Titlu: Prieteni cu beneficii
Autor: Vi Keeland
Editura: Bookzone, colecția Midnight Books
Nr. Pagini: 398
Traducere: Andra Elena-Agafiței
Punctaj: 2⭐/5⭐
,,Obişnuiam să cred că îmi furase o parte din inimă, dar mă înşelam. Deoarece, în cele din urmă, până şi inima încetează să bată. Bărbatul ăsta-mi furase o parte din suflet, căci sufletele trăiesc o veşnicie, tot atât cât o să dureze și dragostea mea pentru el.”
După o căsnicie eșuată după care s-a ales cu o fiică vitregă, deși Natalia nu pare să mai aibă încredere în bărbați, este pregătită să iasă din nou la întâlniri, numai că nimeni nu pare potrivit pentru ea.
Hunter are un trecut mai degrabă trist, iar istoria sa de Don Juan face ca o relație cu el să pară a fi un adevărat teren minat. Cei doi se întâlnesc la o nuntă. Ea este cea mai bună prietenă a miresei, iar el este cel mai bun prieten al mirelui.
Hunter pune ochii pe ea din prima clipă, dar Natalia nu se lasă așa ușor și, după ce aceasta prinde buchetul, iar el jartiera, cei doi încep un joc al seducției. Pare că nu a fost să fie, dar întâmplarea face ca după un an întreg să se reîntâlnească. Ar fi și greu să se evite când cei mai buni prieteni ai lor sunt acum căsătoriți.
Hunter este gata să facă orice pentru a o avea pe Natalia. Amândoi sunt pregătiți pentru o relație fără obligații, mai ales că totul este temporar, pentru o perioadă de câteva luni în care Hunter este la New York.
O relație oricum nu ar fi potrivită când între ei se află 4800 de kilometri, așa că tot ce le rămâne de făcut este să fie prieteni...cu beneficii. La început totul pare a fi o idee foarte bună, însă lucrurile devin dificile când în joc apar și sentimentele.
Au promis să nu își pună inimile la bătaie, dar de ce ar fi asta o problemă? Pentru Hunter este mult mai complicat, pentru că acesta ascunde un secret pe care a jurat să nu i-l spună Nataliei. Dar dacă acesta o va pierde pentru totdeauna? Dacă din prieteni cu beneficii vor deveni mai mult? Cum vor face față sentimentelor copleșitoare care pun stăpânire pe ei?
Cum am fost obișnuită, cărțile lui Vi Keeland vin mereu atât de diferit, când una bună, când una slabă, iar după Băiatul din Vecini speram la o poveste la fel de interesantă, dar nu am avut noroc. Doar e Vi, niciodată nu știi la ce să te aștepți, la un clișeu sau nu.
Prieteni cu beneficii este povestea tipică scrisă de Vi care nu promite prea multe. Hunter și Natalia sunt niște personaje slab construite, iar contextul și ideea par atât de clișeice. Să nu mai spun că nu există deloc dinamică între ei.
Cu toate acestea, Vi Keeland și cărțile ei sunt niște plăceri nevinovate, pentru că de fiecare dată când am nevoie de ceva ușor apelez la cărțile ei care chiar te captivează. Deși scenele erotice și povestea în sine nu au fost prea strălucite, mi-a plăcut să citesc toată încercarea lui Hunter de a ajunge la ea.
Dacă e ceva ce detest la o carte de acest gen, este acel tip de relație pe repede înainte unde personajele ajung să fie împreună din primele câteva zeci de pagini. Însă măcar de această dată Vi a schimbat puțin povestea.
Finalul mi-a plăcut mult, tocmai pentru că Vi este talentată în a scrie aceste finaluri emoționante pentru cărțile ei, chiar dacă povestea nu a fost într-atât de emoționantă. Dar, cum am spus, sunt povești ușoare potrivite pentru momente în care caut astfel de lecturi.
Așadar, dragilor, sper că v-am făcut curioși, iar dacă nu, măcar citiți Indecent si Șeful de la Vi, pentru că acelea sigur vă vor plăcea! Până data viitoare sper să aveți parte de lecturi magice, iar noi ne reCitim curând!
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
0 Comentarii