Titlu: Strania călătorie a domului Daldry
Editura: Trei
Nr. Pagini: 339
Traducere: Marie-Jeanne Vasiloiu
Punctaj: 4.5⭐/5⭐
,,Drum bun, fiică a lui Cömert Eczaci, aleargă spre fericirea care te prinde atât de bine.”
,,Bărbatul care va conta cel mai mult în viaţa ta tocmai a trecut prin spatele tău. Ca să-l găsești, va trebui să faci o călătorie lungă și să întâlnești șase persoane care te vor conduce la el...Alice, în tine sunt două vieţi. Cea pe care cunoști și o alta, care te așteaptă de multă vreme.”
Asta este ceea ce aude Alice Pendelbury de la o vrăjitoare din Brighton pe lângă care trece întâmplător, împreună cu prietenii ei în ajunul Crăciunului. Este anul 1950, iar Londra ei iubită, jobul ei și amicii ei artiști sunt tot ce și-ar putea dori, chiar dacă Alice duce o viață sărăcăcioasă.
Dar acest lucru nu este neapărat o problemă pentru ea, ci mai mult pentru domnul Ethan Daldry. Acesta este vecinul ei, bărbatul care se vede nevoit de fiecare dată să suporte zarva din apartamentul lui Alice și care este de fiecare dată constrâns să își îndeplinească rolul de vecin, împrumutând-o pe Alice cu tot felul de mărunțișuri pe care tânără nu și le permite.
Însă oricât de evidentă ar fi antipatia dintre cei doi, Alice se trezește povestindu-i lui Daldry despre cuvintele ghicitoarei care o bântuie încă de când le-a auzit, transformând totul în coșmarurile care o vizitează noapte de noapte.
Cum Daldry își dorește apartamentul lui Alice, fiind singurul din clădire care are un tavan din sticlă, perfect pentru ca acesta să își așeze șevaletul sub el, cum Alice dorește să plece în aventura vieții ei, aceștia pun la cale un plan.
Alice este gata să plece la Istanbul în căutarea trecutului, dar și al viitorului ei, în căutarea celor șase persoane și a bărbatului vieții ei. Ethan Daldry decide să o însoțească, sperând că Alice va rămâne multă vreme acolo, decizie care va duce, în cele din urmă, exact la prezența lui sub tavanul din apartamentul ei părăsit din Londra.
Astfel, cei doi pornesc la drum în strania călătorie a domnului Daldry, din moment ce Istanbulul o așteaptă pe Alice tocmai la insistențele lui Ethan. Însă oare își va descoperi Alice destinul în această călătorie atât, atât de departe de casă?
Și oare este pregătită pentru ceea ce destinul i-a pregătit de atâta amar de vreme?
Sunt și voi fi mereu un mare fan Marc Levy! Asta se știe deja! Cărțile lui sunt printre preferatele mele, fiind unele dintre cele mai neobișnuite, magice și pline de paranormal, bizare și emoționante în simplitatea lor, dintre toate cărțile pe care le-am citit vreodată.
De fiecare dată Levy pregătește o poveste ieșită din comun, care să spargă barierele normalității, însă, trebuie să spun că de această dată am avut parte de o carte destul de cuminte și de simplă, dar cu o poveste care m-a emoționat foarte mult!
Strania călătorie a domnului Daldry este o poveste despre două suflete de artist. Am citit despre o tânără care crea parfumuri, despre un bărbat care picta frumusețea Istanbulului sub un tavan din sticlă prin care se strecura lumina, despre entuziasmul de a scrie scrisori în anul 50, despre grația și eleganța vremurilor trecute și, desigur, despre iernile atât de frumos portretizate de Levy. Iar acest lucru mă duce cu gândul la faptul că el și Guillaume Musso au asta în comun, fiind și Musso un mare iubitor al iernilor, din moment ce sunt prezente în toate cărțile sale.
Am citit despre aventura unei copile părăsite care a devenit o tânără în căutarea menirii și a fericirii ei. Mi-a plăcut atât de mult toată această poveste cu toate personajele care s-au perindat prin ea și, recunosc că am lăcrimat la final, când Alice și-a descoperit trecutul.
Strania călătorie a domnului Daldry este o carte scurtă, dar scrisă atât de frumos și care merită cu adevărat descoperită! Nu numai că Levy a presărat cate o fărâmă de artă prin paginile acestei cărți, dar a arătat că nu ne putem împotrivi destinului, oricât am încerca. Iar Alice are un destin atât, atât de strălucit!
Vă recomand din suflet această carte, la fel ca tot ce a scris Marc Levy până acum și sper să îi dați o șansă, în timp ce eu colecționez rând pe rând fiecare carte scrisă de el...
Mulțumesc că mi-ați citit recenzia, dragilor, sper că v-am făcut curioși și sper să aveți parte de lecturi magice! Până data viitoare...
Cu dragoste,
Ruxandra de la Angels From Books
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
Găsiți toate cărțile scrise de Marc Levy la Editura Trei.
Le puteți achiziționa de pe site-ul editurii sau de pe Cartepedia, Librex și Libris
Lectură plăcută, dragilor! 😚
0 Comentarii