Titlu: Efectul lui Lucifer
Autor: Karina L. Alexandra
Editura: Royal Ink Books
Nr. Pagini: 465
Punctaj: 4,7⭐/5⭐
Lucy Anderson a fost trimisă de către părinții ei la o școală de corecție cu un an în urmă, după ce a fost acuzată pe nedrept și găsită vinovată pentru izbucnirea unui incendiu. Timp de un an, ororile prin care a trecut au făcut ca ura din inima ei și dorința de răzbunare să crească. Acum că s-a întors în Phoenix, Lucy vrea să se răzbune pe cei care au depus mărturie împotriva ei, pe cei care au comis incendiul.
Însă totul se schimbă când Nathan apare în viața ei ca o rază de soare, ca un pansament pentru rănile din inima și sufletul ei, gata să o vindece, gata să șteargă tot întunericul.
Totul a pornit de la un joc, iar Lucy avea să le plătească totul printr-un joc. Dar cine a spus că va fi unul cinstit? Gata să participe la jocul pe care ea l-a creat, Lucy are grijă să îi dărâme pe fiecare în parte, la fel ca pe piesele de domino. Numai că Nathan, cel care acum are o legătură cu fostul ei iubit, apare de fiecare dată în viața ei acaparându-i inima și mintea.
Dar poate oare iubirea să învingă răzbunarea și suferința? Și cum ar putea să îl păstreze pe Nathan cel bun și inocent fără să îl păteze cu propriile ei fapte?
Byron, Deborah, Carson și Amanda sunt gata să primească fiecare lovitură din partea ei, iar jocul abia a început. Însă toți se întreabă prin ce a trecut Lucy în ultimul an, ce a schimbat-o atât de mult, ce a distrus-o într-un mod atât de dureros, ireparabil și iremediabil.
Ducând o viață dublă, Lucy se împarte între iubirea ei și a lui Nathan și pașii către răzbunare. Iar mânecile ei poartă zeci de ași negri.
Când jocul ia o întorsătură crudă, Lucy nu se clintește din loc, căci este aproape de final. Acum vrea doar să termine ceea ce a început și să se întoarcă la Nathan care nici măcar nu bănuiește de ce este în stare să facă fata pe care el o iubește.
Bookstagram-ul meu unde puteți găsi pozele pe care le fac, desene, reacții, unboxing-uri și multe altele: @angelsfrombooks
0 Comentarii