Recenzie-Violonista de Hariett Constable

Titlu: Violonista

Autor: Hariett Constable

Editura: Bookzone

Nr. Pagini: 416

Traducere: Camelia Pas

Punctaj: 5⭐/5⭐

,,-Aveţi dreptate, spune ea. Dar nu asta contează.
Siguranţa lui de sine se clatină o clipă
-Eu știu că e creaţia noastră. Dumneavoastră știți că e creaţia noastră. Cine știe, poate că într-o zi va ști și restul lumii. Poate că se va auzi de fetele cu degete lipsă, cu orbite goale, în loc de ochi, cu tenul însemnat de vărsat-de-vânt și P-uri arse cu fierul roșu pe braţ. Vor ști că am existat și că am realizat aceste lucruri. Muzica e încununarea întregii noastre vieţi. Eu pot să trăiesc cu acest gând. Dumneavoastră?
-Eu ce?
-Puteţi să trăiţi cu conștiinţa faptului că aceste idei nu sunt doar ale dumneavoastră?Că un bărbat nu face istorie de unul singur?

Anna Maria della Pietà s-a născut dintr-o prostituată. A fost abandonată la Ospedale della Pietà, orfelinatul unde fetițele abia născute sunt trecurate printr-o gaură din perete, crescând între zidurile unui loc sumbru, unde toate fetele și femeile au visuri, speranțe, năzuințe. Deși, de multe ori desfigurate, traumatizate, chiar urâte și pline de cicatrici, majoritatea au muzica în sânge.

Așa că nu este de mirare că la doar opt ani Anna Maria ia vioara în mână și începe să cânte. Cum nu e de mirare nici că mentorul ei, Antonio Vivaldi, o remarcă din prima clipă și o ia sub aripa sa. Anna Maria nu este ca celelalte fete. Nu e nici măcar ca Agata și ca Paulina, cele mai bune prietene ale ei cu care a împărțit toate amintirile pe care le are,

Anna Maria are o încrâncenare care uneori pare să sfideze orice altceva ce îi iese în cale. A fost o copilă abandonată, lăsată într-un lac și crescută fără iubire, într-o lume întunecată, însă muzica îi aduce în fața ochilor cele mai frumoase culori care pot exista în lumea asta mare pe care ea nici nu a văzut-o încă.

,,Anna Maria della Pietà a știut note înainte să știe cuvinte, iar acele note au avut întotdeauna culori.”

,,Cuvintele Nu uita niciodată că ai fost iubită de pe pergament le ţintuiesc. Timpul trecut. Final. Paulina o strânge mai tare de umăr. În cele din urmă spune:

-Ai fost lăsată aici ca să devii cineva.”

E nevoie de muncă, de dedicare, de sacrificarea unora dintre cele mai scumpe lucruri și a celor mai dragi oameni pentru a ajunge acolo unde visează. Poate că asta o diferențiază pe Anna Maria de restul fetelor din orfelinat. Nimeni nu este în stare să facă orice pentru muzică. Nimeni în afară de el, maestro al ei, care o înțelege și o învață toate secretele sale.

Anna Maria della Pietà va deveni cea mai cunoscută violonistă venețiană a secolului al XVIII-lea. Dar cu ce preț?

,,Și, în cele din urmă, nu spune nimănui, doar ei:

-Lumea o să-şi amintească de mine. Viaţa mea va însemna ceva.”

Pe măsură ce anii trec, iar Anna Maria îmbrățișează succesul la care nici nu a îndrăznit să viseze, lumea începe să remarce că se naște ceva incredibil: cel mai bun instrumentist din toate timpurile.

Pentru că pentru ea nu contează că e femeie sau nu, ea în inima ei este cel mai bun instrumentist. Numai că faima ei ajunge să îl eclipsese curând pe mentorul ei. Și cum să facă față unei rivalități muzicale într-o lume a bărbaților?

Secolul al XVIII-lea poate că nu îi oferă prea mult, însă Anna Maria della Pietà s-a născut să cânte și nimeni nu poate sta în calea ei. Nici măcar un bărbat. Așa că va cânta până când nu va mai auzi nimic decât sunetul viorii ei, până când va fi una cu ea, iar arcușul va fi o prelungire a ființei ei.

Pentru că are un scop. Și pentru că s-a născut să fie cineva.

,,-Ce ai tu, vioara ta, compoziţiile tale, asta înseamnă să trăiești cu adevărat.”

Și ce mai contează dacă violonista va călca în picioare totul pentru a reuși, chiar și propria ei demnitate?

A fost nevoie de o trădare pentru ca Anna Maria să înțeleagă că femeile au o putere aparte pe care nimeni nu le-o poate zdrobi. Iar câtă vreme va cânta, va ști că viața ei a însemnat ceva. Dar oare lumea va ști, deopotrivă, acest lucru?

Știu că acesta este genul meu clasic de recenzie, plină de citate, cu multe paragrafe și așa vă puteți da seama că am iubit din tot sufletul cartea asta. Am trăit împreună cu Anna Maria toată suferința, tot succesul, toată înfrângerea și lupta ei. Violonista nu e numai o poveste feministă așa cum au numit-o atâția cititori, ci este adevărul din spatele unei istorii care a rămas abia șoptită.

Toată povestea este scrisă cu o profunzime de care nu oricine poate da dovadă și am înțeles de ce abia la final, când am văzut că autoarea s-a născut într-o familie de muzicieni. Este foarte rar să citești o carte și să poți auzi toate sunetele și piesele cântate de protagoniști. Anna Maria della Pietà nu este personajul ideal, dar este o luptătoare, o artistă, un personaj care s-a născut cu un destin strălucitor și care a fost creat pentru a dovedi că povestea din Ospedale della Pietà nu este întrutotul fictivă.

Nota autoarei este cea care m-a tulburat aproape la fel de mult ca povestea Annei și am citit-o de două ori, de parcă aș fi putut schimba istoria în vreun fel dacă aș fi recitit-o la infinit. Cu toții știm că Vivaldi a fost un talent izbitor, dar oare câte astfel de talente au avut în spate, acele femei, ca o umbră insignifiantă de care nu a aflat nimeni niciodată și care a schimbat destine?

E păcat că nu vom ști niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat la Pietà, acolo unde Vivaldi și-a petrecut majoritatea vieții și unde a cunoscut cele mai talentate femei în niște copile de nici optsprezece ani.

Am citit cu piele de găină și am plâns la atâtea pasaje care poate că nu ar fi fost atât de triste dacă Hariett Constable nu le-ar fi scris cu atâta măiestrie, cu atât suflet și cu o emoție care a rămas printre rânduri, agățându-se de cititor ca un artist însetat de artă, de muzică, așa cum era și Anna.

Să ascult în timp ce citeam Violonista melodiile mele preferate cântate la vioară nu au făcut decât să adauge și mai multă profunzime acestei povești care deja era atât de strălucită și de strălucitoare încât nu îmi vine să cred că cititorii nu o înșfacă de pe rafturi imediat ce o văd. Violonista merită să fie auzită.

Acum înțeleg de ce am simțit acea chemare când am văzut că această carte a fost publicată. Pentru că Anna Maria della Pietà voia atât de arzător să își spună povestea. Iar eu știu că toată povestea vieții ei și această carte vor rămâne mult în inima mea într-o mare de încântare, de admirație și de regret.

Pentru că oare câți oameni știu de fetele cu degete lipsă, cu orbite goale, în loc de ochi, cu tenul însemnat de vărsat-de-vânt și P-uri arse cu fierul roșu pe braţ. Câți știu oare că a existat cândva într-un orfelinat figlie di coro și că umbra talentului lor a încântat Veneția?

Știu că Anna Maria a existat și poate că și-a trăit povestea vieții exact cum a conturat-o Hariett Constable. Sau poate că nu. Un lucru e sigur. Fie că a fost așa sau nu.

Viața ei a însemnat ceva. Fie doar pentru că astăzi lăcrimăm la auzul numelui ei, citindindu-l într-o poveste sau pentru că o regăsim în Anotimpurile lui Vivaldi, asemenea unei umbre trecătoare pe care o vedem că dansează doar când de îndepărtăm privirea. O umbră pe care o prindem doar cu coada ochiului, niciodată în prim-plan.

Anna Maria della Pietà a însemnat atât de mult...mai mult decât o umbră efemeră.

Vă mulțumesc că ați ajuns până aici. Vă rog, nu ratați această poveste. Merită auzită, merită citită.

Cu dragoste,

Ruxandra de la Angels From Books