Recenzie-Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

Titlu: Oscar și Tanti Roz

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Editura: Humanitas Fiction

Traducere: Marieva Ionescu

Nr. Pagini: 103

Punctaj: 5⭐/5⭐

,,Dragă Doamne-Doamne,

Azi împlinesc o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm mult, dar mă simt bine. Am încercat să le explic părinţilor mei ce-i viaţa, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viaţa veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că, de fapt, n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Și-atunci încercăm s-o merităm. Eu, care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viaţa. Trebuie să devii un rafinat, un artist.”

Noi, oamenii, credem într-adevăr, că viața ni se cuvine. Iar atunci când ne este cerută înapoi, ne înfuriem. Crezând că e o nedreptate. Numai că nu înțelegem că toată povestea asta, povestea vieții noastre, este ceva temporar. Unii dintre noi trebuie să îl înapoiem mai târziu, unii mai devreme.

Așa este și pentru Oscar, un băiețel de 10 ani, care este bolnav de cancer. Oscar nu este în cele mai bune relații cu părinții săi, iar boala lui aproape că îl enervează.

Nu pentru că are cancer și nu pentru că sună atât de grav. Ci pentru că toți oamenii îl menajează. Doctorul, asistentele, părinții, colegii de spital, toată lumea îl privește cu milă. Nimeni nu pronunță cuvântul moarte și nimeni nu este prea direct cu el.

Nimeni în afară de Tanti Roz, femeia care desigur, are un nume, dar uniforma ei roz de spital și comportamentul dulce a transformat-o imediat în Tanti Roz a lui Oscar.

A fost prietenie la prima vedere, sau cel puțin la primul verdict direct. Când Tanti Roz i-a spus lui Oscar: ,,Da, Oscar, vei muri”, ceva din inima lui a făcut ca această femeie să devină persoana lui preferată.

,,-Tanti Roz, mi se pare că nimeni nu vrea să-mi spună că o să mor.

Se uită la mine. Oare o să reacţioneze ca și ceilalţi? Te rog, Bătăușo din Languedoc, nu face pe surda!

-De ce vrei să ţi-o mai spună cineva, dacă ştii deja, Oscar?”

Și nu doar pentru asta, ci pentru că Tanti Roz l-a învățat pe băiat cum să vorbească cu Dumnezeu.

Și ce credeți că îi mai poate răspunde Dumnezeu unul băiețel cu suflet bătrân care este gata să își ofere viața înapoi?

,,-Tanti Roz, de ce Dumnezeu ăsta al tău lasă să se-ntâmple așa ceva cu oameni ca Peggy sau ca mine?

-Mai bine bucură-te că v-a făcut, Oscar drăguţule, pentru că viața n-ar mai fi atât de frumoasă fără voi.

-Nu. Nu-nţelegi. De ce lasă Dumnezeu să fim bolnavi? Ori e rău, ori nu prea-l țin puterile.

-Oscar, boala e ca şi moartea. E un dat. Nu o pedeapsă.

Nici măcar nu știam de existența acestei cărți până în noiembrie al acestui an, când m-am întâlnit cu un om foarte drag, care mi-a făcut-o cadou. Dacă ar fi să aleg un cadou preferat pe lumea asta, acela ar fi cărțile. Dacă ar fi să aleg un cadou perfect, acela ar fi cărțile preferate ale celor care ți le oferă. Iar Oscar și Tanti Roz este o poveste pentru care îi voi fi mereu recunoscătoare celui care mi-a dăruit-o și care mi-a recomandat deja atâtea filme, seriale și cărți cu adevărat bune.

Oscar și Tanti Roz mi-a amintit de Afacerea vieții tale a lui Backman. Am întâlnit același stil și povestea tristă, dar plină de învățături a unui personaj mai înțelept decât ar fi părut la început. Deși am anticipat finalul, nu am anticipat deloc porția de plâns care m-a lovit când am terminat această carte.

Oscar este exact definiția inocenței. Dar a fost o adevărată contradicție ca inocența lui să fie combinată cu atâta maturitate. El nu e doar un personaj. Încep să cred că Oscar e asemena unui întreg nivel de conștiință, unui fel de a gândi și asemenea unui stil de abordare a vieții și a fericirii. Și poate puțin (ei bine, puțin mai mult)și al credinței.

Când am auzit că este o poveste tristă, chiar am menționat că sunt curioasă dacă va intra în topul meu de cărți care mi-au frânt inima. A intrat cu brio. Și, deși nu este o poveste la care am simțit acea suferință pe tot parcursul capitolelor, este o poveste incredibil de tristă și de emoționantă.

Iar cel mai trist și dureros este ultimul capitol. Mai exact, ultimele două pagini. Nu cred că aș putea explica într-o simplă recenzie cât de frumoasă este această carte. Este o lecție, este pură terapie, este un reminder să ne bucurăm de viață și de tot ce înseamnă ea.

Oscar va rămâne mereu acest reminder despre cât de efemeră este viața noastră aici, dar, deopotrivă cât de frumoasă și minunată poate fi. Până la urmă, cine spune că nu poți trăi într-un an cât într-o sută? Eu am învățat de la cei mai buni. Iar pentru cine a citit această poveste, mai am un singur lucru de spus:

,,Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească.”

P.S. Nu uitați să mulțumiți tuturor celor care v-au făcut cunoștință cu cărțile voastre preferate. Așa cum și eu îi mulțumesc celui care mi-a dăruit această carte și care știu că citește asta acum! Oscar va rămâne mult timp în inima mea...

P.P.S. Nu uitați să oferiți șanse tuturor cărților care vă ies în cale, dragilor! Mulțumesc că mi-ați citit recenzia! Vă doresc lecturi magice și un decembrie minunat!

Cu dragoste,

Ruxandra de la Angels From Books