă. Suntem mulți. Și suntem puternici. Și sensibili. Mai presus de toate, ne vindecăm împreună. Această vindecare este diferită de cum crezi. Pentru că, odată ce inima ta este frântă, o parte din ea va fi mereu așa. Dar acesta nu este un lucru trist. Este frumos, pentru că durerea este o parte a iubirii. Poate te simți singur, dar este doar o iluzie. Durerea pe care o simți acum te leagă mai profund de întreaga omenire. Într-un fel, deși ai pierdut o persoană, ai câștigat întreaga lume.”
Cele 8 reguli ale iubirii de Jay Shetty este genul de lectură pe care o încadrez în colecția mea de cărți pentru suflet. Aceasta explorează iubirea dintr-o perspectivă profund umană și conștientă, arătând că ea nu este doar o emoție spontană, ci o abilitate care se cultivă. Autorul îmbină concepte din filozofia orientală cu psihologia modernă și, deși la prima vedere par domenii diferite, acestea se completează într-o armonie mai strânsă decât am fi crezut.
Structurată în opt reguli clare, cartea urmărește călătoria interioară de la singurătate la conexiune, subliniind importanța autocunoașterii, a comunicării și a iubirii de sine, pentru că aceasta este, de fapt, regula de bază. Trebuie să te iubești pe tine însuți pentru a putea oferi iubire la rândul tău.
Iar noi suntem atât de minunați și de frumoși, încât ar fi imposibil să nu ne iubim din toată inima, fie că suntem frânți sau nu.
Cel mai important este faptul că Shetty nu face ca totul să pară un exercițiu complicat sau un examen la care cititorul este supus, ci transformă fiecare regulă într-o lecție prețioasă despre iubire. Ne arată că iubirea este un dar atât de valoros, încât trebuie învățat, păstrat, protejat și perfecționat. Cele opt reguli sunt simple, dar devin și mai ușor de aplicat atunci când te iubești pe tine însuți.
Când ești cu toată ființa ta iubire, oferi iubire. Ce poate fi mai simplu decât să iubești?
Întotdeauna am fost atrasă de genul acesta de cărți, pentru că am o afinitate pentru dezvoltarea personală și pentru tot ceea ce ajută mintea, sufletul și inima să se dezvolte. Cum am spus-o mereu: cărți pentru suflet.
În Cele 8 reguli ale iubirii, Shetty nu doar că te învață cum să iubești și cum să fii un om echilibrat, ci și cum să menții relațiile cu cei din jur în armonie. Și ne învață cum să facem asta folosindu-ne propria voce interioară.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că autorul a combinat spiritualitatea, dezvoltarea personală și karma într-o analiză completă, raportând totul la un singur element esențial, iubirea. Shetty ne învață că iubirea nu este doar o trăire sau un sentiment, ci ceva ce se învață, un proces la care lucrezi și pe care ajungi să îl stăpânești prin implicare, conștiență și evoluția întregii tale ființe.
Am apreciat și faptul că autorul a împărțit cartea în așa-numitele ashramuri, trecându-ne prin etapele pregătirii, practicii, protejării și perfecționării iubirii. Astfel, cartea devine un mic ghid plin de învățături, care ne oferă tot ce avem nevoie pentru a ajunge să iubim cu adevărat.
Pe lângă menționarea karmei și a acestei zone spirituale, mi-a plăcut că Shetty abordează subiecte precum traumele și vindecarea sufletului, pentru că este evident că, dacă nu ești în pace cu propria persoană, nu poți oferi iubire deplină celor din jur.
Conceptele de filozofie vedică m-au fascinat foarte mult, chiar dacă este clar că trimiterile la guru, karmă și întreaga învățătură orientală pot să nu fie pe placul tuturor, mai ales al celor care nu rezonează cu astfel de idei. Pentru mine, însă, acest aspect a fost un plus, deoarece am fost mereu atrasă de asemenea teme și am crezut întotdeauna în aceste învățături.
Deși cred că această carte este potrivită pentru oricine, nu am simțit că mi se adresează în mod special, tocmai unei persoane care a citit deja multe cărți pe aceste subiecte și care a simțit că această lectură este o nouă cărămidă într-un zid deja bine construit. Am învățat deja multe dintre lucrurile prezentate, dar mi-a prins foarte bine să mi se reamintească o parte dintre ele. Cum spun eu, unele lecturi vin exact la momentul potrivit!
Recomand Cele 8 reguli ale iubirii tuturor celor care iubesc, care vor să fie iubiți și care simt că sunt iubire adevărată, dar și celor care încă nu simt aceste lucruri, pentru că o astfel de lectură te poate ajuta să ajungi în punctul în care îți dai seama că poți obține tot ceea ce îți dorești, chiar și iubirea, atunci când ea pare că nu face parte din viața ta sau atunci când pare că nu o merităm.
Și pentru a încheia această recenzie în tonul potrivit, sper ca această micuță opinie să vă trezească interesul pentru această carte și să vă încurajeze să o citiți. Sper să vă ajute! Iar eu, ca de fiecare dată, vă mulțumesc că mă citiți!









0 Comentarii