Advertisement

Responsive Advertisement

Recenzie-Cartea bogăției interioare de Dr. Deepak Chopra

   Titlu: Cartea bogăției interioare 

   Autor: Dr. Deepak Chopra 

   Editura: Bookzone 

   Nr. Pagini: 284

   Traducere: Talida Boengiu

   Punctaj: 5⭐/5⭐


,,Ca să obții bogăție cu adevărat, genul de bogăție care dă sens și valoare vieţii, trebuie să-ti bazezi existenţa zilnică pe generozitatea spiritului. Restul lucrurilor pe care ţi le doreşti vor veni și ele de bunăvoie.”

   Scrisă după perioada pandemiei, cartea lui Deepak Chopra este exact ceea ce îi trebuia lumii după o astfel de experiență. Folosind informații despre celebra tehnică numită yoga, vorbind despre chakre și despre pace, acesta reușește să învețe oamenii despre tot ceea ce au nevoie pentru a fi fericiți. 

   În această carte Deepak Chopra ne învață despre bogăție, atât despre avuție, cât și despre bogăția interioară a mintii, a inimii și a sufletului. Cum să ajungi să fii pe deplin împlinit dacă toate acestea nu sunt în armonie? 

   ,,Trecutul este ţesut în pânza noastră emoţională. Rănile vechi au lăsat urme, la fel cum degetul lasă o amprentă pe lutul moale. Totuși, rănile emoționale o fac în mod invizibil. Cand simţi furie, anxietate, gelozie sau altă emoție pe care o regreţi mai târziu, trecutul îţi vorbește. Când arăţi furie sau îţi exprimi îngrijorarea în faţa unei alte persoane, trecutul tău vorbește prin tine. Ca să-ți plătești datoria emoțională și să te eliberezi definitiv de ea, mai întâi trebuie să știi de unde provine.”

   Cu toții ne dorim să fim bogați, sănătoși, iubiți, dar nu toți știu că trebuie să fim împăcați cu noi înșine pentru a ajunge la toate acestea. Nu toți știu că pentru a iubi pe altcineva, trebuie mai întâi să te iubești pe tine însuți sau însăți. 

   În Cartea bogăției interioare, Deepak Chopra ne învață cum putem face asta. Ba mai mult, fiecare capitol are la final exerciții urmate de sfaturi care vin în urma punctajului pe care îl obții. Ce poate fi mai simplu decât să îți schimbi viața citind o carte? 

   De la a ajunge de la bogăția materială la cea interioară pare a fi un drum destul de lung, dar totul se rezumă la un singur lucru: ,,o bogăție ce izvorăște din interior și se materializează în exterior, cu puterea gândului și a intenției.”

   Yoga, meditație, gânduri, cuvinte, intenții, Deepak Chopra ne învață cum se le folosim și cum să ne ghidăm viața în funcție de acestea. Cartea bogăției interioare este ca o comoară care așteaptă să fie descoperită.N umai având simpla intenție de a o citi vă aduce cu un pas mai aproape pe acest drum complex și frumos al împlinirii interioare! 

   Mereu mi-a plăcut cum scrie Deepak Chopra, el și Louise Hay fiind preferații mei în materie de scriitori de ,,cărți pentru suflet". Așa a fost și această carte și se pare că am și învățat lucruri noi de aici. Mai rămâne să fie și puse în practică. 😁

   Cred că cel mai important este că am citit întreaga carte cu un entuziasm și cu o fericire inexplicabile. Doar citind simțeam o pace interioară. Cred că este o carte care merită citită, recitită și înțeleasă. 

   De obicei e destul de greu să scriu o recenzie lungă pentru o carte relativ scurtă care conține, totuși, atâtea informații. Nefiind obișnuita ficțiune, tot ce pot spune este că aceste cărți sunt, într-adevăr, ,,cărți pentru suflet” și schimbă percepții, inimi, minți, vieți. 

   Lăsând la o parte secvențele de început, toate capitolele care au urmat despre chakre au fost cele care m-au prins și care m-au făcut să citesc totul cu o curiozitate foarte mare. 

   Ca de obicei, îmbin genurile și recenziile și vin cu povești din lumi total diferite, dar sper ca recenzia aceasta să vă determine să dați o șansă cărților lui Deepak Chopra. Cred că sunt un must read, un must have și cred că informațiile lui ajung să fie și pe to do list-ul cititorilor săi. Recomand din suflet și vă mulțumesc că m-ați citit pe mine și blogul meu, dragilor!


Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks

 Cartea este publicată la editura Bookzone.
De asemenea, o puteți achiziționa de pe site-ul editurii.

Lectură plăcută, dragilor! 😊

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii