Titlu: Tactica iubirii
Autor: Sarah Adams
Editura: Litera
Nr. Pagini: 329
Traducere: Gabriel Tudor
Punctaj: 5⭐/5⭐
„E vreodată prea târziu să schimbi prietenia în dragoste?”
Se spune că prietenia între o fată și un băiat nu poate exista. Ceea ce părea adevărat pentru Bree Camden. Însă doar prin ochii celui mai bun prieten al ei, Nathan Donelson. Pentru că adevărul este că Bree este îndrăgostită de Nathan dintotdeauna. Încă din clipa în care s-au cunoscut.
Celebrul fundaș este râvnit de jumătate din America, iar norocul lui Bree este că singura persoană care petrece aproape tot timpul din lume cu Nathan este chiar ea.
De fiecare dată când o nouă iubită de-a lui Nathan apare în peisaj și comentează despre apropierea dintre cei doi prieteni buni, subsemnata zboară din peisaj. Așa a fost dintotdeauna. Așa va fi mereu. Însă cel mai neașteptat lucru se petrece atunci când, la o petrecere, cu prea multe pahare la bord, Bree îi destăinuie unei ziariste puțin cam prea mult din ceea ce simte pentru Nathan.
Consecința? Întreaga lume crede acum că Bree și Nathan sunt împreună.
Iar odată ce fanii o iau razna, echipa lui Nathan decide că cel mai bine ar fi ca cei doi să păstreze aparențele. Cel puțin pentru trei săptămâni. Mai mult de atât, Bree semnează un contract pentru a se preface că este iubita lui Nathan.
Problema este că Nathan nu se comportă deloc ca un prieten, odată ce jocul lor actoricesc începe. Pentru că ceea ce nu știe Bree este că Nathan simte pentru ea exact același lucru ca și ea. Dintotdeauna. Sunt îndrăgostiți unul de celălalt în secret de ani de zile, iar următoarele trei săptămâni s-ar putea să nu fie cele mai grele. Greul vine atunci când fiecare are impresia că celălalt se comportă mult prea neplatonic.
Toată tactica iubirii lor secrete este să arate lumii întregi că se iubesc nebunește. Și cine poate juca mai bine tot acest rol decât doi cei mai buni prieteni care se iubesc reciproc în secret încă din prima zi în care s-au cunoscut?
Este prima oară în viața mea când ascult o carte audio, deși recunosc că, pe ici, pe colo, mai citeam și luam cartea să văd pasajele pe care le auzeam, mai ales când era vorba de sms-uri între personaje. Însă, ca primă lectură audio, a fost un succes!
Ba mai mult, mă trezeam râzând în timp ce ascultam! Umor, glume bune și genul de poveste care îmi place mie! Iubire între cei mai buni prieteni? Iubesc!
Mi-a plăcut enorm de mult de Bree, de stângăcia ei și de toată ideea asta de singura fată printre băieți. Poate și pentru că eu am fost dintotdeauna într-un grup de băieți cu fratele meu, cel mai bun prieten al nostru și iubitul meu (aka cel mai bun prieten al lor, dar și cel mai bun prieten al meu, care a devenit my Nathan cu opt ani în urmă). Deci acest grupuleț de patru, la care se adaugă periodic alți băieți, a făcut ca eu să rezonez mult cu Bree și cu tot ce înseamnă personajul ei!
Scena „interviului” și ce a venit după au fost preferatele mele, însă am câteva momente preferate, ca cele cu atacurile de panică ale lui Nathan, toată scena cu vopsitul unghiilor și cea cu planul de pe tablă și cu echipa lui Nathan.
Întotdeauna am crezut că va fi un romance ușurel, însă mi-a plăcut atât de mult și m-a prins așa tare, încât aproape eram atentă doar la ce auzeam, chiar dacă eram la sală sau munceam.
Mi-a plăcut mult, iar umorul și sarcasmul celor doi au făcut ca fiecare replică de-a lor să fie și mai savuroasă! Așadar, recomand tare mult Tactica iubirii, deși poate sunt puțin subiectivă legată de ideea poveștii de dragoste, însă am rezonat cu Bree și l-am îndrăgit mult pe Nathan. Așa că it's a yes yes!
Mulțumesc că îmi citiți recenziile, dragilor! Sper că v-am făcut curioși! Vă doresc lecturi magice!
Cu dragoste,
Ruxandra de la Angels From Books
Aveți aici bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
Găsiți cartea la editura Litera.
Puteți achiziționa cartea de pe site-ul editurii, de pe Cartepedia, Librex sau de pe Libris
Lectură plăcută, dragilor! 😊
0 Comentarii