,,Nu îți face griji în privința asta. Inimile nu sunt făcute din oase. Așa că nu se pot frânge.”
Acum, Beyah își va petrecere toată vara alături de tatăl ei, soția tatălui ei și sora ei vitregă, așteptându-se ca totul să fie un infern. Dar nu este. Iar aceștia devin în curând familia ei, iar Beyah nu a avut niciodată o familie iubitoare care să o protejeze și care să îi fie alături.
Însă care erau șansele ca vecinul ei să fie tocmai băiatul cu care a avut o altercație pe feribot? Pe drum spre noua ei casă, Beyah l-a cunoscut pe Samson, iar acum, va trebui să accepte ideea că acesta va fi acolo în fiecare zi din următoarele luni. Cât de greu poate fi?
Se dovedește a fi mult mai ușor decât ar fi crezut, mai ales că cei doi sunt atrași unul de celălalt ca doi magneți. Amândoi au avut un trecut întunecat, o copilărie dificilă și o viață plină de suferință, iar oamenii îngenungheați de viață se atrag unul pe celalalt de parca ar vrea să se vindece reciproc.
,,Dincolo de ochii săi albaștri se ascunde o povară pe care credeam că doar oamenii ca mine o cunosc. Ce dramă ar fi putut să trăiască băiatul ăsta de mă face să cred că a suferit la fel de mult ca mine? Dar nu mă înșel. Oamenii cu suflete frânte recunosc alte suflete frânte Ca și când ai face parte într-un club unde nu vrei să fii membru.”
Pe trei august vor pleca amândoi în două părți diferite ale lumii la facultate, iar pe doi august, adevărul va ieși la iveală, toate secretele, toate poveștile, totul. Dar dacă totul se întâmplă mai repede decât au plănuit ei?
,,-Nu e corect față de tine.
-De ce? Pentru că nu știu multe lucruri despre tine?
-Mi-e teamă că, de-ai cunoaște întregul adevăr, n-ai mai spune da cu atâta ușurință, îmi răspunde, clătinând din cap.
Imi contopesc ușor buzele cu ale lui.
-Ești mult prea dramatic.
-Nici vorbă! Doar că am dus o viață dură, pe care, de-ai cunoaște-o, s-ar putea să nu-ți fie pe plac.”
Adevărul nu este deloc dulce, este amar, este dureros și este mai mult decât credea Beyah că poate duce, căci acest adevăr este cel care acum îi desparte și care va pune între ei un zid uriaș, interminabil, pentru următorii ani.
Și-au promis ca totul să fie o iubire de-o vară, dar acum, când între ei stau ani care îi vor separa, Beyah trebuie să decidă ce să facă: să transforme totul într-o iubire reală, să îl aștepte pe Samson, sau să plece și să uite totul?
Știți deja că pe lista mea de cărți care mi-au frânt inima, Colleen Hoover conduce cu mare parte dintre titlurile ei și știți deja că ea este și a fost mereu autoarea mea preferată în materie de romance, deci veți înțelege foarte bine de ce sunt atât de dezamăgită de acest roman.
Nu mă înțelegeți greșit. Am început-o cu sufletul la gură, sperând că îmi va plăcea, iar atunci când vedeam cât de slab este scrisă, îmi doream să îmi schimb percepția, orice, numai să nu găsesc o carte de la Colleen care să mă dezamăgească din nou.
Poate că pentru cei ce abia încep călătoria în lumea asta, Heart Bones este perfectă. Pentru cineva care citește primul romance al vieții sale, sunt convinsă că această carte va fi una superbă. Dar pentru mine, după ce am citit atâtea titluri sfâșietoare ale ei, după ce am trecut prin atâtea povești frumoase și zguduitor de bine scrise, prefer să cred că Heart Bones, împreună cu Dintotdeauna tu, sunt doar niște excepții de la regulă.
Pentru mine Colleen rămâne una dintre cei ma buni autori și poate că vouă vă va plăcea la nebunie această carte, indiferent de părerea mea, căci suntem diferiți și credeți-mă, mi-aș fi dorit din tot sufletul să îmi placă Heart Bones. Dar nu a fost așa, însă vouă poate vă va plăcea. Așa că dați o șansă fiecărei cărți și citiți în mod obiectiv recenziile exact așa cum sunt ele, simple opinii ce pot fi total opuse de ale voastre.
Până data viitoare, vă doresc lecturi magice, dragilor! :)
0 Comentarii